Constantin Chiriac, directorul Teatrului din Sibiu, primit cu fast de cea mai longevivă monarhie ereditară din lume
https://www.ziarulmetropolis.ro/constantin-chiriac-directorul-teatrului-din-sibiu-primit-cu-fast-de-cea-mai-longeviva-monarhie-ereditara-din-lume/

Actorul Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca din Sibiu, alături de Wang Yong (profesor/director la Institute of East Asian Studies, Zhejiang Gongshang University) şi Isao Tomita (compozitor), ceilalţi doi laureaţi ai premiului oferit de Fundaţia Japonia, au fost primiţi la Palatul Imperial al Japoniei.

Un articol de Liliana Matei|24 octombrie 2015

„Am avut multe călătorii. De-a lungul timpului am călătorit în 144 de țări, am întâlnit mulți președinți, regi, șefi de stat, oameni foarte importanți, dar întâlnirea de la Casa Imperială pe care am avut-o ieri a fost în mod cert cea mai importantă și cea mai emoționantă întâlnire pe care am avut-o vreodată cu o mare demnitate a unui stat.

Am fost primiți, cei trei laureați împreună cu Președintele Fundației Japoneze de Familia Imperială, în Salonul Imperial. A fost un lucru de mare, mare cinste și onoare. Întâlnirea a durat 1 oră și 10 minute, fiecare dintre noi având posibilitatea de a vorbi câte 20 de minute în dialog. Din fericire, eu reprezentând probabil o structură care a adus atât de multe satisfacții Japoniei, am vorbit aproape 25 de minute și mie mi s-au adresat cele mai multe întrebări.” (Constantin Chiriac)

La sosire, invitaților li s-au prezentat, timp de o oră, normele protocolare pentru ceremonie:

„Eram în sala de așteptare, era 15:12 minute, iar la 15:14 minute urma să fim primiți. Este o punctualitate desăvârșită. Am fost instruiți aproape o ora înainte, care este protocolul. Fiecare gest era o repetiție pe care nu am trăit-o niciodată în altă parte, în pofida acestui lucru, totul a fost de un firesc incredibil și cu două minute înainte de a fi primiți de Familia Imperială a inceput o mișcare care a adus un zgomot infernal și m-am gândit că probabil este ritualul. Era un cutremur de pământ care a ținut câteva zeci de secunde după care am fost primiți foarte normal. Astfel de cutremure se petrec zilnic în Japonia. A fost totul de un firesc și de o prietenie nemaivăzută.” (Constantin Chiriac)

Constantin Chiriac a dorit să răsplătească ospitalitatea și amabilitatea cu care a fost primit printr-un gest simbolic, oferind un CD cu cântecele Mariei Tănase, o carte cu vinurile românești, o carte despre bucătăria românească și o sticlă de vin, un Cabernet de Valea Călugărească. În urma întâlnirii cu Familia Imperială, Prințul Moștenitor și-a exprimat dorința de a participa la una dintre edițiile Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

După ceremonie a avut loc premiera spectacolului „Oidip” la Tokyo Metropolitan Theatre. În următoarele zile, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va susține alte trei reprezentații ale spectacolului „Oidip” care a primit o reacție extraordinară din partea publicului japonez.

Un alt moment important a fost întâlnirea dintre Constantin Chiriac și regizorul Kazuyoshi Kushida, care a dorit să discute despre proiectul montării unui spectacol Kabuki, în vederea dezvoltării Festivalului Kabuki pe care domnia sa îl pregătește pentru Jocurile Culturale și Olimpice din 2020. Kazuyoshi Kushida a primit o stea pe Aleea Celebrităților în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu 2015.

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.