Corina Moise: „Veniți la Metropolis pentru energia bună cu care vă veți întoarce acasă”
https://www.ziarulmetropolis.ro/corina-moise-veniti-la-metropolis-pentru-energia-buna-cu-care-va-veti-intoarce-acasa/

Este unul dintre acei actori pur şi simplu luminoşi. Ceva din privirea, atitudinea şi arta ei pe scenă emană o energie şi o bucurie a exprimării pe care le reţii indiferent de rolul sau spectacolul în care ai văzut-o. Mai jos ne-a povestit puţin din experienţa ei de-a lungul anilor la Teatrul Metropolis.

Un articol de Cristina Enescu Aky|5 mai 2022

Cover foto: „A douăspreecea noapte”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză

„Consider teatrul drept cea mai mare dintre toate formele de artă, modul cel mai direct prin care o ființă umană poate împărtăși cu o alta sensul a ceea ce înseamnă să fii om” spunea Oscar Wilde. Dincolo de arta interpretativă a fiecărui actor, acesta aduce publicului o mare parte din energia sa, din autenticitatea sa.  Corina Moise nu face excepție, iar spectacolele în care a jucat de-a lungul timpului la Teatrul Metropolis și nu numai au fost tot atâtea prilejuri ca publicul să se hrănească din ceea ce dăruiește ea cu fiecare rol. Despre ce a însemnat parcursul ei de până acum pe scena Metropolis, în cele ce urmează.

Cum au fost începuturile tale la Teatrul Metropolis? Ce îți mai amintești de la primele spectacole în care ai jucat aici?

Îmi aduc aminte că aveam emoții mari. Nu terminasem facultatea de multă vreme, erau acei primi ani în care căutai să îți continui formarea într-un mediu profesionist, să obții confirmările că ești pe drumul cel bun. Iar eu am avut norocul să urc pentru prima dată pe scena teatrului Metropolis alături de colegul meu de generație și prietenul Andrei Grosu, în spectacolul său „Nebunul și Călugărul” după o nuvelă de A.P. Cehov. Eram amândoi la început, pe atunci abia o cunoștea pe Andreea (Grosu).

„Livada de vișini” de A.P. Cehov, direcția de scenă Victor Ioan Frunză

Cum consideri că a contribuit acest teatru la lansarea și susținerea actorilor tineri și a celor independenți?

Eu vin dintr-o generație care n-a avut săli pentru spectacolele de licență, practic n-am avut unde debuta. Tocmai se închisese Studioul Casandra și nu aveam unde să ne jucăm spectacolele, lumea nu știa unde să vină să vadă absolvenții. Efortul profesorilor noștri de a obține parteneriate cu anumite săli de teatru din București în care să jucăm o dată, maxim de două ori, a fost lăudabil, dar parcă tot nu ne-a împlinit munca. Faptul că azi Teatrul Metropolis găzduiește titluri din repertoriul absolvenților UNATC este extraordinar. Le oferă șansa întâlnirii cu un public deja format al teatrului, iubitor și cunoscător de teatru, îi ajută să se dezvolte, să-și stăpânească mijloacele, să facă o tranziție corectă spre a deveni profesioniști. Habar n-aveți cât e de important.

Cât despre actorii din mediul independent… Teatrul Metropolis a avut tot timpul ușile deschise pentru această categorie și e un lucru minunat.

 

„Zbor deasupra unui cuib de cuci”, direcția de scenă Victor Ioan Frunză

În cei 15 ani de Teatru Metropolis, în ce spectacole ai jucat, și care dintre ele ți-au lăsat cele mai puternice amintiri?

Am început cu „Nebunul și Călugărul” în regia lui Andrei Grosu, apoi am avut un mic rol în „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudoux în regia lui Alice Barb. Câțiva ani mai târziu am jucat în spectacolele domnului Victor Ioan Frunză: „Visul unei nopți de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Hamlet”, „Titanic Vals”, „Livada de vișini”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Colivia cu nebune”. A fost o etapă foarte frumoasă din viața mea ca artist… când te vedeai înconjurat de atâția oameni de meserie buni și dedicați era imposibil să nu îți dorești să fii și tu la înălțime. Așa se menținea un standard al calității. Această perioadă cu totul este o amintire puternică pentru mine.

Ce a adus atractiv acest teatru publicului său?

Cred că repertoriul bogat și divers a fost unul din factori. Nu lipsea nimic din program; aveai comedii, drame, tragedii, musical-uri, dramaturgie românească, dramaturgie internațională, autori clasici, autori contemporani. Un teatru aproape de toate gusturile și dispozițiile omenești e esențial pentru comunitate. Și artiștii, desigur.

Ce ai regăsit la Metropolis din caracteristicile pe care ți le dorești la un teatru cu care colaborezi?

Am avut de-a face cu un mediu profesionist, în care mă simțeam confortabil dar are era și provocator în același timp. Ca într-o colaborare cu un antrenor bun. Iar acest standard al calității era menținut și cu ajutorul unei echipe de tehnicieni eficienți și dedicați. Cred că în orice teatru ar trebui să regăsim aceste lucruri. Nu sunt multe, e nevoie doar de un efort conștient.

O urare pentru Teatrul Metropolis și întreaga sa echipă?

Să fie răbdători, puternici și uniți ca întotdeauna, chiar și în vremuri neprietenoase. Cred că asta e rețeta rezilienței și că, atunci când valul va trece, binele își va face loc inevitabil.

Iar pentru public, „veniți la spectacolele Metropolis pentru că…?”

Veniți la Metropolis pentru spectacole, pentru artiștii dornici de săli pline după doi ani austeri, pentru energia bună cu care vă veți întoarce acasă. Veniți pentru că este mare nevoie de voi, de susținerea voastră.

Credit foto: Alex Gâlmeanu

 

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.