„Coriolanus”, în regia lui Alexandru Darie, premieră extraordinară în Festivalul Național de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/coriolanus-in-regia-lui-alexandru-darie-premiera-extraordinara-in-festivalul-national-de-teatru/

Regizorul Alexandru Darie, directorul Teatrului L.S. Bulandra, a realizat impresionantul spectacol „Coriolanus”, care are premiera oficială în Festivalul Naţional de Teatru, astăzi, 25 octombrie, de la ora 18.00, la Teatrul Bulandra, Sala „Toma Caragiu”. Spectacolul, o adaptare scenică după William Shakespeare, se înscrie în seria evenimentelor speciale organizate de FNT.

Un articol de Petre Ivan|25 octombrie 2018

Este un spectacol extrem de contemporan, impresionant prin anvergură și care atinge sufletul spectatorului, fiind rezultatul unui strigăt interior al creatorului.

Una dintre cele mai ample producții teatrale din România din acest moment, spectacolul este realizat cu sprijinul a 70 de actori care urcă pe scenă și este creat de o echipă de elită, aflată sub bagheta regizorului Alexandru Darie: actorii Șerban Pavlu, Radu Amzulescu, Ana Ioana Macaria, Dan Bădărău, Camelia Maxim, Simona Pop, Ionel Mihăilescu, Gheorghe Ifrim, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru, Constantin Dogioiu, Elias Ferkin.

Impresionantul decor este semnat de arh. Octavian Neculai, costumele de Lia Manțoc, iar muzica originală și sound design-ul de Cristian Lolea. Piesa beneficiază de o traducere realizată de Horia Gârbea și George Volceanov.

Premiera găzduită în Festivalul Național de Teatru are o durată de 3 ore și 45 de minute și este SOLD OUT.

„Coriolanus” marchează revenirea lui Alexandru Darie la teatrul politic, reprezintă aducerea actorului înapoi în arena socială și politică și reconfirmă aderența regizorului la un tip de teatru pe care Lev Dodin îl numea „teatru serios”. „Indiferent că e o comedie, sau că este o tragedie, sau că este o dramă, teatrul trebuie să fie serios, adică să încerce să desfacă nişte obiceiuri, nişte lucruri cu care lumea e aparent obşinuită”, a explicat regizorul într-un interviu realizat de jurnalistul Pompilius Onofrei la interviurile Adevărul live.

Este un spectacol cu trimiteri foarte concrete la actualitate, la care lucrul a început în urmă cu un an și jumătate. „Şi-n acest an şi jumătate, din păcate pentru ce trăim noi, piesa a devenit de o actualitate îngrozitoare. Pe măsură ce timpul trecea, foarte multe lucruri din acest text începeau să se împlinească”, mai spune Alexandru Darie. „Știm cu toții afirmația lui Orwell – cine nu cunoaște istoria, riscă să o repete”.

„Este necesar în România să se revină la teatrul politic, pentru că este nu numai o formă de protest, ci și o formă de conştientizare a ceea ce ni se întâmplă. E un adevăr aparent banal pe lângă care trecem, când vorbim de teatru sau de Shakespeare, că teatrul e oglinda vremurilor. Iată că e o oglindă destul de mare și de precisă”, afirmă Alexandru Darie.

„Există în text mecanismul ăsta uluitor al politicii dintotdeauna. Shakespeare însuși, ca să vorbească despre vremea lui, își plasează acțiunile tragediilor lui în povești din Imperiul Roman. La rândul lui, el făcea o metaforă, o actualizare, folosindu-se de niște povești care aveau 1.600 de ani la ora respectivă. Acum nu îți interzice cineva să vorbești despre politică, dimpotrivă, se vorbește foarte mult, dar nu în felul ăsta. Puterea spectacolului rezidă și în faptul că nu arată cu degetul, ci arată cu toată mâna”, a declarat și actorul Șerban Pavlu, interpretul rolului lui Caius Martius, supranumit apoi Coriolanus.

„Coriolanus” pune în prim plan lupta pentru putere a protagonistului, precum şi sfârşitul tragic al acestuia, un destin sacrificat pe altarul ambiţiei şi al grandomaniei.

Esenţa piesei vizează cele două conflicte: unul politic, intern (plebei – patricieni) şi un altul extern (romani – volsci). Atunci când un general învinge în bătăliile date împotriva forţelor ce încearcă să-l doboare, el simte că poate şi trebuie să devină activ în politică şi chiar să conducă el însuşi concertul guvernării.

Festivalul Național de Teatru se desfășoară între 19 și 29 octombrie, la București.

Foto: Coriolanus – Livia Vișănescu.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.