Coroana Regală a României înnobilează prin prezență a 28-a ediție a Festivalului Național de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/coroana-regala-a-romaniei-innobileaza-prin-prezenta-a-28-a-editie-a-festivalului-national-de-teatru/

Coroana Regală a României va fi expusă la Bucureşti în perioada desfăşurării Festivalului Naţional de Teatru, în Sala ,,Memorie” a HUB-ului FNT din Centrul Vechi al Capitalei (Hanul Gabroveni).

Un articol de Petre Ivan|3 octombrie 2018

În an centenar, avem onoarea să găzduim cel mai de preț simbol al Independenței și al Unirii României, precum și bucuria să oferim publicului bucureștean ocazia unică de a admira, între 20 și 28 octombrie, acest simbol al tuturor românilor: Coroana Regală. – informează un comunicat FNT.

Această Coroană este cea care l-a însoțit în decembrie anul trecut pe Majestatea Sa Regele Mihai pe ultimul său drum, de la Castelul Peleș din Sinaia, oprindu-se un moment sub Arcul de Triumf, la Palatul Regal din Capitală și mai apoi la Necropola Regală de la Curtea de Argeș. În 20 octombrie 2018, Coroana Regală a României va lua din nou drumul Bucureștilor unde va fi întâmpinată cum se cuvine, pentru a fi așezată în inima Festivalului Național de Teatru – la HUB-ul de la Hanul Gabroveni, care devine în acest an locul principalelor evenimente ce însoțesc cea de-a 28-a ediție a FNT.

Prezența Coroanei Regale în Festival constituie, în an centenar mai mult decât oricând, un simbol al spiritului României moderne, al curajului, demnității, rezistenței și unității românilor.

Ea nu este o coroană ,,obișnuită”, confecționată din aur sau alte metale prețioase, menită doar să împodobească fruntea unui monarh. La dorința Regelui Carol I aceasta a fost făurită (după schițele lui Theodor Aman) din oțelul unui tun care a fost capturat în bătălia de la Plevna, în timpul asaltului redutei Grivița, în data de 30 august 1877. După recunoașterea Independenței, Carol I a fost încoronat Rege al României, pe 10 mai 1881. În cadrul ceremoniei, Regele declara: ,,Cu mândrie primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de Biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii României”.

De atunci, Coroana de Oțel care astăzi e păstrată la Muzeul Național de Istorie a României a fost purtată de Regele Ferdinand I, în momentele Marii Uniri de la Alba Iulia, dar și de către Regele Mihai, la a doua sa încoronare, pe 6 septembrie 1940. În decembrie 2017, simbolul Coroanei i-a stat alături ultimului Rege al României pe întreg parcursul ceremoniilor funerare. Emoția și căldura zecilor de mii de români din întreaga țară care au participat la aceste momente stau mărturie spiritului de,,a rămâne împreună” – o îndatorire și un mesaj pe care Majestatea Sa Regele Mihai le-a păstrat cu noblețe întreaga sa existență.

Mulțumind Muzeului Național Peleș și Casei Regale a României pentru cinstea de a ne fi încredințat această neprețuită emblemă a istoriei noastre, Festivalul Național de Teatru își face astfel o datorie de onoare să găzduiască și să prezinte întru aducere aminte acest simbol rămas viu. Publicul va avea posibilitatea să îi admire vigoarea,măiestria lucrăturii și frumusețea detaliilor în perioada 21 – 28 octombrie, între orele 10:00 și19:00.

Ceremonia de depunere a Coroanei Regale a României spre vizionare publică va avea loc în data de 20 octombrie, de la ora 13:00, la Sala Memorie a HUB-ului FNT.

A 28-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura la București, între 19 și 29 octombrie 2018 și este dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu. Ediţie desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Foto: Festivalul Național de Teatru – facebook

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.