Cristi Puiu vine la Întâlnirile SpectActor
https://www.ziarulmetropolis.ro/cristi-puiu-vine-la-intalnirile-spectactor/

Cunoscutul cineast Cristi Puiu, una dintre figurile cele mai importante ale filmului românesc şi internaţional, vine la Întâlnirile SpectActor, prima ediţie după doi ani de întrerupere a acestui eveniment cultural.

Un articol de Liliana Matei|7 septembrie 2021

Nicolae Coande va intra în dialog cu aclamatul regizor al filmelor Marfa și banii, Moartea domnului Lăzărescu, Sieranevada, Aurora, Malmkrog – despre film, viață, implicare, sâmbătă, 11 septembrie, ora 18:00, în Sala Mare „Amza Pellea” a teatrului.

„Este omul care a schimbat fața cinematografului românesc. Pentru cei de afară, Cristi Puiu este cel care ne-a pus pe hartă. Altă formulă mai sintetică nu-mi vine: Puiu a pus sămânța, Porumboiu a udat locul, iar Mungiu a cules roadele […] Puiu e tipul genialoid: neliniștit, incomod, zburlit, în război cu toată lumea, incomod cu el însuși…”, spunea Alex Leo Șerban, pentru Decât O Revistă.

Născut în 1967, la Bucureşti, Cristi Puiu a urmat cursurile Ecole Supérieure d’Arts Visuels din Geneva, pe care a absolvit-o în 1996, cu documentarul 25.12. Bucharest, North Railway Station. În 1995, Before Breakfast, un scurtmetraj de școală, a fost selecționat la Festivalul de Film de la Locarno. Debutul său cu lungmetrajul Marfa și banii (2001) coincide cu începuturile Noului Cinema Românesc. Filmul a concurat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Festivalul de la Cannes și fost premiat la festivaluri precum Salonic, Cottbus, Trieste.  În 2004, scurtmetrajul Un cartuș de Kent și un pachet de cafea a fost distins cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.

Cel de-al doilea lungmetraj, Moartea domnului Lăzărescu (2005), a avut premiera mondială la Cannes, unde a obținut trofeul secțiunii Un Certain Regard, premiu urmat de numeroase alte distincții la festivaluri și gale internaționale.

În 2011 a lansat,  în triplă ipostază – scenarist, regizor și actor – filmul Aurora, selecționat în Un Certain Regard la Cannes și recompensat cu Premiul Gopo pentru Cel mai bun film. În 2016 a realizat filmul Sieranevada. În 2020 a realizat filmul Malmkrog, „o dramă de epocă cerebrală care îți rămâne în minte” (Peter Bradshaw, The Guardian). Scenariul este inspirat din cartea Trei dialoguri despre sfârșitul istoriei universale de Vladimir Soloviov.

Cristi Puiu este co-scenarist la Marfa și banii și Moartea domnului Lăzărescu, alături de Răzvan Rădulescu. În colaborare cu Răzvan Rădulescu, a mai scris scenariul pentru Niki Ardelean, colonel în rezervă (regia Lucian Pintilie, 2003) iar în 2005, regizorul german Didi Danquart a realizat filmul Offset după un scenariu scris de Cristi Puiu.

Dacă există ceva mai greu de vândut decât un film românesc făcut de un regizor necunoscut, atunci acela este un film românesc de un regizor necunoscut căruia îi ia 2 ore şi jumătate pentru a spune povestea unui pensionar de 62 de ani care face o ultimă călătorie la spital. Poate ajuta cu ceva faptul că Moartea domnului Lăzărescu este marea descoperire a ultimului festival de la Cannes şi, în multe privinţe, cel mai remarcabil film recent care iese pe ecranele newyorkeze în această primăvară? Filmul are un scenariu foarte elaborat, dar e filmat ca un documentar. Cinematografic, este un tur de forţă, cu Puiu simulând cu succes – sau, mai degrabă, orchestrând – textura instituţională a unui vérité semnat Frederick Wiseman”, J. Hoberman, Village Voice.

19
/02
/24

Peste 100 de producții românești sunt înscrise pentru nominalizările la Premiile Gopo. În total, 107 de filme românești - lungmetraje de ficțiune, documentare și scurtmetraje, lansate în cinematografe, la festivaluri naționale și internaționale sau pe platformele de streaming în 2023, intră în cursa pentru nominalizările la cea de-a 18-a ediție a Premiilor Gopo, care va avea loc în 29 aprilie la Teatrul Național ,,I.L. Caragiale” din București.

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

19
/02
/24

Actorul Pavel Bartoș va juca pentru prima dată rolul lui Decebal Necșulescu din piesa „...Escu” de Tudor Mușatescu, într-o coproducție care va avea reprezentații la București și Chișinău. Spectacolul va fi pus în scenă de echipe artistice reunite ale Teatrului „Stela Popescu” din București și Teatrului Național Satiricus Ion Luca Caragiale din Chișinău, într-o colaborare unică în peisajul teatral autohton.

19
/02
/24

Ca în fiecare an, artistul vizual M.C. Donici propune EXPOZIȚIA DE O ORĂ: o întâlnire fără coroane, fasoane, discursuri sau festivisme, de ZIUA BRÂNCUȘI. Ajuns la a VIII-a ediție, evenimentul produs de Asociația Culturală Arte-Factum va avea loc luni, 19.02.2024, între orele 14:00- 15:00, în spațiul din fața  Bustului  Brâncuși  din proximitatea Facultății de Arte a Universității de Vest, Timișoara.

18
/02
/24

CRONICĂ DE FILM Cu premiera mondială în secţiunea Forum, necompetiţională, a Festivalului de la Berlin, "Săptămâna Mare", scris şi regizat de Andrei Cohn şi inspirat din nuvela "O făclie de Paşte" a lui I. L. Caragiale, este un film care gravitează în jurul unei întrebări fundamentale: Cum se ajunge ca un om să-i ia viaţa celui de lângă el?

16
/02
/24

După 5 nominalizări la Oscar (Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun film internațional, Cel mai bun scenariu adaptat și Cel mai bun sunet), Grand Prix și Premiul FIPRESCI la Cannes, după sute de articole în presa internațională care îl identifică drept cel mai răvășitor film al anului, The Zone of Interest / Zona de interes se vede acum în România, în 40 de cinematografe din 20 de orașe.

16
/02
/24

Happy Cinema a pregătit filme de top pentru luna februarie, potrivite pentru toate gusturile și vârstele. Cinematografele din lanțul Happy Cinema îți oferă o experiență de calitate la cele mai prietenoase prețuri. Blockbustere de la Hollywood, filme animate, filme dedicate melomanilor sau filme pentru copii – toate te așteaptă în cele 10 cinematografe din țară.

16
/02
/24

Fundația Culturală „Camil Petrescu” lansează un nou podcast: TEATRUL (DE) AZI. Actori, regizori, scenografi, artiști din România și din lume vor fi în dialog cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici în aventura căutării adevărurilor personale despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.