Cu Melinte şi Papadopol, despre ”Bucureşti NonStop”
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-melinte-si-papadopol-despre-bucuresti-nonstop/

Olimpia Melinte şi Alexandru Papadopol sunt doi dintre numeroşii actori vedetă din „Bucureşti NonStop”, filmul din 2015 al lui Dan Chişu, acum disponibil pe platforma gratuită Cinepub. Un scurt dublu-interviu despre personaje şi indicaţii regizorale.

Un articol de Ionuţ Mareş|10 februarie 2017

Ionuţ Mareş: Ce te-a atras la personaj?

Olimpia Melinte: Dorinţa ei de schimbare, de a deveni un om mai bun. M-am încurcat mult în viaţa acestui personaj, căutându-l, aşteptându-l să apară, e greu să înţelegi un astfel de sacrificiu, cel pe care-l face Jeni pentru familia ei. Dar faptul că renunţă la o viaţă care o face nefericită, dar cu care s-a împăcat, şi totuşi vrea să o ia de la capăt, acolo în oraşul ei uitat de lume, mi-a dat încredere că şi pentru ea există speranţă. Ca pentru noi toţi!

Alexandru Papadopol: Personajul meu are un scop clar, şi anume să facă rost de bani ca să plece în străinătate pentru a-şi „recupera” soţia, pe care o şi bănuieşte de infidelitate. În general sunt emoţionat de naivitatea unor astfel de oameni. Prin urmare, ce m-a atras a fost onestitatea cu care Gelu îşi urmăreşte scopul. Dar şi modul atipic prin care vrea să facă bani.

melinte

Olimpia Melinte (alături de Tudor Smoleanu), în ”Bucureşti NonStop”

Ce ţi-a cerut Dan Chişu legat de felul în care ar trebui să fie jocul tău şi construcţia personajului?

Olimpia Melinte: Dan este un regizor care-ţi acceptă căutările şi te ghidează din umbră, lăsându-şi actorul să descopere ceea ce el deja ştia. Mi-a cerut să vorbesc moldoveneşte la începutul filmului, iar apoi să-mi controlez accentul, mi-a cerut să am răbdare, pentru că un film independent se face cu mai multă strădanie, şi, cel mai important, cred, mi-a cerut să nu o judec, ci să o înţeleg pe Jeni.

Alexandru Papadopol: Construcţia personajului nu a fost una greoaie, pentru că scenariul nu avea foarte multe „ascunzişuri”. Erau destul de clare scopul şi traseul. Am făcut nişte repetiţii mai mult pentru „armonizare”.

papadopol

Alexandru Papadopol, în ”Bucureşti NonStop”

Ce a fost cel mai dificil sau provocator în abordarea acestui rol?

Olimpia Melinte: Toată experienţa a fost provocatoare. Nu e simplu să joci o femeie care practică cea mea veche meserie din lume!

Alexandru Papadopol: Cel mai problematic „lucru”, şi spun bine „lucru”, a fost motorul maşinii, care se tot strica. Eu eram şoferul şi trebuia să conduc ţinând cont şi de turaţia „necontrolată” a maşinii. Dar eram obişnuit de la „Marfa si banii” cu maşini care să facă fiţe… În rest totul a mers perfect, grija faţă de actori  fiind totală.

NonStop 1 play

„Bucureşti NonStop” este disponibil, de joi, pe Cinepub.ro, platformă online unde pot fi accesate gratuit şi în condiţii legale filme româneşti (noi sau vechi, scurtmetraje sau lungmetraje, documentare sau ficţiune), oferta fiind înnoită în fiecare săptămână. Click pe imagine pentru a vedea filmul!

Foto sus: Olimpia Melinte, alături de Toma Cuzin, în ”Bucureşti NonStop”

Articol apărut şi pe blogul lui Ionuţ Mareş.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.