„Cu orice preţ”. Regăsirea Americii tradiţionale
https://www.ziarulmetropolis.ro/cu-orice-pret-regasirea-americii-traditionale/

CRONICĂ DE FILM Inclus în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Cannes şi ajuns acum în cinematografe, „Cu orice preţ” amestecă elemente de western şi de „heist movie” şi se ia în serios. Bine face, pentru că regizorul David Mackenzie stăpâneşte cu dexteritate tropii unor genuri cu tradiţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 august 2016

Într-o epocă în care formula de succes în cinematografia americană cu ceva pretenţii pare să fie pastişa ironică a cât mai multor genuri cu vechime, iată că vine un regizor european – scoţianul David Mackenzie – care ia în serios tradiţia westernului şi pe cea a aşa-numitelor „heist movies”, le aduce la zi şi oferă un frumos film de atmosferă.

Proiectat în acest an în secţiunea Un Certain Regard a Festivalului de la Film de la Cannes, „Hell or High Water” (tradus „Cu orice preţ”) îmbină un fir narativ cât se poate de clasic – doi răufăcători sunt urmăriţi de oamenii legii – cu o ambianţă de elegie.

Scris de Taylor Sheridan, cel care făcea o treabă bună şi la „Sicario (2015, r. Denis Villeneuve), filmul lui David Mackenzie urmăreşte doi fraţi (jucaţi de Chris Pine şi Ben Foster) care jefuiesc mici filiale ale unei bănci pentru a salva din mâinile creditorilor terenul ipotecat – dar bogat în zăcăminte de petrol – al mamei lor care tocmai a murit. Suntem într-o zonă familiară: scopuri nobile, pentru care însă se comit fapte în afara legii. Însă cine a spus că graniţa dintre bine şi rău a fost vreodată ferm trasată?

Pe urmele celor doi bandiţi de conjunctură, dar suficient de hârşiţi şi pricepuţi în a-şi folosi, la nevoie, armele şi pumnii, pornesc doi poliţişti cu experienţă – unul în pragul pensionării (Jeff Bridges) şi un altul cu origini indiene (Gil Birmingham), motiv de ironii din partea colegului său.

David Mackenzie alternează scenele dinamice în care cei doi fraţi comit, cu destulă stângăcie, jafuri după acelaşi tipar şi îşi tot schimbă maşinile, cu momente din ancheta, urmărirea şi aşteptarea celor doi poliţişti. Totul se încheie cu o tradiţională confruntare sângeroasă (o urmărire de maşini, apoi un schimb de focuri într-un peisaj arid şi stâncos ca în vechile westernuri), însă a cărei desfăşurare nu este deloc previzibilă.

„Hell or High Water” trasează totodată portretul unei Americi a micilor oraşe, cu aceleaşi bănci, baruri şi moteluri parcă de la întemeierea ţării (nu lipseşte nici măcar figura legendară a cowboy-ului). Prin panoramări şi cadre de la înălţime, spectaculoasele peisaje naturale – prăfuite, dar scăldate într-o lumină blândă – sunt puse elegant în evidenţă. Iar asta în timp ce muzica electrizantă a lui Nick Cave şi Warren Ellis dă tonul şi ritmul acestui film surprinzător de proaspăt.

Fără ca „Hell or High Water” să fie un film inovator şi fără a face din omagierea tradiţiei ţelul suprem, David Mackenzie propune un cinema deopotrivă „entertaining” şi de profunzime.

„Hell or High Water” („Cu orice preţ”) intră de vineri, 12 august, în cinematografe, fiind distribuit de Ro Image 2000.

Hell or High Water, SUA, 2016

Scenariu: Taylor Sheridan

Regie: David Mackenzie

Distribuţie: Chris Pine, Ben Foster, Jeff Bridges, Gil Birmingham

Rating: ●●●○○



12
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „In Transit”, ultima realizare a regizorului american de filme de nonficţiune Albert Maysles, este o capodoperă în care un celebru tren şi pasagerii săi devin o metaforă discretă a vieţii. „Junun”, realizat de P.T. Anderson, este un documentar muzical psihedelic, un elogiu adus bucuriei de a crea.

12
/10
/15

Trofeul Dracula a fost câștigat de producția israeliană JeruZalem, regizată de frații Doron și Yoav Paz, care prezintă povestea a două turiste americane ce au ghinionul de a nimeri în timpul Apocalipsei în Ierusalim. Invazia demonilor și a creaturilor mitologice este filmată de una dintre turiste prin intermediul Google Glass.

12
/10
/15

Cel mai recent film al regizorului Radu Muntean, Un etaj mai jos, a câștigat cel mai important premiu la Filmfest Hamburg, al treilea festival internațional de film din Germania, ca mărime. Până pe 15 octombrie, filmul poate fi văzut la Cinema City AFI Cotroceni și Cinemateca Union din București și la Cinema Victoria din Cluj.

09
/10
/15

Peste exact o săptămână, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFGX). Proiecția filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediției jubiliare, cu o peliculă de excepție: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an și răsplătit cu Ursul de Argint.

09
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.

06
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Martian”, noul blockbuster al lui Ridley Scott, oferă mult prea puţin din ceea ce promite, alegând o reţetă facilă de a ilustra o aventură spectaculară. „Black Mass”, regizat de Scott Cooper, are meritul de a-şi asuma genul filmului cu gangsteri, fără a cădea în tentaţia pastişei sau a luării în zeflemea.