„Cui i-e frică de Virginia Woolf?“ de Edward Albee – la Godot Cafe-Teatru şi SibFest 2013
https://www.ziarulmetropolis.ro/cui-i-e-frica-de-virginia-woolf-de-edward-albee-la-godot-cafe-teatru-si-sibfest-2013/

Spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“, de Edward Albee, se joacă la Godot Cafe-Teatru şi la Teatrul Gong din Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.

Un articol de Andrada Văsii|4 iunie 2013

Spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“ de Edward Albee, semnat de Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc, se joacă miercuri, 5 iunie, la ora 20.00, la Godot Cafe-Teatru și sâmbătă, 8 iunie, la aceeași oră, la Teatrul Gong din Sibiu, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu.

Din distribuție fac parte Florina Gleznea, Ionuț Grama, Sînziana Nicola și Emil Măndănac.

Producție dublu nominalizată la Premiile UNITER

„Cui i-e frică de Virginia Woolf?“, de Edward Albee, în regia Marianei Cămărășan și a Alexandrei Penciuc („Amalia respiră adânc“ la Teatrul Act, „Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva“ la Teatrul Odeon), se joacă de șase ani pe scenele independente din București.

Producția, dublu nominalizată la Premiul UNITER pentru Debut în 2009 (Florina Gleznea și Ionuț Grama), beneficiază de cea mai tânără distribuție care a interpretat rolurile titulare pe o scenă profesionistă și de noua traducere oficială necenzurată și savuroasă a textului original.

Povestea unui cuplu

Câștigătoare a Premiului Tony pentru Cea mai bună piesă de teatru în 1962, „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“ este una dintre cele controversate, mai amuzante și mai tulburătoare radiografii ale mitului „familiei perfecte“. George (Ionuț Grama – „Closer to the Moon“, regia Nae Caranfil; „Julius Caesar“, regia Eugen Gyemant), profesorul ratat de la catedra de istorie și Martha (Florina Gleznea – „Opposites Attract“, regia Florin Piersic Jr.; „Shot“, regia Andreea Bibiri), exuberanta sa soție și fiica șefului universității, se întorc acasă după o petrecere.

Dar noaptea abia începe, iar publicul devine prizonier în casa celor doi și martorul unui șir de „jocuri și glume“, în care barierele anduranței vor fi testate iar demonii vor ieși la lumină. Pentru că Martha i-a invitat la ei acasă pe noii veniți în campusul universitar, blondul Nick (Emil Măndănac – „Rabbit Hole“, regia Mariana Cămărășan și Alexandra Penciuc) și naiva lui soție, Honey (Sînziana Nicola – „O lună în Thailanda“, regia Paul Negoescu; „For The Win“, regia Bogdan Georgescu). Ceea ce urmează va demonstra că nimic nu e mai irezistibil și mai terifiant decât cruzimea și că adevărul şi iluzia pot spune uneori aceeaşi poveste.

Info:

Miercuri, 5 iunie, la ora 20.00, spectacolul se joacă în București, la Godot Cafe-Teatru, iar sâmbătă, 8 iunie, la ora 20.00, va fi prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru SibFest 2013, la Teatrul Gong din Sibiu.

Godot Cafe-Teatru | Str. Blanari 14 | 0736 414 244 | 021 316 16 82 | [email protected] | godotcafeteatru.ro

Foto credit: Bogdan Stanciu, Alexandra Pașca, Florian Manole

Citiţi şi:
15
/02
/17

Joacă la Teatrul Excelsior în #EmojiPlay, un spectacol admirabil semnat Gigi Căciuleanu. Adrian Nour – talentat actor, dansator, cântăreț – vorbește despre spectacol, despre creatorul acestuia, despre emoticoane – „colegi” de scenă… Vă îndemnăm să vedeți această creație în 16 februarie – de la ora 19:00. Cu dragoste de teatru în luna în care e sărbătorită dragostea!

15
/02
/17

De peste 25 de ani nu mai stau la cozi. Prefer să pierd trenul, dar coadă nu servesc. Am trăit într-o vreme când nu puteai să cumperi o pâine fără să stai o oră la coadă, așa că…

15
/02
/17

Într-o zi de 15 februarie se năşteau regizorul Alexandru Bocăneţ, criticul Titu Maiorescu şi astronomul renascentist Galileo Galilei. Tot pe 15 februarie (1990) lua înfiinţă Uniunea Teatrelor din România (UNITER), avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

14
/02
/17

Compania de Librării București (CLB), cel mai vechi lanț de librării din România, a realizat bilațul vânzărilor de carte din capitală pe anul 2016. Cum CLB este singurul lanț de librării care este prezent cu spații comerciale în toate cele 6 sectoare ale capitalei, datele de vânzări reprezintă, în fapt, o radiografie a situației consumului de carte pentru întregul București.

14
/02
/17

Miercuri, 15 februarie, de la ora 19.00, Editura Humanitas Fiction ne aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea cărţii „Ce se întâmplă în iubire”, un nou bestseller al celebrului scriitor britanic Alain de Botton, publicat în colecţia Raftul Denisei.

14
/02
/17

Pe 17 februarie, de la ora 20.00, la Sala Atelier din Matei Voievod 75-77 se joacă ''Medeea'', un spectacol scris și regizat de Andreea Iacomiță. Este cea mai nouă producție a Laboratorului de creație inițiat de Iaco și echipa sa de tineri actori. Vă invităm să o descoperiți pe Andreea Iacomiță în interviul următor.

14
/02
/17

MEMORIA CULTURALĂ „Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant, publicat de marele actor, acum 60 de ani, în revista Teatrul.

14
/02
/17

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. 

13
/02
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

13
/02
/17

Expoziția solo „Contagiune”, de Dumitru Gorzo, va avea vernisajul în data de 14 februarie, deschizând Programul Expozițional 2017 de la ARCUB.

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Cântăreaţa britanică Adele a câştigat cinci trofee cea de-a 59-a ediţie a galei premiilor Grammy, la categoriile cel mai bun album al anului, cel mai bun cântec al anului, înregistrarea anului, cel mai bun album pop şi cea mai bună interpretare pop. David Bowie a fost premiat postum, pentru ”Blackstar”, cu un trofeu Grammy.