Culori în câmp electric, la Conacul Otetelișanu
https://www.ziarulmetropolis.ro/culori-in-camp-electric-la-conacul-otetelisanu/

Fundaţia “Domeniul Otetelişanu”, în parteneriat cu Galeria Danaart şi Arts United, anunţă tabăra de pictură “În câmp electric”, proiect în cadrul unui amplu program de rezidenţe pentru lumea artistică şi industriile creative, derulat la Conacul Otetelişanu.

Un articol de Liliana Matei|11 septembrie 2014

Evenimentul se va desfășura în perioada 22-30 septembrie, la Conacul Otetelișanu din Benești, un sat aflat la 40 de kilometri de Craiova. Zece artiști sunt invitați să imagineze povești în casele în care desena, cândva, Constantin Lecca, artistul care-și adjudeca, pe la 1800, meritul de a fi fost primul de pe aceste meleaguri care să picteze icoane în stil occidental sau primul care, alături de boierii Otetelișeni, să fi tipărit reviste și cărți la Craiova.

Istoriile vor căpăta culori și sensuri contemporane, în viziuni cu mesaj – deși arta flirtează de ani buni cu nihilismul -, sau în linii inspirate de frumos – deși mai e prea clar unde se sfârșește misiunea lor estetică. În casa Otetelișenilor de la Benești s-a născut Petrache Poenaru, membru titular al Academiei Române, fondatorul colegiilor naționale din București și Craiova. Probabil că cei mai mulți îl cunosc, însă, mai degrabă drept inventatorul tocului cu rezervor, brevetat la Paris și Viena în 1827, sub complicatul nume de “condeiul portăreț alimentându-se el însuși cu cerneală”.

Păstrând tradiția deschizătorilor de drumuri, la Benești se va testa acum brevetul unui desenator. Pictorii invitați în casa Otetelișenilor vor folosi, în premieră, culorile Caran d’Ache, faimoasa linie profesională elvețiană aleasă să poarte mai departe faima caricaturistului francez care, alături de Emile Zola, uimea lumea pe la 1900. Un anume Arnold Schweitzer a împrumutat, în 1915, acest pseudonim celebru, Caran d’Ache, pentru a fonda la Geneva casa elvețiană de excelență pentru instrumente de scris și culori profesionale. Tot el a inventat un creion special de desen, brevetat cu numele companiei, obiect care între timp a căpătat recunoaștere internațională. În nuanțe cu atâta istorie poate că ar căpăta alt sens căsuța albă a boierilor olteni, pierdută acum printre frasinii care însoțesc un drum gălbior ce duce spre biserică.

O culă boierească ce rămâne senină în amintirea vremurilor în care Otetelișenii se mândreau cu primele școli ridicate în Oltenia sau se întunecă de zarva zilelor în care însuși Tudor Vladimirescu trecea pe aici, în bubuit de flinte și în ropotul zecilor de panduri călări, pentru a le tăia capetele jefuitorilor.

O parte dintre lucrările realizate în cadrul acestui program vor fi incluse în Colecția Otetelișanu, tablourile urmând să fie expuse în cadrul unui eveniment unic, care va avea loc la Galeria Odeon din București.

EXCELENȚĂ ÎN STIL CLASIC

Promotor al culturii și al evenimentelor de înaltă ținută, Fundația “Domeniul Otetelișanu” derulează un amplu program de rezidențe culturale la Conacul de la Benești, serie în care, de la începutul acestei veri, a găzduit mai multe evenimente de anvergură, printre care colocviul pentru excelență în presă – organizat cu sprijinul Institutului Polonez, workshop-uri pentru film documentar, sub îndrumarea regizorilor Copel Moscu și Napoleon Helmis, sau rezidențe de etnografie, care s-au bucurat de sprijinul mai multor misiuni diplomatice la București.

Tabăra de pictură “În câmp electric”, la care au fost invitați zece pictori în ascensiune din România și Franța, va închide acest sezon al burselor de creație, care va fi reluat după câteva săptămâni de vacanță. Programele destinate industriilor creative sunt derulate pentru duce mai departe faima boierilor care au pornit din aceste locuri pentru a-și continua destinul de deschizători de drumuri, iluminați și filantropi. De numele lor se leagă primele piese de teatru și de operetă în limba română, primele tipărituri din Oltenia, primele școli cu predare în limba română, decizii politice cruciale și… de ce nu, amintirea celor mai faimoase baluri, organizate la București, pe la 1900, în cel mai elegant stil parizian.

Imagine: Eugen Vasile Iovan

08
/10
/21

Proiectul Vitrine Imposibile, o instalație performativă produsă de Vanner Collective, în regia Iuliei Grigoriu, aduce în văzul lumii Supra Fețele, creaturi care prind contur în spațiile a trei galerii din centrul capitalei, aflate pe Calea Victoriei, în datele de 9, 10, 23 și 24 octombrie.

05
/10
/21

Muzeul Național de Artă al României în parteneriat cu Asociațiile Artelier D, Proiecte pentru copii, ArtCrowd, artiști în educație și De-a arhitectura, lansează o nouă ofertă educativă pentru anul școlar 2021-2022, structurată pe grupe vârste, corelată cu ciclurile preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

04
/10
/21

Între 15 septembrie și 3 octombrie 2021, Art Safari a oferit publicului 18 zile de bucurie, socializare și artă. Mii de vizitatori au luat la pas cei 6.000 de metri pătrați ai Palatului Dacia-România, sediul principal al Pavilionului, pentru a privi cele peste 800 de opere de artă expuse.

30
/09
/21

Website-ul digitizArte, platforma interactivă online de debut și auto-publicare (self-publishing) destinată tinerilor creativi - muzicieni, artișt plasticii, designeri, ilustratori, graficieni - susține artiștii emergenți înscriși printr-un un program educațional compus din cinci ateliere online, ce pot fi urmate pe website, un ghid pentru tinerii creativi și o galerie cu lucrările câștigătoare alese în urma apelului deschis. Cele șapte activități pot fi urmate pe digitizArte, începând din luna septembrie.

30
/09
/21

Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință organizează prima conferință internațională Fusion: Talks, ediția I, 2021. Conferința este un eveniment hibrid, care se desfășoară online și, în funcție de evoluția situației epidemiologice și a restricțiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, București, în perioada 11-14 octombrie 2021.

29
/09
/21

Pe 4 și 5 octombrie, aveți ocazia de a-l cunoaște pe Jiří Jírů, cel care i-a fost alături lui Václav Havel între 1993-2000 ca fotograf personal. În ziua de luni, are loc o discuție cu acesta, la Centrul Ceh, iar marți puteți participa la vernisajul expoziției „Václav Havel: întâlnire cu lumea”, ce va fi deschisă între 1-10 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.

27
/09
/21

Pavilionul de Artă București Art Safari își prelungește programul cu o săptămână, de marți 28 septembrie până duminică 3 octombrie, pentru a permite miilor de iubitori de artă, care și-au achiziționat săptămânile trecute bilete online, să reușească să viziteze Pavilionul Art Safari (în care accesul, în condițiile măsurilor de prevenție sanitară, a fost încetinit de măsurile de control al fluxului).