Cum îmbătrânesc scriitorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/cum-imbatranesc-scriitorii/

Îi regăsim aici pe Matei Vișniec (foto), Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, Teodor Baconschi, Mircea Mihăieș și atâția alții scriind despre ce înseamnă, în zilele noastre, bătrânețea și cum se poate trata. Rețete împotriva îmbătrânirii, știm bine, nu există, dar sunt nenumărate subterfugii sau căi de a-i rezista. Iar ei, scriitorii, au armele lor cu care își duc, pesemne, luptele personale cu anii. Din paginile cărții, am extras fragmentele care ne-au atras, prin frumusețe, atenția.

„Bătrânețea este ultima felie de utopie a vieții. Etajul amânărilor și promisiunea finală de înțelepciune. Câți nu spun «am să mă odihnesc la pensie», iar atunci când vine pensia se simt destabilizați pentru că au de gestionat o prea mare cantitate de timp. Personal, nu prea cred că bătrânețea poate fi senină. Trăim într-o epocă mult prea stresantă pentru asta.” Matei Vișniec, poet, prozator, dramaturg – Iluzia de a îmbătrâni frumos

„Nu mai avem răbdare.
Suntem osteniți, răpuși!
Noi, ăștia, trecuți prin multe, am aflat că orice am face, în non-dimensionarea, în non-dimensiunea noastră, nu vom atinge nici prea-înaltul, nici prea-adâncul. Orice am face, vom pluti ca un dop de plută pe o suprafață separatoare. Nici infinitul, nici veșnicia nu ne vor fi accesibile cu adevărat aici, în lumea aceasta sublunară. În lumea noastră. În lumea noastră care ne-a învins.” Alexandru Papilian, scriitor – Et alors?

Teodor Baconschi

„Evident că îmbătrânim, ba chiar vedem cu ochiul liber că ne trezim, pe deceniu ce trece, într-o societate demografic dominată de vârstnici, dar nu prea mai admitem asta, într-un soi de extaz bipolar făcut din minciună, complezență și cecitate voluntară. Am ajuns astfel la scena unei societăți populate cu bătrâni vitali, tineri maturizați precoce și maturi fără vârstă, copleșiți de arta trucajului fotografic digital, subjugați de industria parfumeriei și a make-up-ului. Oameni care întineresc factice, pe măsură ce-și refulează și ascund, fizic, progresiva decreptitudine, inclusiv psihologică.” Teodor Baconschi, scriitor, dipomat – Crisalida învierii

„La fel de alinător e gândul că voi putea să scriu la senectute, fără să mai fiu grăbită de ceva anume (edituri, obligații profesionale, faimă și destule alte ingrediente). În acest sens, mi-am pregătit ritualul printr-o amânare a câtorva cărți dragi mie, pe care intenționat nu le-am sfârșit de scris. Ele se găsesc la jumătate ori la sfert ori sunt încheiate fără a fi șlefuite tocmai întrucât am dorit să îmi construiesc o mică bibliotecă din propriile mele manuscrise pe care nu vreau să le arunc încă în lume, nu vreau să le dau drumul să iasă din mine. Plăcerea de a scrie la aceste cărți la secenctute nu mi-o poate lua nimeni, e doar a mea, mă locuiește deja.” Ruxandra Cesereanu, prozator, poet – Ridurile din colțul gurii duc spre o insulă

„Nu îmi este greu deloc să spun ce nu regret din tinerețe. Nu îi regret solzii. Tăioși, fosforescenți. Obstinați. Pe măsură ce îi simt dezlipindu-se și căzând, parcă respir altfel. Doamne, câte nu puteam face sau gândi, când eram om tânăr! Iată un suspin plăcut pe care, rostindu-l, prind cumva puterea unei vederi panoramice asupra călătoriei lumești. Cugetul devine mai maleabil și, în fond, mai cutezător. Și mă reînvață să învăț. Atenția sporește într-un fel anume, generând o concentrare de tip nou – dezrobită de ambiții.” Marina Dumitrescu, publicist, poet – Paradoxul cel de toate zilele

Bătrânețea este ultima felie de utopie a vieții. Etajul amânărilor și promisiunea finală de înțelepciune. (Matei Vișniec)

„Știu, există nonagenari simpatici și centenari lucizi. Știu, există octogenari care participă la crosuri și matusalemi care își scriu memoriile. Știu, Michelangelo sculpta la o vârstă la care alții nu mai găseau drumul spre closet. Știu, Goethe și Shaw scriau când alții nu mai vedeau să citească, iar Churchill fuma trabuc când ar fi trebuit să fie deja six feet under. Dar, dragi doamne și domni, acestea sunt excepții.” Radu Paraschivescu, scriitor, traducător, publicist, editor – Înțelepciune și ActivForte

„Singurul mod de a întâmpina bătrânețea este să-i declari război, refuzând să cazi în resemnarea pe care propria decreptitudine ți-o inspiră. Fără o intenție ostilă față de semnele sleirii, senectutea devine o scârbă, iar gustul ei o leșie. Numai că războiul nu stă în salvarea aparențelor prin mimarea unei tinereți pierdute. Nimic mai trist decât un ghiuj care nu-și recunoaște vârsta, recurgând la trucuri de ascundere a veștejirii. Lupta nu se dă în planul detaliilor somatice, unde bătălia e pierdută cam după pragul de 50 de ani, ci în planul drojdiei de spirit.” Sorin Lavric, eseist, doctor în filosofie – Bătrânețea mistică

Magda Cârneci

„Am 60 de ani în cardul de identitate. Ei și? Nu-i arăt sau nu-i simt sau nu-i cred, deci nu-i am. Civilizația mi-a dăruit un răgaz suplimentar de cel puțin zece ani față de generațiile anterioare. De ce să nu-i iau în brațe și să-i trăiesc mai deplin, mai lucid decât am trăit până acum? E o șansă incredibilă, uluitoare. Mă mai pot îndrăgosti nebunește încă o dată. Mai pot căuta un maestru spritual. Mai pot termina o casă. Mai pot scrie o carte. Mai pot învinge o neputință, o boală. Mai pot călători până în Australia sau Alaska. Mă mai pot mobiliza încă o dată, și încă o dată, pentru o cauză colectivă care mă depășește. Important, vital este faptul că mintea mea îndrăznește să-și transceandă fricile atavice, conformismele induse, limitările acumulate pe drum. Și poate ajuta trupul să și le depășească și el. E un risc, dar și un pariu care merită.
Am 60 de ani. Și am ajuns doar la înțelepciunea neînțeleaptă de a savura fiecare moment.” Magda Cârneci, scriitor, critic de artă – Îmbătrânesc tinerește

„E vinovat bătrânul pentru că îmbătrânește? Prea mulți oameni ajunși la senectute înclină pentru un răspuns pozitiv. Falnicii bărbați ai Antichității, aflați la vârste matusalemice, mereu solarul Goethe sau cine știe ce obscur păstor din Caucaz, ale cărui forțe vitale au rămas intacte chiar dincolo de «stagiul al nouălea», arată că vina îmbătrânirii o purtăm chiar noi. Dacă e posibil ca un singur bătrân să-și păstreze intacte forțele fizice și psihice, înseamnă că acest lucru stă la îndemâna oricărui alt bătrân.” Mircea Mihăieș, scriitor – Bătrânețea. Mod de întrebuințare

Ioana Pârvulescu

„Pe la 40-50 de ani, luați de șuvoiul vieții, cei mai mulți scriitori nici nu-și mai notează în jurnal ziua de naștere, iar dacă o fac totuși, nu mai strică niciun comentariu pe marginea ei. Iar la 75 de ani, în primăvara lui 1954, Gala Galaction îi întâmpină pe tinerii studenți de la Litere care veniseră să-l felicite cu o poveste scoasă dintr-un roman al modelului său literar, Émile Zola. E vorba de un grup de juni pictori care, tot așa, se duc neinvitați la un artist din Montmartre aproape centenar, să-i facă o surpriză la ziua de naștere. De fapt nici nu se știa bine dacă maestrul mai trăiește. Îl găsesc totuși, într-o curte „ca de țară”, îmbrăcat prost, aproape în zdrențe, și hrănindu-și găinile. De altfel, în timp ce tinerii intră, singura grijă a sărbătoritului este să nu-i fugă păsările prin ușa deschisă. Discipolii îi spun pictorului că au venit să-l sărbătorească de ziua lui. Replica maestrului este următoarea: «Je ne me souviens plus. C’est si loin! C’est du passé». Apoi, fără ceremonie, îi poftește pe toți să plece și închide cu mare grijă ușa după ei, ca să nu scape vreo găină. «Dragii mei», conchide Galaction pentru studenții veniți să-l omagieze în anii ’50, perioada cea mai grea pentru scriitori, «cam asta e situația mea în fața voastră (…) minus prezența găinilor…». Parabola este cadoul subversiv al omagiatului.” Ioana Pârvulescu, scriitor – Inelele vieții

„De pe la treizeci de ani a început să-mi placă să-mbătrânesc.
Poate unde am rămas pe viață cu un exces de infantilism aproape-n toate cele. De la fascinația dulciurilor, pasiunea pentru jucării, suveniruri, bibelouri, la ușurința cu care lăcrimez la emoțiile estetice și acuitatea senzorială cu care trăiesc fiecare contact, până la credulitatea-n exces, ispita fanfaronadei, alintările inofensive (dar nu mai puțin iritante pentru cei din jur), plus jalnica naivitate în judecarea semenilor – toate mă țin mai aproape de mintea copiilor decât de arcanele virilității dominatoare.” Dan C. Mihăilescu, critic și istoric literar – Vremea pasiunilor, nu anticamera morții

„Există nu numai o bătrânețe domoală, trăită în siguranță, neprimejduită de absența căldurii și înțelegerii, dar și o bătrânețe în care totul este pierdut, în care siguranța zilei de mâine este ca o cocoașă de plumb greu, aproape imposibil de purtat.” Nicolae Tzone, poet, editor – „Despre bătrânețe propriu-zis nu credeam să-nvăț a scrie vreodată…”

„În cântecele de bodegă ale lăutarilor de altădată se vorbește despre ținerea morții departe. Programul contemporaneității face un pas în plus: și bătrânețea trebuie împiedicată să ne ajungă.” Sever Voinescu, jurist, eseist – „Nu am nimic împotriva bătrâneții mele!”

De pe la treizeci de ani a început să-mi placă să-mbătrânesc. (Dan C. Mihăilescu)

Foto: Victor Iemini (pentru imaginea cu scriitorul Matei Vișniec), Editura Cartea Românească, Facebook, Wikipedia