Este vineri după-amiaza şi Teatrul Odeon este înconjurat de o mare de oameni, în principal actori şi teatrologi. Teatrul German de Stat de la Timişoara prezintă spectacolul „Fetiţa din bolul peştelui auriu” în regia lui Radu Afrim. Vor avea loc două reprezentaţii, cu casa închisă.
Un articol de Judy Florescu|9 mai 2014
Un spectacol al lui Radu Afrim este o zdruncinare a tuturor impresiilor și părerilor pe care le poți avea despre teatru în momentul acela. Spectacolele lui sunt atât de speciale încât nu pot fi încadrate în vreo categorie, nici măcar nu poți spune dacă îți plac sau nu, nefiind create pe unul din stilurile cu care ne-am obișnuit în teatrele bucureștene.
Numele lui Radu Afrim pe afiş te împinge de fiecare dată să vezi spectacolul, chiar şi când acesta se desfășoară în limba germană, cu subtitrare. Regizorul a ales ca un text în engleză să fie montat în limba germană, realizându-se astfel și o dublă traducere – română și germană.
Indiferent de motivul pentru care te afli în sală, nu ești de fapt acolo, și odată cu muzica, luminile, mișcările și glasul actorilor începi să fii mișcat, învăluit și conectat la o lume feerică. Nu mă refer la scenografia sublimă creată de Dragoș Buhagiar. Mă refer la lumile pe care le construiește Radu Afrim, prin energiile pe care le accesează în actori şi care se revarsă spre public.
Fiecare personaj din familia fetiței Iris a pierdut fericirea și apelează la fuga de realitate; fiecare îşi găseşte refugiul în elemente exterioare comunicării față de ceilalți, neîncetând să caute iubirea.
Tatăl (Georg Peetz), stâlpul familiei, este cufundat în geometrie și sensuri abstracte, renunțând să o mai fascineze pe soția sa, iar orice încercare de conversație devine un shimb inutil de argumentel.
„Oamenii fericiți mi se par ciudați. Să fiu sincer. Soția mea e o persoană fericită de la natură.”
Mama (Olga Torok) este sufocată de lipsa de implicare în căsnicie a soțului său, motiv pentru care îl invocă pe Arnie, un fost iubit decedat în război, căruia îi dedică un cântec.
„Timp de 12 ani m-am gândit că e suficient să fii iubit. Dar trebuie să și iubești.”
Iris (Silvia Torok), un copil precoce cu un intelect dezvoltat și un simț al lucrurilor aparte, pune la îndoială tot ce a învățat la școală și la 11 ani se comportă, acționează și reacționează după propriile reguli. Dobândirea cunoștiințelor din toate domeniile culturii, pe care le-a studiat singură, a ajutat-o să devină unicul stăpân al conștiinței sale. A ales să devină budistă și să creadă în reîncarnare.
După pierderea peștișorului auriu, Amahl, aruncat în canalizare, la malul mării îl întâlnește pe Mr. Lawrence (Horia Săvescu) un străin misterios a cărui prezență în casa fetiței îi va fi decisivă relației dintre părinții micuței, dar și chiriașei lor, Miss Rose.
„Acesta e momentul când știu că nu există nimic, trecut sau prezent, ce ar putea să schimbe lucrurile, că numai norocul le influențează.”
