„Dacii liberi”. Burebista 2.0
https://www.ziarulmetropolis.ro/dacii-liberi-lumea-lui-burebista/

CRONICĂ DE FILM Scris şi regizat de Andrei Gorgan şi Monica-Lăzurean Gorgan, documentarul „Dacii liberi” (2018) este o incursiune rară în lumea aşa-numiţilor dacopaţi, de la cei mai înverşunaţi la cei mai puţin înflăcăraţi. Un univers în bună măsură caraghios prin seriozitatea cu care vehiculează teorii dintre cele mai absurde.

Un articol de Ionuţ Mareş|17 iulie 2018

„Casa Regelui Burebista”. Este inscripția de pe o clădire dintr-un sat autointulat dacic – cei câțiva locuitori ai săi vor să trăiască în ceea ce ei numesc tradiția dacică, „leagăn al civilizației”, pretins nepervertită de influența romană.

Așa cum reiese din fragmentele filmate de Andrei Gorgan și Monica Lăzurean-Gorgan, acest stil de trai aduce foarte mult cu viața banală de la țară, doar cu ceva mai multe manifestări ale unor forme de păgânism combinat cu ritualuri creștine și o mai intensă folosire a unor simboluri considerate dacice (înfățișare, haine, mâncare, drapel).

Cei doi regizori pătrund – și sunt primiți fără rezerve – în acest mic așezământ izolat și aduc în fața aparatului de filmat câțiva dintre localnici sau îi filmează la diverse evenimente (de pildă, la o nuntă sau la biserică).

Însă aceasta este doar o parte din puzzle-ul pe care îl propun cei doi autori și pentru care folosesc un dispozitiv regizoral simplu și eficient: pun în prim-plan diferite persoane, toate fiind într-o măsură mai mare sau mai mică adepte ale opiniei privind caracterul extraordinar al culturii dacice, și le oferă ocazia să vorbească sau să își manifeste ideile în care cred.

Această opțiune are o premisă generoasă, pentru că nu pornește cu o atitudine de superioritate față de cei filmați, lucru important pentru a le câștiga încrederea și a-i face să se deschidă.

Camera este cât mai puțin intruzivă, comentariul din off lipsește, iar imaginile dezvăluie, la un prim nivel, curiozitatea reală a realizatorilor de a-i cunoaște pe protagoniști.

Însă această perspectivă aparent obiectivă, observațională, cerebrală (pe care Monica Lăzurean-Gorgan o folosise extraordinar în documentarul ei precedent, „Doar o răsflare”, din 2016) este dublată, contrabalansată, de un montaj subtil care construiește un comic discret și sugerează poziția de detașare, uneori chiar ironică, a celor doi regizori.

De pildă, după ce în prima parte un bărbat cu înclinații naționaliste din București, organizator de proteste, vorbește cu înflăcărare despre iubirea sa pentru România (pe care o pune la mijloc, după Dumnezeu și înaintea familiei), înspre final este filmat în timp ce pleacă să lucreze totuși în Marea Britanie (unde speră să adune bani, alături de alți expați români, inclusiv pentru a finanța o potențială mișcare de „renaștere națională” în țară).

Cele două secvențe definesc modul prin care regizorii încearcă să surprindă mai multe din nuanțele opțiunilor personajelor și să găsească un echilibru între seriozitate și permanenta subminare a acesteia.

Unele momente și personaje sunt însă inevitabil exclusiv comice prin caraghiosul lor.

După ce evocă o mulțime de teorii extravagante despre daci, un autointitulat antropolog ia parte la o ceremonie bizară, în natură, în care câțiva bărbați și femei în pretinse costume dacice se adună în jurul unui foc, în timp ce un presupus sacerdot ține un ritual mistic ce presupune o înșiruire de cuvinte aparent fără logică și fără sens.

Este secvența cea mai spectaculoasă vizual din întreg filmul – fiind construită printr-un montaj de cadre cu detalii cât mai savuroase, în special postura solemn-ridicolă a „sacerdotului”.

Caraghioase sunt și teoriile absurde pe care le enunță cu nonșalanță Gheorghe Funar, fostul primar al orașului Cluj-Napoca, sau ale diverșilor participanți la congresele de dacologie. Inclusiv administratorul sitului UNESCO Sarmizegetusa Regia pare influențat de ideile extreme despre unicitatea dacilor.

Însă Andrei Gorgan și Monica-Lăzurean Gorgan nu rămân doar în această zonă ușor de ridiculizat prin simpla sa expunere. Pentru un portret cât mai complex, ei scot în evidență doi membri tineri ai unei trupe de reconstituiri istorice din Cluj-Napoca (din ale cărei reenactment-uri sunt arătate fragmente), un istoric și un arheolog, interesați la rândul lor de perioada dacică și puși să discute între ei, într-un dialog rațional, intelectual, care contrastează cu felul celorlalți de a-și clama pasiunea și obsesia.

Fără a fi foarte ofertant vizual și regizoral, „Dacii liberi” stârnește interesul în special prin subiect, dar propune totuși și câteva idei stimulante de montaj. Probabil că o durată mai mare de o oră ar fi ajutat filmul – spectatorul ar fi putut petrece mai mult timp alături de personaje și s-ar fi evitat riscul anecdoticului, prezent în unele scene (de pildă, congresul dacologic este redat doar din câteva fragmente decupate după o logică senzaționalistă).

„Dacii liberi” (62 de min.) va fi lansat în toamnă în cinematografe. 

10
/07
/15

Devenit celebru prin rolurile din filmele „Doctor Zhivago” și „Lawrence al Arabiei”, actorul Omar Sharif a murit astăzi, într-un spital din Cairo. Avea 83 de ani.

10
/07
/15

Primul festival timişorean dedicat filmului european invită publicul iubitor de cinema la cinci zile de proiecţii ce se vor desfăşura la Grădina de vară «Capitol», Casa Artelor, AMBASADA, dar şi în comuna Gottlob, începând cu 22 iulie. Organizatorii Ceau, Cinema ! (Festival de buzunar) au pregătit o selecţie de filme numai bune de vizionat în seri răcoroase de vară – lejere, dar nu lipsite de miez –, oferind publicului în premieră atât titluri premiate, cât şi noi descoperiri.

08
/07
/15

Vineri, 10 iulie, Institutul Francez din București dă startul unei veri responsabile. Campania „A vélo au cinéma – Pedalează spre cinema”, se înscrie în programul de conștientizare COP21 asupra riscurilor încălzirii globale.

08
/07
/15

Pixels, o comedie de acţiune în care extratereştrii atacă Pământul, inspirată de jocurile video din anii 1980. e produs de Happy Madison şi 1492 Pictures. La cârma filmului a fost invitat Chris Columbus, care a contribuit la definirea filmelor din anii 1980 - Gremlins sau The Goonies, Home Alone sau Mrs. Doubtfire, Harry Potter, Percy Jackson, sau Night at the Museum.

08
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu – destinul unor câştigătoare – o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

08
/07
/15

Scurtmetrajului Tibi, realizat de un grup de liceeni din Bucureşti, va rula în premieră naţională vineri, 10 iulie, de la ora 18.00, la Cinema Movieplex din incinta Plaza România. Filmul, regizat de Dan Iliuţă (17 ani), elev la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, a participat anul acesta în programul Short Film Corner al Festivalului de la Cannes.

07
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

07
/07
/15

Filmul Muntele Magic semnat de Anca Damian va avea prima proiecție în cadrul Selecției Oficiale de anul acesta de la Karlovy Vary astăzi, de la ora 17:00 (Grand Hall). Alături de Muntele Magic, România este reprezentată anul acesta și de filmele Box semnat de Florin Șerban, în competiție și Lumea e a mea al lui Nicolae Constantin Tănase, în cadrul East is West.

06
/07
/15

Mâine, 7 iulie, “Box”, lungmetrajul lui Florin Şerban (Marele Premiu al Juriului - Ursul de Argint, la Berlin, în 2010, pentru "Eu când vreau să fluier, fluier"), va avea premiera mondială în cadrul celei de-a 50-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary.

06
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

06
/07
/15

Pe 1 iulie, cele 12 filme KineDok – un proiect One World Romania – au pornit la drum prin țară. La primele proiecții de la Elvira Popescu (București) și de la Ambasada (Timișoara), KineDok l-a avut alături pe Ignácz József, protagonistul filmului „Turneul de la Besence”, primarul care și-a convins concetățenii să joace tenis, să cultive pepeni și să se mobilizeze pentru o viață mai bună.

05
/07
/15

Au fost la Cannes şi au cucerit lumea. Ce a urmat după? Cum a evoluat cariera lor? Cristina Flutur, Cosmina Stratan, Anamaria Marinca și Laura Vasiliu - destinul unor câştigătoare - o serie de articole marca Ziarul Metropolis.

04
/07
/15

La 78 de ani, Jack Nicholson este unul dintre cei mai cunoscuți actori contemporani și cel mai nominalizat din istoria Oscarurilor. În tinerețe, i se spunea „Sălbaticul”. „M-am culcat cu toate femeile, am încercat toate drogurile, am băut toate băuturile posibile”, declara într-un interviu.