Dan Rădulescu, actor: „Mi-ar plăcea ca tinerilor să li se acorde un vot de încredere“
https://www.ziarulmetropolis.ro/dan-radulescu-actor-mi-ar-placea-ca-tinerilor-sa-li-se-acorde-un-vot-de-incredere/

Dan Rădulescu vorbeşte despre actoria în mediul independent, despre conflictul dintre generaţii şi despre profesorii care i-au influenţat modul de gândire.

Un articol de Judy Florescu|14 septembrie 2014

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Pe Dan Rădulescu (29 de ani) îl puteți vedea la Teatrul Metropolis în spectacolele Opposites Attract și Nevestele vesele din Windsor, la Arcub în Vițelul de aur, la Teatrul de Comedie în Avarul Îndrăgostit, …escu, O scrisoare pierdută, Stăpânii rulotei, Factorul uman, dar și în spațiile teatrale independente, în producții precum Cupluri, Cineva ca tine, Bullets over Lipscani, Julius Cezar, Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare, Forma lucrurilor, Te iubesc!!! Te iubesc??? și Prestăm servicii artistice.

La cine te-ai gândit atunci când ai construit personajul regizorului din spectacolul „Prestăm servicii artistice”?

Dan Rădulescu în spectacolul "Prestăm servicii artistice"

Dan Rădulescu în spectacolul „Prestăm servicii artistice”

Eu am auzit mai mulți oameni care au diverse metode, cum ar fi: își aleg o persoană reală pe care și-o închipuie în situația aceea sau își imaginează în ce zodie ar fi personajul pe care îl joacă. Am auzit și chestia asta, dar eu nu fac așa. Eu pornesc de la premisa textului și de la situația pe care textul o propune și personajul se naște din conflictul acela pe care încerci să-l redai. Așa ajung la rezultatele exterioare, mai degrabă pornind de la problematica textului. Pur și simplu, tipul acela de ceartă care bate înspre comic sau înspre penibil m-a dus la tipul ăsta de manifestare.

Jucați acest spectacol la Godot Cafe-teatru. Cum reacționează oamenii de acolo?

Sunt un pic mai dispuși la interacționare, sunt un pic mai comunicativi. În seara asta, de pildă, au fost niște momente unde noi eram obișnuiți ca sala să reacționeze cu replici, iar ei au fost un pic mai cuminți decât cei de la Godot, care sunt mai dezinvolți.

Cu ce te aștepți să plece oamenii în urma vizionării acestei comedii?

Cu un mesaj legat de toate dedesubturile meseriei noastre. Să guste un pic din culisele creării unui spectacol de teatru, adică să vadă ce discuții se nasc între regizor și actori, între actorii-colegi. Nu știu dacă se poate desprinde neapărat o morală pentru un neprofesionist din asta, dar cred că e interesant de observat fenomenul.

Spuneai că personajele din spectacol  nu sunt reale, dar iată că situațiile sunt.

Unele dintre situații îmi sunt și mie cunoscute, în sensul că m-am întâlnit și eu cu ele prin teatru. Mă refer la comunicarea dintre actori de diferite generații. Mi se pare că e o mare problemă la noi lucrul ăsta. Cel puțin din punctul meu de vedere, există o prăpastie foarte mare între actorii de o anumită vârstă și de un anumit calibru și cei tineri. Nu e foarte legată breasla actoricească. Mi se pare că fiecare își vede propriul interes. Cred că ar trebui să gândim cu toții  lucrurile în perspectivă și să vedem că ajutându-ne unii pe alții ne facem bine tuturor, în ultimă instanță.

Ce interes ar avea actorii mai în vârstă să nu vă ajute pe voi, tinerii?

Hai să te întreb invers: ce interes ar avea să ne ajute?

Din câte văd există tot felul de roluri pe teatru, deci nu văd unde ar fi concurența.

Eu mă refer acum la lucruri pe termen lung, cum ar fi creșterea unui grup de actori tineri. În momentul de față fiecare se zbate pe cont propriu și nu cred că asta are o perspectivă foarte bună pe termen lung. Teatrele trebuie să-și crească o echipă a lor, iar pentru asta trebuie să ai grijă de niște tineri și le dai un vot de încredere, să le acorzi niște roluri, niște partituri.

Acum, mai mult sau mai puțin, ei sunt luați în măsura în care este nevoie și de ei, dar nu cred că reflectorul e pus pe ei sau, oricum, nu în foarte multe cazuri. Rareori vezi câte o piesă în care să-ți dai seama că ea a fost pusă în scenă în special pentru acești doi tineri actori foarte talentați, pe care nu îi știe foarte multă lume, dar un teatru a vrut să-i scoată la rampă. Eu nu am prea văzut cazuri din acestea în ultimul timp. Degeaba spui că nu vine nimeni din spate, dacă nu investești în cei tineri. În plus, eu nu cred că tinerii anulează în vreun fel meritul celor deja consacrați.

Dan Rădulescu în spectacolul „Operele complet prescurtate ale lui William Shakespeare”

Ce fel de roluri ai vrea să joci? Într-un interviu spuneai că nu ai vrea să fii catalogat ca actor de comedie și atât.

În general nu vreau să fiu băgat într-o oală și să nu mai fiu scos de acolo, indiferent care e categoria. Aș vrea să îmi păstrez curiozitatea asta de a încerca mereu lucruri noi și nu aș vrea să mă cantonez într-un anumit stil. Florin Zamfirescu mi-a spus o chestie în facultate, că nu e bine să-ți dorești anumite roluri, pentru că lucrurile evoluează natural și rolurile vin când trebuie să vină.

Cum se face distribuirea rolurilor într-un teatru de stat?

Depinde. Dacă trupa teatrului respectiv are suficienți actori cât să acopere plaja de roluri din piesa aceea, nu prea se face casting, pentru că interesul oricărui director este să folosească trupa lui. Dar dacă există câte un rol pentru care nu se găsește un actor din teatru se anunță casting sau se folosesc colaboratorii care au mai lucrat în teatrul respectiv. Eu până acum am dat probă pentru toate rolurile pe care le-am obținut.

Care sunt beneficiile unui actor independent ca tine, în afară de faptul că își poate alege proiectele ?

Beneficiul numărul unu pe care îl auzi în toate părțile este că nu ai o slujbă de la 9 la 5, unde te duci la același birou și vezi aceiași pereți. Din punctul meu de vedere, un beneficiu este că mereu cunoști oameni noi. Nu e mereu aceeași distribuție, chiar dacă ai niște colaboratori stabili. Mie îmi place asta foarte mult pentru că mi se pare că asta te menține viu, faptul că intri în contact cu altă lume, cu alți oameni și că poți să variezi lucrurile.

10298640_10203927667415873_9039312363536217168_o

Dan Rădulescu în spectacolul „Cupluri”

De unde ai dobândit această relaxare pe care o afișezi pe scenă, dar și la interviuri?

Să nu confundăm relaxarea cu nesimțirea. Eu am un tip de relaxare foarte smerită. În nici un caz nu consider că mi se cuvine ceva, adică sunt recunoscător pentru tot ce se întâmplă. În toate interviurile amintesc de Adrian Pintea, pentru că el a avut o influență foarte mare asupra mea. El ne-a ocrotit într-un fel foarte special, în sensul că nu a fost doar un profesor sau un pedagog, el se numea pe el antrenor.

Ne-a insuflat un soi de încredere în noi înșine, adică ne-a inoculat ideea asta că meseria o faci pentru că ai vrut și nu trebuie să uiți niciodată. Dacă ai vrut să faci meseria asta înseamnă că îți face plăcere și că este un lucru pozitiv și plin de iubire pe care îl faci, și atunci nu are rost să fii cramponat. E ca și cum ai săruta o fată, îngrozitor de stresat. De ce s-o mai faci, dacă e un stres?

Spune-mi un gând pentru public.

Un prim gând pentru public: îi mulțumesc. Cei care vin la spectacolele mele sunt niște oameni care îmi transmit iubirea lor și asta mă ajută foarte mult.

foto: Oana Monica Nae, Alexandra Pașca

video: Judy Florescu

04
/05
/17

„Încă nu m-am îndepărtat de concluzia asta, că cinema-ul este inutil. Pe de altă parte, îl îmbrăţişez nemăsurat”, spune regizorul Gabriel Achim, al cărui debut, „Visul lui Adalbert” (2011), este acum disponibil pe platforma Cinepub. Noul său film, „Ultima zi”, va rula din 12 mai în cinematografe.

04
/05
/17

Un interviu neconvențional cu ziaristul (colaborator al Ziarului Metropolis) și scriitorul Andrei Crăciun, despre cea mai recentă dintre cărțile sale – „Aleea Zorilor” (publicată la Editura Polirom), care este o carte despre copilărie, scrisă într-o singură frază.

28
/04
/17

Lavinia Pele (25 de ani), nominalizată la Premiile UNITER pentru debut (cu rolul Doruleț din spectacolul „Visul unei nopți de iarnă”, de la Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște). A studiat Teatrul la Cluj-Napoca (la clasa lui Miklos Bacs) și a făcut masterul la UNATC. Joacă și în „Zece pentru New York”, spectacolul aniversar de la Teatrul Metropolis. Ea este Fefe.

19
/04
/17

Poetul Claudiu Komartin (33 de ani) ține în viață un cenaclu – Institutul Blecher. Și o editură care publică poezie – Casa de Editură Max Blecher. Claudiu Komartin, din Berceni. Trăiește între poeți și pentru poezie. Către viitor se uită, așa cum e și firesc, în ordinea poetică a lumii, cu scepticism.

18
/04
/17

INTERVIU Am stat de vorbă cu cineastul și profesorul universitar Copel Moscu, inițiatorul și directorul Cinepolitica, despre ce înseamnă un film politic, despre rolul unui astfel de festival și despre atracțiile noii ediții, care începe joi, la București, cu ultimul film al lui Andrzej Wajda, „Imaginea de apoi”.

28
/03
/17

Inițial: politehnist, masterand în științe umaniste, inginer de telecomunicații, IT-stul din cei ”10 pentru România”. Apoi – ruptură de destin și devine dans-actor în trupa lui Dan Puric, colaborator al lui Gigi Căciuleanu, elev al lui Andrei Șerban, participant și premiant în festivaluri din țară și străinătate, bursier al celebrului Actors Studio din New York și mereu un work in progress.

21
/03
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

19
/03
/17

Scurt interviu cu Paul Negoescu, regizorul comediei „Două lozuri”, nominalizat în acest an la Premiile Gopo, la categoriile „Cel mai bun film” și „Cel mai bun scenariu”.