Dăruiește-ți ziua, #rescriepovestea (I): Cerșetorul de tandrețe
https://www.ziarulmetropolis.ro/daruieste-ti-ziua-rescrie-povestea-i-cersetorul-de-tandrete/

Doar împreună putem schimba tabloul în care trăim cu toţii. Propunerea Galantom.ro: #rescriepovestea, Dăruieşte-ţi ziua! Mai mulţi scriitori s-au alăturat demersului, scriind începuturi de poveşti, pe care publicul a fost invitat să le rescrie.

Un articol de Ziarul Metropolis|7 mai 2020

Cititorii rescriu povestea și îi dau o notă pozitivă pentru aceste vremuri pe care le trăim. Ziarul Metropolis vă prezintă aceste povești. Începem cu aceea scrisă de Iv cel naiv și de câștigătoarea aleasă de el, Cătălina Popa. #ziuatarescriepovestea

Cerșetorul de tandrețe

de Iv cel Naiv

Pe străzile unui oraș aglomerat, atât de aglomerat încât oamenii nu se mai vedeau unii pe alții, un bătrân cerșea afecțiune.

— Din puținul pe care îl aveți, vă rog, o îmbrățișare…

Dar oamenii treceau în viteză prin fața lui, grăbindu-se către nimic important.

— Vă rog, aveți un zâmbet pentru mine…

Dar oamenii erau atât de serioși încât uitaseră să zâmbească.

— Oameni buni, o privire, aruncați-mi măcar o privire…

Dar, așa cum spuneam, oamenii nu se vedeau unii pe alții.

La finalul zilei, când bătrânul își luă pălăriuța de pe jos, descoperi în ea doar câteva priviri dezgustate, un zâmbet ironic și un „dă-te mai încolo, că ocupi trotuarul”.

Le luă cu sine acasă unde le puse pe măsuța din hol. Bău însetat cele câteva picături de optimism care mai rămăseseră pe fundul unei sticle. Tot e mai bine decât nimic, își spuse și așeză tot ce primise într-un sertar al scrinului. Apoi își făcu un sandviș cu două felii de pesimism și o bucățică de îndoială – asta era tot ce își permitea din mica lui pensie. Și se duse la culcare singur, fără nicio speranță.

Cerșetorul de tandrețe

poveste rescrisă de Cătălina Popa

Pe străzile unui oraș aglomerat, atât de aglomerat încât oamenii nu se mai vedeau unii pe alții, un bătrân cerșea afecțiune.

— Din puținul pe care îl aveți, vă rog, o îmbrățișare…

Dar oamenii treceau în viteză prin fața lui, grăbindu-se către nimic important.

— Vă rog, aveți un zâmbet pentru mine…

Dar oamenii erau atât de serioși încât uitaseră să zâmbească.

— Oameni buni, o privire, aruncați-mi măcar o privire…

Dar, așa cum spuneam, oamenii nu se vedeau unii pe alții. La finalul zilei, când bătrânul își luă pălăriuța de pe jos, descoperi în ea doar câteva priviri dezgustate, un zâmbet ironic și un „dă-te mai încolo, că ocupi trotuarul”. Le luă cu sine acasă unde le puse pe măsuța din hol. Bău însetat cele câteva picături de optimism care mai rămăseseră pe fundul unei sticle. Tot e mai bine decât nimic, își spuse și așeză tot ce primise într-un sertar al scrinului. Apoi își făcu un sandviș cu două felii de pesimism și o bucățică de îndoială – asta era tot ce își permitea din mica lui pensie. Și se duse la culcare singur, fără nicio speranță. Se foi câteva minute, căci feliile de pesimism îi alimentau cele mai ciudate gânduri. Când, în sfârșit, adormi, nu se bucură mult de somn, oricum era îmbelșugat de vise indiferente. Cum or fi astea? Pentru bătrân ca niște vise fără final, începeau și niciodată nu se terminau, ca un carusel de imagini care nu reușeau să creeze o poveste. Voci începură să interfereze cu imaginile fără sfârșit și fără început, imagini fără speranță. Glasurile deveniră din ce în ce mai clare și bătrânul auzi: „n-am chef”, „ne provoci scârbă”, „s-o crezi tu”. Alta distinctă, nervoasă chiar, striga: „dă-te mai încolo că ocupi sertarul”.

O lacrimă îl trezi de-a binelea, nu pe obraz, ci în inimă o simți ca pe un curent puternic. Zgomotele nu încetau, deși bătrânul avea ochii larg deschiși, atât de larg că atunci când privi în sertar, în loc să vadă privirile dezgustătoare, zâmbetul ironic și expresia „dă-te mai încolo, că ocupi trotuarul”, văzu o piesă de teatru. Una comică, creată din frustrări atât de ușor de suflat și aruncat în aer precum paiele. Bătrânul începu să râdă, din toți rărunchii. Privirile dezgustătoare nu reușiră să-și mai păstreze figura și izbucniră și ele în râs. Din „dă-te mai încolo că ocupi trotuarul” nu se mai distingea nimic, iar zâmbetul ironic oricât de tare încercă, nu reuși să nu fie un pic mai larg decât de obicei.Dimineața, bătrânul mâncă două felii de fericire, căci cum, necum, le căpătase aseară, din amintiri, din propria putere de a vedea bine, de a vedea în batjocură doar o piesă de teatru.

Bătrânul era din nou pe străzi, iar oamenii grăbiți încă treceau pe lângă el alergând de colo până colo. Încă nu-l vedeau, dar acum, bătrânul îi vedea. Se uita la fata cu sprâncene apropiate ce alerga grăbită nicăieri, se uita la domnul îmbrăcat elegant care conducea peste limita admisă false complimente. Se uita la un băiat de liceu care avea ochi doar pentru fete. Atunci a înțeles ceva ce nu poate fi scris, dar mă voi strădui s-o fac. Și el alergase, undeva, oriunde. Alergase după afecțiune, deși era în el. Alergase după îmbrățișări fără să fi oferit el mai întâi. Așa că în acea zi nu a cerut nimic, în acea zi a dat. A așteptat suficient de mult cât să vadă stând pe bancă o fetită cu tatăl ei. A scos o foaie de hârtie și a început să deseneze. Mâinile nu-i tremurau, erau ca ale unui chirurg extrem de precis. Timpul se oprise în loc, iar până ca fetița cu codițe să se ridice, i-a trimis desenul sub formă de avion. Copila l-a deschis, s-a uitat cu ochii mari, i l-a arătat tatălui și au zâmbit cald și real, ca un ocean care înghite scoicile.Fetița ajunsă acasă, într-o stare inexplicabilă de exuberare a îmbrățișat-o pe mama un pic mai mult ca de obicei. Mama, surprinsă plăcut, a lăsat sarmalele și a oferit un platou de timp liber familiei. Tatăl, ajuns la serviciu, și-a întâmpinat șeful cu un raport întocmit din productivitate, iar șeful i-a oferit fiului său mai multă încredere, iar fiul său s-a întâlnit într-o zi, întâmplător, cu bătrânul și i-a zâmbit, au stau de vorbă, ore în șir, s-au împrietenit, chiar dacă, totul, nu a pornit decât de la faptul că din încrederea căpătată de la tatăl său își dorea să scrie o carte, iar pentru asta avea nevoie de timp, timp să-i descopere pe ceilalți. Încet, încet, tot oferind, lumea din jurul bătrânului căpăta afecțiune, căci atunci când e secetă de emoții, nu e nevoie decât de puțin mai multă muncă. Nu să cerșești, ci să oferi. O plantă nu crește cu rugăminți, ci cu îngrijirea potrivită.

Detalii pe www.galantom.ro.

27
/03
/18

Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului, dar și ziua în care sărbătorim un secol de la Unirea Basarabiei cu România, prilej de a readuce în prim plan, pentru o clipă, câțiva dintre artiștii născuți pe teritoriul actual al Basarabiei și deveniți parte integrantă a memoriei, identității și culturii naționale.

25
/03
/18

Publicitar, prozator, dramaturg, Alex Tocilescu (40 de ani) este unul dintre cei mai în vogă oameni de litere din România zilelor noastre. Este foarte urmărit pe rețelele de socializare, unde a dobândit o simpatie aparte pentru fotografiile cu pisicile sale (însoțite de câteva gânduri ale felinelor).

23
/03
/18

Scrisă și regizată de Guillermo del Toro, versiunea cinematografică a romanului Forma apei/ The Shape of Water a intrat în cinematografele din România în data de 23 februarie 2018. Romanul a apărut în această săptămână în colecția „Biblioteca Polirom”, în traducerea Veronicăi D. Niculescu.

21
/03
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Misticismul ebraic își găsește expresia concentrată în Cabala. Este o doctrină esoterică despre Dumnezeu și Univers ca formă foarte veche a revelației (de aici și sensul literar al cuvântului cabala, tradiție), transmisă de un lung șir de inițiați.

20
/03
/18

Pornim, astăzi, pe urmele scriitorului de Nobel Gabriel Garcia Marquez (născut într-o zi de 6 martie), prin câteva din multele orașe care l-au găzduit.

20
/03
/18

Nici mare, dar nici minor – îl aprecia G. Călinescu într-o cronică din 1932, pentru ca, în „Istoria literaturii“ din 1941, să găsească strălucita formulă: „El nu-i niciodată aşa de liric încât să fie mare, niciodată atât de facil încât să nu fie poet“. Autorul cunoscutelor „Balade vesele şi triste”, George Topîrceanu, contemporan cu Arghezi, Blaga şi Barbu, s-a născut la 20 martie 1886, la Bucureşti, în familia unui cojocar.

16
/03
/18

Joi, 22 martie, de la ora 19.00, se lansează la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, romanul Visul numărul 9, de David Mitchell, recent apărut în traducerea lui Mihnea Gafița. Într-un registru stilistic uimitor, scriitorul britanic ne poartă în acest roman prin lumea halucinantă a metropolei Tōkyō. Romanul preia titlul cântecului #9 Dream de John Lennon, compozitorul preferat al personajului central.

15
/03
/18

Miercuri, 21 martie, ora 19.00, la Salon für Kunstbuch din cadrul Muzeului Belvedere 21 din Viena, va fi lansat volumul bilingv Dan Perjovschi. The Book of Notebooks / Cartea carnetelor (contribuții de: Jelena Vesić, Alina Șerban, What, How & for Whom / WHW, Kristine Stiles). La eveniment vor participa artistul Dan Perjovschi şi istoricul de artă și curatorul Alina Șerban.

13
/03
/18

Islamismul este religia unei apreciabile părți a umanității și înseamnă un mod de viață prin care li se cere adepților supunere față de voința lui Dumnezeu, așa cum i-a fost revelată Profetului. În limba arabă al-qu-ran, Coran, înseamnă recitare, iar Mahomet a primit recitarea cuvântului lui Dumnezeu de la „un om al Său”, Gabriel.

13
/03
/18

Teatrul Evreiesc de Stat organizează, în perioada 15 martie – 15 aprilie, a doua ediție a proiectului cultural educațional „Dați o carte, faceți parte!”. Prin această campanie, Teatrul Evreiesc de Stat își propune ca în fiecare an să contribuie, alături de editurile partenere, la dotarea bibliotecilor școlilor din București.