De ce o iubim pe Agnès Varda
https://www.ziarulmetropolis.ro/de-ce-o-iubim-pe-agnes-varda/

CRONICĂ DE FILM Prezentat la Cannes în 2017, documentarul „Visages villages”, cel mai nou film al veteranei regizoare franceze Agnès Varda, realizat împreună cu artistul JR, este un colaj, un eseu de o inventivitate, jovialitate şi libertate molipsitoare. Filmul va putea fi văzut la One World Romania.

Un articol de Ionuţ Mareş|12 februarie 2018

Multipremiatul și extrem de lăudatul „Visages villages” (cu titlul în engleză „Faces Places”), cel mai nou documentar realizat de legendara regizoare franceză Agnès Varda, aici în colaborare cu artistul și fotograful francez cunoscut sub pseudonimul de JR, este un antidot, venit parcă dintr-o altă epocă cinematografică.

Un antidot, pe de o parte, la încrâncenarea, prețiozitatea și serialitatea multor filme de artă din marile festivaluri și, pe de altă parte, la cinismul, oportunismul sau manierismul mult prea multor autori contemporani, fie ei cu adevărat mari sau doar supraevaluați.

În vârstă de 89 de ani, Agnès Varda, care a fost recompensată recent cu un Oscar onorific, oferă un nou film extrem de personal despre artă (deci inclusiv cinema), memorie și apropierea de oamenii simpli care i-au populat întreaga filmografie. Un film-colaj, un eseu cinematografic de o inventivitate, jovialitate și libertate molipsitoare și seducătoare și care stimulează și prilejuiește o sinceră plăcere a privirii.

Împreună cu JR (34 de ani), cunoscut pentru tehnica de a fotografia chipuri de oameni obișnuiți și de a imprima aceste imagini, la o scară mai mare și printr-o metodă specială, pe diverse ziduri, ca un soi de lucrări murale moderne, Agnès Varda, cu look-ul său inconfundabil (părul în două culori, statura mică, în contrast cu mult mai tânărul său prieten, de unde și un efect comic foarte reușit), pornește într-o călătorie prin mai multe zone rurale, deloc glamour, din Franța pentru a întâlni oameni, a le asculta poveștile de viață și a-i implica în mici opere de artă ad-hoc realizate de JR și echipa sa.

Rezultă un road-movie atipic, în co-regie, în care extraordinara deschidere și reconfortanta curiozitate pe care cei doi artiști – din generații diferite, dar deveniți apropiați – o arată față de oamenii pe care îi întâlnesc și care au parte de memorabile portrete fotografice și cinematografice sunt dublate de o plăcere a jocului, de un ludic deloc gratuit.

Dar și de un permanent sentiment de melancolie dat de inevitabila conștientizare a trecerii timpului – după fiecare oprire, cei doi autori discută, așezați cu spatele la cameră și privind spre orizont, despre ei (Varda e intrigată, de pildă, că JR nu își dă niciodată jos ochelerii de soare, care îi amintesc de capriociosul prieten din tinerețe Jean-Luc Godard), despre ideile și experiențele lor, despre „personajele” cu care tocmai au vorbit.

Călătoria nu are un itinerariu clar prestabilit (discuția despre cum ar putea arăta drumul este pusă, jucăuș, în debutul filmului) și este ghidată mai ales de câte o idee, un sentiment sau o amintire a unuia dintre cei doi – tot atâtea pretexte de a (re)vizita locuri cu încărcătură sentimentală și de a imortaliza momente și oameni.

Iar montajul alert și lejer, muzica deopotrivă vioaie și reflexivă, precum și vocile din off și dialogurile celor doi co-regizori, artiști sensibili și cu gusturi apropiate, reflectă și chiar amplifică această aparentă dezordine, această logică imprevizibilă și fermecătoare a emoțiilor, această libertate formidabilă de a sfida convențiile și de a privi lumea cu bucurie, seninătate și empatie. Un mare film.

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.