„Declick”, la Teatrul Roșu
https://www.ziarulmetropolis.ro/declick-la-teatrul-rosu/

Spectacolul „Declick”, cu Sabina Brânduşe şi Rareş Lucaci în distribuţie, ce spune povestea a doi tineri care în urma unei aventuri de o noapte ajung să formeze un cuplu, va avea premiera duminică, de la ora 20.00, la Teatru Roşu din Bucureşti.

Un articol de Liliana Matei|21 decembrie 2014

„Declick” este povestea a doi tineri care în urma unei aventuri de o noapte ajung să formeze un cuplu; fiecare dintre ei ar vrea să-şi recapete libertatea, dar niciunul nu are curajul să o ceară. Piesa este compusă din patru scene încărcate de toate aromele unei relaţii: naşterea ei, speranţa ei, letargia ei, moartea ei; în ordine inversă, potrivit Mediafax.

Spectacolul „Declick”, în regia lui Alexandru Unguru, se desfăşoară într-una din cele mai mari săli de teatru independent, Teatru Roşu, situat în strada Bărăţiei, numărul 31, care are o capacitate de peste 250 locuri.

În perioada decembrie 2014 – decembrie 2015, în Bucureşti, vor avea loc 20 de reprezentaţii ale spectacolului „Declick”, care-i are în distribuţie pe Sabina Brânduşe şi Rareş Lucaci.

Spectacolul are susţinerea Festivalului Naţional de Teatru Tânăr „Ideo Ideis”, al cărui preşedinte este Marcel Iureş.

„Declick” este promovat şi la nivel naţional, în cadrul unui turneu cu reprezentaţii în cele mai importante oraşe din ţară: Braşov, Sibiu, Cluj, Arad, Timişoara, Baia Mare, Craiova, Constanţa şi Iaşi.

Sabina Brânduşe este o actriţă română cunoscută pentru pelicule precum „Ghost Rider: Spirit of Vengeance”, în care a jucat alături de Nicolas Cage, şi „California Dreamin'”, de Cristian Nemescu, potrivit imdb.com. Actriţa a jucat şi în filmul „Terapie pentru crimă”, de Kiki Vasilescu, o peliculă care a avut premiera în acest an.

Rereş Lucaci a jucat în mai multe piese de teatru, între care „Sufleurul fricii”, de Matei Vişniec, şi filme, între care „Lupul”, de Bogdan Mustaţă, şi „Diaz”, de Daniele Vicari.

INFO

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române şi în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro. Preţul unui bilet este de 25 de lei.

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.