Demonii lui Lars von Trier
https://www.ziarulmetropolis.ro/demonii-lui-lars-von-trier/

CRONICĂ DE FILM În cel mai nou lungmetraj al său, „The House That Jack Built” (2018), cu care şi-a făcut revenirea la Cannes (în afara competiţiei), danezul Lars von Trier se pune în mintea un criminal în serie. Rezultatul: un film teribil de ambiţios, deopotrivă amuzant, grav şi inconfortabil.

Un articol de Ionuţ Mareş|19 Decembrie 2018

În ciuda gravității lor, mai toate filmele lui Lars von Trier au fost străbătute de un comic întunecat, uneori mai pronunțat, alteori mai discret.

Nici cel mai recent film al său, „The House That Jack Built” (2018), nu face excepție. Și asta chiar dacă are ca protagonist un asasin în serie (un arhitect aspirant care nu poate fi mai mult decât un inginer), jucat cu subtilitate de actorul american Matt Dillon.

De fapt, comicul – mai vizibil la început și mai șters spre final – pare cea mai potrivită convenție pentru a reflecta, fără a fi acuzat de autocomplezență, asupra răului profund și inexplicabil din natura umană, cum încearcă cineastul danez. Este, de altfel, una din temele majore care definesc filmografia sa întinsă deja pe mai mult de patru decenii.

Se creează o distanță care atenuază șocul pe care crimele îl pot provoca și care funcționează ca o invitație la o receptare critică (deși asasinul își privește omorurile ca opere de artă, nouă, spectatorilor, ni se sugerează permanent ideea că avem de-a face cu o construcție artificială).

Și se evită astfel imersiunea facilă în mintea unui criminal, așa cum propun filmele de gen, pe care Lars von Trier le parodiază, nu fără admirație, arătând în același timp că le stăpânește foarte bine mărcile (comicul este doar suprafața, pentru că în profunzime asasinatele sunt terifiante, unele chiar prin caracterul lor explicit).

Semnalul este dat încă de la început, când din off ni se spune că vom vedea cinci dintre multele crime comise de protagonistul psihopat, alese aleatoriu (deși primele patru au ca victime femei portretizate mai degrabă ca fiind naive) și numite, eufemistic, „incidente” sau „întâmplări” („incident” în engleză).

Cele cinci părți, plasate, după toate detaliile, undeva în America rurală a anilor `70 (din nou obsesia lui Lars von Trier pentru America, pe care aici o reconstituie în Suedia și Danemarca), sunt precedate și însoțite, pe coloana sonoră, de un dialog ce pare o confesiune a lui Jack în fața unui anume Verge (Bruno Ganz), pe care îl vom descoperi în final, odată cu coborârea, la propriu, în Iad a celor doi.

Evident, aluziile sunt la Virgiliu, „Divina Comedie” și drumul prin Infern imaginat de Dante, trecând și prin pictură – de pildă, prin reproducerea celebrului tablou al lui Eugène Delacroix cu aceeași temă.

Însă până la acest ultim episod grandios, apoteotic, redat într-un stil suprarealist extravagant, care frizează deopotrivă kitsch-ul și sublimul și pe care numai un cineast ca Lars Von Trier l-ar fi putut imagina, filmul împrumută aceeași estetică hiper-realistă consacrată de danez – „lumină iernatică, camera mișcată, montaj sacadat și culori șterse” (cum exact o descrie criticul Joachim Lepastier în cronica sa din revista „Cahiers du Cinéma”).

În prima parte, tonul este unul îngroșat, aproape caricatural – Jack oprește camioneta pe o șosea în pădure, pentru a ajuta o femeie (Uma Thurman) rămasă cu mașina în pană și cu cricul rupt. Insistența femeii (și a camerei de filmat) asupra cricului ca potențial instrument al crimei, dar și asupra posibilității ca Jack să fie într-adevăr un criminal în serie, transformă episodul într-o farsă, dar una sângeroasă.

În a doua întâmplare, Jack suferă de tulburare obsesiv-compulsivă, ceea ce îl face să intre iar și iar în casa femeii pe care tocmai a omorât-o în căutare de potențiale urme de sânge, asta în timp ce poliția este pe-aproape – rezultă un amestec savuros de umor și suspans.

În al treilea incident, Jack vânează, la propriu, o mamă și doi copii într-o poieniță, pentru ca al patrulea episod să ia forma unei pseudo-drame conjugale (între protagonist și o iubită a sa) care degenerează și care este domintă de o teroare în primul rând psihologică.

În a cincea parte, ambiția lui Jack este una grandioasă: o crimă rasistă, în viziunea sa „o capodoperă”, care implică uciderea mai multor persoane cu un singur glonț.

Sonor, episoadele nu sunt intercalate doar de confesiunea lui Jack către Verge, ci și de bucăți din melodia „Fame” a lui David Bowie.

Vizual, Lars Von Trier își ia o libertate formidabilă și introduce în montaj atât fragmente documentare folosite ironic (de pildă, cu Hitler sau despre zgomotul făcut de avioanele de luptă germane din Al Doilea Război Mondial), cât și flashback-uri din copilăria lui Jack sau din încercările ratate ale acestuia de a-și construi singur o casă.

Amintirea cea mai pregnantă din copilărie sunt sunetul și imaginea cu tatăl lui Jack și cu alți bărbați cosind iarba. Este imaginea folosită în final să reprezinte Câmpiile Elizee pe care i le-arată Verge lui Jack la o fereastră, dar la care protagonistul a pierdut definitiv accesul, find condamnat la suferința Infernului.

Însă Lars von Trier nu se oprește aici: folosește inclusiv flash-uri din filmele sale (sau imagini cu diverse alte opere de artă), iar această opțiune, dublată de paralelismul inevitabil între vizorul unei lunete de armă și vizorul aparatului de filmat, transmite ideea că danezul își interoghează propriul statut de creator puternic (demiurgic?), de autor al unor filme percepute întotdeauna ca fiind șocante.

Comicul și autoderiziunea, extraordinara libertate formală, inventivitatea și greutatea ideilor fac din „The House That Jack Built” un mare film. Probabil chiar cel mai ofertant și ambițios film din 2018.

Rating Ziarul Metropolis: ★★★★★

„The House That Jack Built” va intra în cinematografe la 18 ianuarie, fiind distribuit de Independența Film.

16
/12
/16

Relansat pe platforma Cinepub, "Senatorul melcilor", filmul cu care Mircea Daneliuc participa în 1995 în Competiţia oficială a Festivalului de la Cannes, este o satiră politică în care grotescul este îmblânzit prin comic.

15
/12
/16

Cel mai aşteptat film românesc al anului 2017, ,,Ana, mon amour“, în regia lui Călin Peter Netzer, a fost selectat în competiţia oficială a celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin (9-19 februarie) şi va putea fi vizionat în cinematografele din România din 3 martie, la scurt timp după premiera internaţională.

15
/12
/16

Tudor Aaron Istodor, actorul din „Fixeur” (regia: Adrian Sitaru), a fost selectat în programul Shooting Stars din cadrul celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin. Evenimentul va avea loc în perioada 9-19 februarie 2017, în capitala Germaniei.

12
/12
/16

O participare istorică la Cannes, prezenţe şi premii în alte festivaluri importante, o nouă reformă, dezorientarea sau manierizarea unor regizori consacraţi, încercări onorabile de film de gen, documentare îndrăzneţe, dar şi obişnuitele pocnitori: un an 2016 bogat pentru cinematografia română.

12
/12
/16

Lucasfilm prezintă primul film din seria de filme de sine stătătoare „Star Wars”: „Rogue One: O poveste Star Wars”, o nouă aventură epică. Într-o perioadă plină de conflicte, un grup de eroi neobişnuiţi îşi unesc forţele pentru misiunea de a fura planurile pentru Death Star, cea mai puternică armă de distrugere pe care o are Imperiul.

12
/12
/16

“Astăzi sunt 33 de ani de când tata a plecat puțin... A iubit România din tot sufletul lui. A iubit și a crezut în acest popor. Tare a vrut ca acest neam să fie liber, sănătos, prosper și fericit! Fie ca într o zi dorința lui să se îndeplinească. Mulțumesc tuturor ce vor înălța un gând pentru sufletul lui.” – Oana Pellea.

09
/12
/16

Cineastul olandez Paul Verhoeven, regizorul unor producții precum "Robocop" (1987) sau "Basic Instinct" (1992), va fi președintele juriului celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin ( 9-19 februarie 2017). Verhoeven îi urmează în fruntea juriului Berlinalei actriței Meryl Streep.

09
/12
/16

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supraviețuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlinește, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor și producător american articole omagiale.

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

07
/12
/16

Proiecția filmului „Biserici de lemn din România – un documentar”, va avea loc joi, 15 decembrie, de la ora 12, la Cinemateca Eforie din București. Filmul se proiectează în cadrul celei de-a XI-a ediții a IPIFF – „Festivalul Indie al Producătorilor de Film Independenți”.

06
/12
/16

Audiția Națională se adresează tinerilor actori cu vârsta până în 35 de ani, studenților din ultimul an de studiu (anul III – Licență; anii I și II – Master) și absolvenților Facultăților de Teatru din toată țara. Nu există condiții restrictive referitoare la statutul profesional - angajat, independent etc.

05
/12
/16

Cinefilii pot vedea, în această noapte, la FILMUL de ARTĂ, de pe TVR 2, excelenta animație Iluzionistul (L'ILLUSIONNISTE-Franţa, 2010), în regia lui Sylvain Chomet. Filmul a fost nominalizat la premiul Oscar, în 2011, pentru cel mai bun film de animaţie, fiind răsplătit în același an cu un Premiul Cesar.

05
/12
/16

În urmă cu 115 ani, într-o zi de 5 decembrie (1901) venea pe lume, la Chicago, într-o modestă familie cel de-al patrulea copil din cinci al familei Disney. Puștiul talentat la desen va fi încurajat să continue pe această cale de o mătușă. Nu va termina niciodată liceul, dar va ajunge una dintre marile personalități ale secolului XX.

Page 81 of 238« First...102030...7980818283...90100110...Last »