Despre imbecili
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-imbecili/

Carlo M. Cipolla, mort în anul 2000, la 78 de ani, a sintetizat în “Legile fundamentale ale imbecilităţii umane” (Editura Humanitas, 2014) cea mai gravă dintre problemele cu care omenirea se confruntă în prezent.

Un articol de Andrei Crăciun|10 iulie 2014

Despre această cărțulie, de nici o sută de pagini, format foarte mic, pe care am citit-o așteptând un autobuz în stație (în România, se așteaptă îndelung în stațiile de autobuz), a scris deja însuși Gabriel Liiceanu. Trebuie să fii un bou să scrii în contra acelui text. Încerc să nu fiu un bou.

Citindu-l pe Carlo M. Cipolla, încântat de concizia sa, de logica fără cusur, m-am gândit că “Legile fundamentale ale imbecilității umane” ar trebui să i se confere fiecărui individ, încă de la naștere, alături de numele pe care-l va purta.

Ea, cărţulia, va fi apoi păstrată într-un sertar bine ales, iar la optsprezece ani, sau mai târziu, la douăzeci și unu sau chiar la douăzeci și cinci, se va citi pe îndelete – e una dintre rarele lecturi pe care școala ar trebui să le facă obligatorii, dar evident nu le face.

Imbecililor nu le va folosi.  Celorlalți, studiul celebrului economist, studiu în toată puterea cuvântului, le-ar confirma, desigur, intuițiile. Da, vor spune fericiți non-imbecilii, așa e!, are dreptate profesorul Cipolla – numărul imbecililor este întotdeauna și în mod inevitabil subestimat de toată lumea!

carlo cipolla

Nu voi enunța aici legile fundamentale sintetizate de Carlo M. Cipolla. Mă voi opri asupra acestei grile de identificare – imbecilul este, conform autorului și realității, acela care produce pagube altora fără a avea nimic de câștigat de pe urma acțiunilor sale.

În lumina acestei definiții, veți recunoaște cât de des se întâlnește această specie – imbecilul – în regnul nostru. Veţi recunoaşte, de asemenea, mâhniţi, şi că adeseori şi comportamentul nostru decade înspre imbecilitate, prezintă această tendinţă, aceste pusee – ele trebuie reprimate.

Carlo M. Cipolla dezvăluie o arhitectură a lumii în patru piloni fundamentali. Iar imbecilii sunt chiar piatra de temelie pe care s-au construit societăţile moderne. Forţa lor creşte, pe măsură ce opţiunile lor ajung nu doar să conteze, ci şi să dicteze (cum ar putea fi altfel într-o democraţie şi într-o piaţă care fetişează preţul de piaţă?).

Niciodată n-a fost umanitatea, avertizează Cipolla, chiar dacă discret, pe buza mai evidentă a acelei prăpastii care ne va întoarce în întuneric. Niciodată, puterea imbecililor n-a fost, de fapt, mai mare.

Cu adevărat semnificativă mi se pare şi constatarea că procentul imbecililor este constant în natură – imun la etnii sau profesii. Aşa este, are dreptate Carlo M. Cipolla: procentul imbecililor este constant şi printre fochişti, şi printre frizeri şi printre laureaţii Premiului Nobel pentru Economie.

Şi ce se poate face? Ca orice excelent teoretician, Carlo M. Cipolla nu pretinde altă soluţie decât ocolirea grabnică şi definitivă a oricărui imbecil, deîndată ce este identificat ca atare.

Foto: Trilulilu.ro



22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.