Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-teama-de-adevar-framantari-ale-unei-epoci-confuze/

TNB îl prezintă duminică, 18 februarie 2018, de la ora 11.00, la Sala Mică, în cadrul programului CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL, pe academicianul Mircea Dumitru, într-o conferinţă cu tema „Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze”.

Un articol de Liliana Matei|6 februarie 2018

„Auzim din ce în ce mai apăsat, în ultima vreme, că epoca în care tocmai intrăm este una a post-adevărului, a faptelor alternative, a demitizării adevărului obiectiv și a denunțării sale drept superstiție și vestigiu mitologic al unei culturi opresive și alienante. O epocă a caracterului iluzoriu al dovezilor factuale și al rolului experților, în contrast cu dreptul suveran al fiecăruia și fiecăreia dintre noi de a exprima opiniile sau adevărurile sale subiective etc.

Ideea a primit și o consacrare îngrijorătoare, căci, după multe discuții, dezbateri și cercetări, cuvântul post-truth a fost declarat Cuvântul Anului 2016 de către Oxford Dictionaries – un adjectiv definit drept relating to or denoting circumstances in which objective facts are less influential in shaping public opinion than appeals to emotion and personal belief. (Oxford Dictionary) Dar să existe, oare, în mod real post-adevăr și fapte reale alternative, alături de adevăr și de faptele lumii obișnuite? Pentru mine, toate aceste tribulații denotă un gen de alethofobie (fobie sau teamă de adevăr) și sunt modalități de a fugi de răspunderea de a cunoaște, simptome ale unor periculoase confuzii culturale. Care sunt rădăcinile epistemice, morale și politice ale acestei ciudate și periculoase răsuciri în dezbaterile și războaiele culturale ale epocii noastre?

Conferința Despre teama de adevăr. Frământări ale unei epoci confuze va urmări sistematic și succint câteva episoade ale unei fenomenologii a adevărului, delimitând, pe un continuum gradabil de la domenii speculativ-teoretice la domenii ale reflexiei morale și ale vieții politice, câteva patologii ale acestui concept-valoare cardinal pentru orice cultură și pentru specia umană: frica de cunoașterea teoretică, paradoxurile logice ale adevărului, confundarea adevărului cu certitudinea, a adevărurilor obiective cu un prezumtiv adevăr absolut, a falsei idei că relativitatea cunoașterii ar împiedica obținerea de adevăruri obiective și multe altele. În acest periplu, voi insista asupra relației adevărului cu metoda științei și cu cunoașterea, dar și asupra legăturilor sale cu morala, politica, religia și cu istoria viitoare, în încercarea de a schița remedii la aceste maladii culturale”, afirmă Acad. Mircea Dumitru.

Despre conferenţiar

Născut în București, în 1960, profesorul Mircea Dumitru predă Logică simbolică și Logică filosofică la Universitatea din București. Este Rectorul Universității din București din anul 2011. A fost Ministru al Educației și Cecretării Științifice din iulie 2016 până în ianuarie 2017. Din 2017 este Visiting Professor la Beijing Normal University, China. A obținut o diplomă de doctor în Filosofie/Logică matematică și filosofică la Universitatea Tulane din New Orleans, SUA, în 1998 și o a doua diplomă de doctor în Filosofie/Filosofia limbajului la Universitatea din București, România, în 1998. A fost Președintele Societății Europene de Filosofie Analitică (2011-2014). Este Președintele Institutului Internațional de Filosofie (Paris, 2017–2020). În 2014 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. Este autorul a trei monografii și al mai multor zeci de studii și articole de specialitate. În prezent, pregătește volumul Zece eseuri logico-metafizice pentru Editura “Humanitas”, în curs de apariție în 2018 și este editorul-autorul volumului de eseuri Metaphysics, Modality, and Meaning. Themes from Kit Fine, care va fi publicat de Oxford University Press în 2019.

Bilete la Casa de bilete a TNB (în foaierul Sălii Mari), precum şi online pe mystage.ro

Pentru mai multe informaţii legate de bilete: 021. 314. 71. 71 (Agenţia de bilete)

30
/01
/24

Într-un spectacol-colaj mod portret, „Caracatița“, care marchează și prima întâlnire artistică a Catincăi Drăgănescu cu Teatrul Masca, regizoarea stratifică familia disfuncțională contemporană, în care părintele se cunoaște prin „Copilul meu, niciodată!”, iar copilul pare mai degrabă nevoit să se crească singur și, deloc întâmplător, să-și găsească refugiul în abuzul de substanțe.

30
/01
/24

Pentru pasionații de muzică cultă, apare o noutate pe segmentul evenimentelor live: o nouă serie de concerte va avea loc periodic, la Sala Dalles din Capitală, sub titulatura Musical Extravaganza: evenimentele aduc intensitatea şi culoarea operei și operetei într-un cadru mai personal, prin concerte cu repertoriu specific dar şi alte tipuri de sonorităţi, în adaptare clasică şi interpretarea unor nume consacrate ale scenei lirice.

30
/01
/24

Universul magic al filmelor de animație pentru copii își deschide porțile pentru publicul cu deficiențe de auz din România. Ochi și urechi, noul proiect pus la cale de Animest, cu sprijinul Fundației Orange, le va oferi spectatorilor o experiență de vizionare adaptată nevoilor lor, accesibilă atât în sala de cinema, cât și în sălile de clasă sau în fața ecranelor de acasă.

29
/01
/24

Duminică, 11 februarie 2024, de la ora 19:00, violoncelistul Marin Cazacu și Ansamblul Violoncellissimo vor susține un concert extraordinar pe scena Filarmonicii din Sofia, cu un program foarte divers: muzică de toate genurile, adaptată pentru violoncel, de la coloana sonorǎ a unor  filme celebre, la valsuri, marșuri și lucrări de Mozart în variantă... rock.

29
/01
/24

Primul concert al lunii februarie la Sala Radio vă invită la o frumoasă călătorie muzicală prin Viena imperială. Vineri, 2 februarie 2024 (19.00), veți asculta creații semnate de doi mari compozitori austrieci, care și-au desfășurat o mare parte din activitatea lor artistică în spațiul vienez – MOZART și BRUCKNER – lucrări interpretate de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului vienez SASCHA GOETZEL.

29
/01
/24

Vika este un DJ carismatic în vârstă de 84 de ani și o adevărată vedetă a a scenei clubbingului din Varșovia. Confruntându-se cu trecerea timpului, Vika este de părere că vârsta este doar un număr și îi inspiră pe cei din jurul ei să își trăiască viața la maxim. Documentarul „Vika!” Este disponibil pe HBO Max.

29
/01
/24

Într-o lume și o industrie care se schimbă extrem de rapid, un renumit cineast italian, autor de modă veche, caută sens în filmele pe care le face, în dragoste, precum și în politică. Din 2 februarie, Un viitor luminos/ Il sol dell’avvenire, noul film al lui Nanni Moretti, o comedie care critică modul de a face filme al platformelor de streaming și apără viitorul cinematografului, are premiera în cinema, distribuit de Independența Film.

29
/01
/24

Pe 13 februarie, de la orele 18:30, SCENA  GÂNDIRII - Conferințele Operei Naționale București îl va avea ca invitat pe istoricul Adrian Cioroianu, care va susține prelegerea „MAREA TEMERE. Cât de probabil este un nou război global?”, prilej pentru o incursiune în miezul posibilităților și incertitudinilor actuale.