Despre trecerea timpului, în noul film al cineastului Nanni Moretti
https://www.ziarulmetropolis.ro/despre-trecerea-timpului-in-noul-film-al-cineastului-nanni-moretti/

Dacă pentru mulţi dintre noi sfârşitul anului trecut a stat, din punct de vedere cinematografic, sub semnul lungmetrajului lui Sorrentino, „È stata la mano di Dio”, începutul lui 2022 ne-a pus în faţa unui alt film italian – „Trei etaje” / „Tre piani”, semnat de Nanni Moretti.

Un articol de Alina Vîlcan|13 ianuarie 2022

„Trei etaje” / „Tre piani”, cel mai nou film al regizorului Nanni Moretti, nominalizat la Palme d’Or 2021, a intrat în cinematografele de la noi din 7 ianuarie, distribuit de Independența Film, și vine la o distanță considerabilă față de lungmetrajul anterior al cineastului, drama Mia madre (2015).

Bazat pe bestsellerul scriitorului israelian Eshkol Nevo, Three Floors Up, lungmetrajul de acum urmărește istoriile personale ale locatarilor unui imobil plasat în cartierul Prati din Roma. Spre deosebire de carte, care-și plasează acțiunea într-un cartier select din Tel Aviv, filmul ne poartă în decorul Romei, atât de tipic pentru cinematografia lui Nanni Moretti, însă de această dată prea puțin surprins în cadre exterioare. Narațiunea se concentrează în jurul (și mai ales în interiorul) clădirii în care locuiesc protagoniștii, urmărindu-le în detaliu dramele de familie. Câte etaje, atâtea drame! Însă nu asupra spațiului ne vom opri, căci este doar una dintre cheile de decodare a filmului, cea mai vizibilă, ci asupra timpului.

Pentru mine, noul film semnat de Moretti este mai ales despre timp, iar cele trei etaje din titlu sunt tot atâtea perspective temporale. Astfel, într-un punct temporal zero, un accident de mașină zguduie într-o noapte imobilul locuit de protagoniști, o femeie aleargă singură spre spital pentru a-și naște primul copil, o alta moare, o fetiță privește țintă mașina care a pătruns prin zidul locuinței sale; nu mult după aceea, un bătrân senil își dă cea din urmă suflare fără a-și aminti ultimul dintre evenimentele cu însemnătate ale vieții sale, un judecător (Nanni Moretti) își obligă soția, și ea judecătoare, să aleagă între el, soțul, și fiul lor, un tată se întreabă obsesiv dacă fiica lui a fost victima unui abuz sfârșind prin a fi acuzat el însuși de abuz față de o adolescentă, o tânără mamă își trăiește primele momente de anxietate într-o singurătate tot mai apăsătoare. Și cu fiecare secvență dramele se amplifică.

La următorul etaj temporal, plasat după cinci ani, toate aceste întâmplări par să treacă la un nou nivel, să se acutizeze sau, dimpotrivă, să se răstoarne, propunând noi perspective, pentru ca alți cinci ani mai târziu, la un ultim etaj de timp, al treilea, poveștile protagoniștilor să-și găsească deznodământul. Spre deosebire de Eskhol Nevo, autorul cărții care stă la baza filmului, Moretti alege să ofere un final fiecărei istorii. Și este ca și cum ar ilustra multiplele maniere în care timpul își pune amprenta asupra situațiilor din care se construiesc destinele umane, de la cazul în care „timpul le rezolvă pe toate”, la acela în care „de ce ți-e frică nu scapi”, dacă ar fi să reducem totul la expresii populare. Însă Tre piani este mai mult de atât, căci vine cu un incontestabil rafinament al abordării, deși nu complet lipsit de artificialitate.

Pentru că dincolo de felul în care cineastul italian își plimbă spectatorul prin timp, punându-l în fața unor perspective în continuă transformare, Trei etaje atrage și prin complexitatea galeriei de personaje, fiecare ilustrând o anumită tipologie, o anumită formă de rezistență în fața angoaselor, a singurătății, a provocărilor existenței umane. Iar faptul că toate aceste figuri, atât de diferite unele de altele, populează un singur imobil, evidențiază cu atât mai mult contrastele dintre ele. Este un aspect cu două tăișuri, căci favorizează o anumită simbolistică, atât de necesară în artă, însă în același timp aduce o notă de artificial, aproape imposibil de ignorat, fără a fi neapărat deranjantă.

Vizual, Tre piani are unele cadre cu adevărat spectaculoase, însă rămâne mai degrabă sub nivelul estetic al unora dintre filmele anterioare ale cineastului. Și totuși, în linii mari, nu am putea spune că Moretti și-a pierdut din vigoarea estetică; mulți dintre noi încă îl recunosc cu ușurință în spatele construcției vizuale care păstrează mare parte din poezia și din finețea tăieturilor cu care regizorul și-a obișnuit publicul. Ceea ce însă pare să-i lipsească de această dată lui Moretti sunt mai degrabă umorul și ironia. Din acest punct de vedere, Tre piani amintește întrucâtva de filmul său din 2001, La stanza del figlio, care-i aducea trofeul Palme d’Or, și e cât se poate de departe de un titlu precum Caro diario (1993), atât de departe încât nu poți să nu te întrebi unde a dispărut acel Nanni Moretti care străbătea neobosit Roma pe-o vespa, arătându-ni-se drept băiatul teribil al cinematografiei italiene, charismatic, autoironic, ieșit din tipare. Bine, dar filmul din 1993 era o comedie, veți spune, pe când celelalte două sunt drame, dar chiar și așa, chiar și așa…

Moretti nu a renunțaț însă să-și atribuie roluri; el se strecoară și de această dată în distribuție în rolul unui judecător ursuz și îmbătrânit, neîndoielnic exigent față de propria familie, pe care îl interpretează extrem de convingător, parcă obligându-te să reflectezi încă o dată la trecerea timpului. Cum a devenit fermecătorul Nanni Moretti domnul acesta rigid? Ce transformare!

Nanni Moretti are astăzi 68 de ani și rămâne un regizor cu adevărat remarcabil, însă iubitorii filmelor sale se vor abține cu greu să nu constate că și-a pierdut ceva din nebunia creatoare de altă dată, câștigând în profunzime, în corectitudine… Arta cinematografică de azi a lui Moretti este aceea a unui creator matur, dar oare nu și-a sacrificat regizorul din magie doar pentru a nu mai risca? Am avut întrucâtva impresia că Trei etaje nu își asumă riscuri, ceea ce îl face oarecum atipic pentru cinematografia lui Nanni Moretti. Sau poate că face parte dintr-un complex proces al devenirii, precum cel ilustrat chiar de drama Tre piani (cu: Margherita Buy, Alba Rohrwacher Riccardo Scamarcio ș.a.). Oricum ar fi, dacă ar trebui să aleg un singur titlu dintre cele disponibile acum în cinematografele de la noi, ar fi acesta. La urma urmei, ce altă perioadă mai bună din an pentru a vedea un film despre misterioasele forme pe care le poate lua trecerea timpului?

Foto: Alberto Novelli

20
/12
/22

Echipa care a creat „România Sălbatică”, cel mai mare proiect de film documentar dedicat naturii din țara noastră, face un cadou tuturor iubitorilor de natură înainte de sărbătorile de iarnă: acces gratuit la povestea din spatele realizării documentarului laureat anul acesta cu 3 premii Gopo (Cel mai bun documentar, Cea mai bună muzică originală, Cel mai bun sunet).

19
/12
/22

Colinde, documentare şi concerte extraordinare, transmisiuni în direct de la Vatican și Catedrala Sfântul Iosif, filme și ediții speciale ale emisiunilor consacrate se regăsesc în grila de Crăciun a TVR2 pentru întreaga familie.

19
/12
/22

Filmul de acțiune „Vulturul de Fier II/ Iron Eagle II”, regizat de Sidney J. Furie, va fi difuzat de Warner TV în prima lună a anului viitor. Lungmetrajul va putea fi urmărit la Warner TV pe 27 ianuarie, de la ora 21:00.

19
/12
/22

Bucurie, linişte în suflet, pace, colinde, daruri şi oameni dragi. Mai presus de toate, oameni dragi. Astfel ne dorim cu toţii să întâmpinăm Naşterea Domnului. Cel mai frumos Crăciun e întotdeauna petrecut împreună, în atmosfera caldă de acasă. De acest Crăciun, TVR 1 ne arată că şi cei mai Izolaţi în România au Oameni alături în zi de sărbătoare; că putem fi „diferiţi şi totuşi asumaţi întru Hristos" – ortodocşi şi catolici, în Bucuria credinţei; că generaţii diferite de artişti trăiesc, O dată-n viaţă, emoţia unor întâlniri inedite.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

29
/11
/22

Cinematografia română se pregăteşte să celebreze în 2023 o sută de ani de la naşterea lui Ion Popescu Gopo, printr-o serie de retrospective cu filmele celebrului cineast, prin expoziţii cu desenele şi afişele operelor sale şi prin lansări de carte.

28
/11
/22

CRONICĂ DE FILM Sunt mari cineaşti la ale căror filme te uiţi pentru a vedea cu ce vin nou şi cum se reinventează (sau dacă reuşesc asta). Şi sunt mari cineaşti care nu mai au nimic de demonstrat şi pe ale căror noi filme le cauţi pentru a regăsi un stil şi un univers artistic care îţi sunt familiare şi în care ştii că te vei simţi confortabil.

15
/11
/22

Ambasada Republicii Cuba în România și Institutul Cervantes din București organizează „Zilele culturii cubaneze la București”, în perioada 21-25 noiembrie.