Dialog online despre CineMAiubit
https://www.ziarulmetropolis.ro/dialog-online-despre-cinemaiubit/

Luni, 14 decembrie, de la ora 19.00, va avea loc un preambul pentru CineMAiubit printr-un dialog online prilejuit de proiecţia primului program de filme studenţeşti din proiectul Arhiva Activă, cuprinzând zece scurtmetraje realizate în IATC în perioada 1966-1971.

Un articol de Liliana Matei|12 decembrie 2020

Proiecția va avea loc sâmbătă, 19 decembrie, de la ora 16, pe platforma Cinepub.ro, AICI .

Dialogul online de luni va fi moderat de cei doi coordonatori ai programului de filme, prorectorul Alex Sterian și lectorul universitar Andrei Rus. Invitații lor sunt fie cineaști care au lucrat cu arhive audio-vizuale (Oana Giurgiu și Radu Jude), fie profesioniști preocupați de identificarea și de accesibilizarea arhivelor și conștienți de importanța acestora în cercetarea teoretică și practică (Cristina Modreanu, Miruna Runcan, Alina Șerban și Ștefan Sava). Discuția va căuta să identifice principalele probleme cu care se confruntă cercetătorii, curatorii și artiștii în utilizarea arhivelor audio-vizuale și să depisteze posibile căi prin care spațiul academic din România poate acționa pentru o mai sistematică depistare, conservare și accesibilizare a arhivelor.

Discuția va putea fi urmărită live pe pagina de Facebook a UNATC „I.L.Caragiale” și pe cea a festivalului „CineMAiubit”.

Proiectul „Arhiva Activă” a fost realizat cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la înființarea UNATC „I.L.Caragiale” și își propune o cercetare aprofundată asupra traseului școlii de teatru și de film din București.

În următorii ani, „Arhiva Activă” va revizita și va demara un amplu proces de digitalizare și de restaurare a întregii arhive de filme studențești pe suport de 16 și 35mm, cuprinzând aproximativ 2000 de titluri. Proiectul își propune, de altfel, să identifice și să accesibilizeze mai multe tipuri de materiale de arhivă aflate în patrimoniul UNATC: fotografii, schițe de scenografie, lucrări de licență sau disertații, materiale care documentează spectacolele studențești realizate de-a lungul celor șapte decenii de existență, precum și documente administrative ce reflectă evoluția pedagogică în domeniile artelor spectacolului și ale cinematografiei etc.

Prezentarea invitaților dialogului online de luni, 14 decembrie, ora 19.00.

Oana Giurgiu este director executiv al TIFF, Cluj-Napoca, fiind unul dintre inițiatorii festivalului. Este, de asemenea, producătoare și regizoare a unor filme, clipuri muzicale sau programe de televiziune, lucrând cu diverse tipuri de arhive, în toate aceste calități. Nu în ultimul rând, Oana este unul dintre activiștii constanți pentru cauza arhivelor audio-vizuale, implicându-se, de-a lungul timpului, în diverse campanii de conștientizare a importanței acestor arhive.

Radu Jude este regizor, scenarist și producător de cinema. Printre filmele pe care le-a realizat se numără unele care s-au bucurat de un succes internațional remarcabil. În ultimii ani, a regizat o serie de documentare care utilizează și recontextualizează diverse tipuri de arhive audio-vizuale (fotografii, emisiuni de televiziune, arhive de film). Radu e unul dintre cineaștii români preocupați, în mod constant, de statutul arhivelor și de aportul lor creativ în realizarea unor opere artistice diverse.

Alina Șerban este istoric de artă și curatoare. Cercetările sale se concentrează asupra artei și arhitecturii postbelice. Din 2016, alături de Ștefania Ferchedău, elaborează concepția artistică a Institutului Prezentului, o platformă de cercetare și resurse artistice în domeniul culturii vizuale și performative din București. Centrat pe artiști și istoriile lor personale, pe experiențe determinate temporal și forme de (auto)arhivare, Institutul examinează diverse practici și situații din trecutul recent până în prezent din perspectivă transnațională și transculturală. (www.institutulprezentului.ro).

Cristina Modreanu este curatoare și critic de teatru. Este doctor în teatru al UNATC „I.L. Caragiale” din București și Fulbright alumna. E autoarea a cinci cărți de teatru, iar începând cu 2008 coordonează revista Scena.ro, dedicată artelor performative. În anul 2020 a lansat un site impresionant dedicat istoriei mișcării teatrale românești, Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc, bazat în mare parte pe consultarea unor arhive diverse și punând la dispoziția cercetătorilor și utilizatorilor, în versiuni scanate, diverse materiale de arhivă relevante. (https://www.dmtr.ro/)

Miruna Runcan e scriitoare și critic de teatru, profesoară titulară la Facultatea de Teatru și Televiziune a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este autoarea mai multor cărți despre teatru și e una dintre inițiatoarele proiectului Dicționarul Multimedia al Teatrului Românesc, coordonând echipe de studenți care au contribuit activ la conceperea conținuturilor prezentate în cadrul platformei.

Ștefan Sava este artist vizual și curator, preocupat să conecteze privitorul cu relația dialectică dintre trecut și prezent. Este, alături de Magda Preda și de Alexandra Croitoru, parte a colectivului de coordonare a Salonului de proiecte, un program axat pe cercetare și producție, promovând arta contemporană din România prin realizarea de expoziții, publicații, prezentări și dezbateri care o plasează în dialog cu contextul regional și internațional. Salonul de proiecte a organizat în ultimii ani expoziții bazate pe diverse arhive vizuale, printre care se numără și o serie de expoziții pornind de la impresionanta arhivă de imagini a lui Mihai Oroveanu. (https://salonuldeproiecte.ro/).

19
/09
/23

Premiera de gală a filmului documentar Playback va avea loc pe 19 octombrie la Cinemateca Eforie din București. Înainte de această dată filmul va putea fi vizionat pe marele ecran în cadrul unor avanpremiere și evenimente speciale organizate la București, Oradea, Timișoara, Sibiu și Cluj-Napoca.

18
/09
/23

O vorbă veche spune "Codru-i frate cu românul". Dacă vorba asta s-ar adapta pentru zona de turism estival, ar suna așa: "Turcu-i frate cu românul". Potrivit statisticilor, de ani buni, vecinii de la Marea Neagră se mențin în topul destinațiilor favorite de vacanță: vară după vară, ai noștri se pornesc către litoralul turcesc.

18
/09
/23

Turneul de concerte silențioase, ascultate în căști, al trupei de rock alternativ EYEDROPS va ajunge la ultima prestație din acest an, pe 20 septembrie, la Kraft Market, București.

18
/09
/23

Editura Paul Editions anunță lansarea unei colecții de memorii biografice despre cele mai reprezentative personalități pe care le-a avut țara noastră. Cartea în două volume „Mari Români – La răscruce de veacuri” semnată Nicolae Petrașcu cuprinde o serie de scrieri unice, istorisiri și trăiri adevărate ale autorului. Primul volum apare astăzi, 18 septembrie, iar cel de-al doilea volum se va lansa pe data de 25 septembrie.

17
/09
/23

Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri și povestiri în majoritatea revistelor culturale din România și în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii și alți dragoni” este cea de-a treia sa carte și prima de non-ficțiune.

16
/09
/23

August Film, noua casă de distribuție românească, fondată de Matei Truța și Andrei Agudaru, anunță lansarea în această toamnă a 3 titluri noi - TOTEM (r. Lila Avilés, 13 octombrie), Între revoluții (r. Vlad Petri, 3 noiembrie) și Castelul Crăiței (r. Liviu Marghidan, 24 noiembrie).

15
/09
/23

Pe 21 și 22 septembrie, de la ora 19.30, Teatrul ACT vă invită la premiera spectacolului „Acasă/La zoo” de Edward Albee, montată pentru prima dată în România în variantă integrală, în regia și traducerea lui Silviu Debu. Scenografia este semnată de Ioana Pashca, iar în distribuție îi regăsim pe Ionuț Grama, Ada Condeescu și István Téglás.