Raluca Nagy (Cluj-Napoca, 1979) este antropologă şi scriitoare. Din 2005, a publicat texte de popularizare a antropologiei, eseuri şi povestiri în majoritatea revistelor culturale din România şi în mai multe volume colective. „Despre memoriile femeii şi alţi dragoni” este cea de-a treia sa carte şi prima de non-ficţiune.
Un articol de Ziarul Metropolis|17 septembrie 2023
Spre sfârșitul lui 2019, scriitoarea și antropologa Raluca Nagy ajunge în Vietnam, iar criza sanitară mondială și alegerile proprii o rețin acolo aproape doi ani. Aceasta este, aparent, premisa ori pretextul memoir-ului de față. Numai că, treptat, autoarea se imersează în acest spațiu complet necunoscut, într-o cultură și-un context noi, în timp și-n memorie, iar ceea ce descoperă despre sine și despre lume e inedit, dar relevant pentru fiecare dintre noi.
Luni, 18 septembrie, începe turneul n’autor iese în stradă unde se va vorbi atât despre cartea Despre memoriile femeii și alți dragoni, cât și despre cartea de debut a Ioanei Burtea, Fără instrucțiuni de folosire, evenimente moderate de Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor de la Editura Nemira. Am stat de vorbă cu Raluca Nagy despre noua sa carte.
Care este primul lucru pe care ai vrea să-l știe cineva despre noua ta carte?
Că este, înainte de toate celelalte lucruri din ea, o carte despre memorie. Și că nu mi-a fost ușor să scriu non-ficțiune.
Cum a fost experiența scrierii, respectiv a trecerii de la ficțiune la non-ficțiune? Sigur că, fiind antropologă, ai scris de-a lungul timpului numeroase texte non-ficționale, însă, în cazul acesta, este vorba despre un debut în non-ficțiune creativă, un memoir.
Scrierea a fost fragmentată, nu mi-am propus niciodată să scriu o carte de non-ficțiune. Era pandemie, uneori lockdown, am început să scriu diverse texte despre Vietnam și, din aproape în aproape, am ajuns la un volum. Structura lui s-a schimbat radical în timpul Rezidenței Cărturești de la Țibănești, din iunie 2022. Mă bucur că ai adus în discuție meseria mea, pentru că nu o dată mi-a trecut prin cap că, dacă asta înseamnă să scrii non-ficțiune, mai bine scriu antropologie… Nu-mi dau seama încă dacă e un (sub)gen care mă atrage la fel de mult ca ficțiunea; în orice caz, experiența a fost o provocare și un test al răbdării, iar asta contează pentru mine la fel de mult ca faptul că și această carte a fost, până la urmă, exact cum și despre ce a vrut ea să fie.
Raluca Nagy în Vietnam
Ce relevanță are pentru tine faptul că volumul tău, împreună cu cel al Ioanei Burtea, marchează transformarea în imprint a n’autor, dar și lansarea colecției de non-ficțiune românească de la Nemira?
Sunt foarte recunoscătoare pentru încă o sincronicitate, au fost atât de multe de la începutul poveștii mele cu Nemira; poate acum simt un fel de (mică) responsabilitate, dar lucrurile sunt mereu mult mai ușoare în echipă, iar pentru asta îi mulțumesc lui Eli Bădică (sunt convinsă că știe exact ce face), Ioanei și tuturor celor(lalți) implicați.
Era pandemie, uneori lockdown, am început să scriu diverse texte despre Vietnam și, din aproape în aproape, am ajuns la un volum. (Raluca Nagy)
Foto: Neil Maclean
