Directorul Anim’est: „Vrem să arătăm că animaţia nu înseamnă doar Disney, Pixar şi Tom şi Jerry”
https://www.ziarulmetropolis.ro/directorul-animest-vrem-sa-aratam-ca-animatia-nu-inseamna-doar-disney-pixar-si-tom-si-jerry/

„Filmul de animaţie transmite emoţie şi culoare pentru toate categoriile de public”, spune Mihai Mitrică, directorul Anim’est, într-un interviu despre cea de-a doua ediţie de la Braşov a festivalului (25-28 iunie).

Un articol de Ionuţ Mareş|24 iunie 2015

Ionuț Mareș: Sunteţi la al doilea an consecutiv la Braşov. Cum a ajuns Braşovul o extensie a festivalului de la Bucureşti?

Mihai Mitrică: În primul rând, este un oraş cu mult potenţial cultural şi mai ales turistic. Vrem ca anim’est Braşov să fie încă de la a doua ediţie o bornă culturală a oraşului. Un motiv în plus să vizitezi Braşovul în perioada anim’est-ului.

Două spaţii – Piaţa Sfatului şi Centrul Cultural Reduta. Patru zile de proiecţii (25-28 iunie) cu filme de animaţie pentru toate gusturile. La ce să se aştepte publicul din Braşov?

Vom proiecta aproape 100 de filme de scurt şi lungmetraj care vor încânta publicul braşovean. Sper ca prin proiecţiile din Piaţa Sfatului să atragem un public nou care să descopere că animaţia nu înseamnă doar Disney şi nu este doar pentru copii.

Poveştile pe care le vom prezenta sunt foarte diverse şi induc spectatorului emoţii puternice. Există nouă evenimente speciale, cele două nopţi Creepy şi Trippy, unde mulţi vor trece dincolo de limitele filmului de animaţie.

Copiilor le-am rezervat multe surprize prin secţiunea noastră specială MINIMEST, unde vor face primii paşi în animaţie prin atelierele pe care le organizăm şi filmele de scurtmetraj alese special pentru ei.

După ce criterii aţi făcut selecţia pe care o duceţi la Braşov?

Am încercat să îmbinăm filmele de public cu filmele ce au avut mare succes la Bucureşti la ediţia din 2014, dar avem şi proiecţii inedite cum ar fi „Les Triplettes de Belleville” şi „Shaun the Sheep”, pe care vor le vom prezenta special pentru publicul din Braşov.

Cum a fost prima ediţie de anul trecut? Care e publicul vostru din Braşov?

Anul trecut am încercat să înţelegem ce vrea publicul din Braşov şi sperăm ca anul acesta numărul spectatorilor să se dubleze. Publicul din Braşov este alcătuit din copii, tineri, studenţi şi cinefili, precum şi mulţi oameni curioşi să vadă ce înseamnă un festival de film de animaţie. De asemenea, cum ziceam mai sus, turiştii ocupă un loc special în rândul audienţei anim’est în Braşov.

De unde nevoia de a scoate Anim’est-ul din Bucureşti, de a extinde festivalul, de a-l face (şi) itinerant (de câţiva ani mergeţi şi la Chişinău)?

Anim’est a crescut aşa de repede încât a plecat singur la plimbare încă de la a doua ediţie din 2007, când pentru prima dată am avut retrospective la Cluj, Iaşi etc. În cazul Braşovului şi al Chişinăului este altceva, pentru că, având ajutorul primăriei şi, deci, un buget separat, putem organiza un mic festival de sine stătător, inclusiv cu evenimente speciale, ceea ce nu se întâmpla în cadrul retrospectivelor.

Unul dintre scopurile noastre este să arătăm că animaţia nu înseamnă doar Disney, Pixar şi Tom şi Jerry, ci că filmul de animaţie este atât de complex, transmite atâta emoţie şi culoare pentru toate categoriile de public, nu numai pentru copii.

În ce măsură gustul pentru animaţia de calitate se cultivă?

În aceeaşi măsură în care gustul pentru filmul de calitate se cultivă.

Programul Anim’est Braşov

JOI 25 IUNIE

Piața Sfatului
21:30 JACQUES ȘI MECANICA INIMII / JACQUES ET LA MÉCANIQUE DU COEUR (15+)
Regia: Mathias Malzieu, Stéphane Berla

VINERI 26 IUNIE

Centrul Cultural Reduta
12:00 Program de scurtmetraje MINIMEST 1 (6+)
14.00 Minuscule (6+)
Regia: Thomas Szabo, Hélène Giraud
16.00 Best of Anim’est 1 (10+)
18:00 Manieggs – Răzbunarea oului tare / Manieggs – Revenge of the Hard Egg (15+)
Regia: Zoltán Miklósy
20:00 Boxtroli / The Boxtrolls (15+)
Regia: Anthony Stacchi, Graham Annable (Studioul Laika)
24:00 CREEPY ANIMATION NIGHT (18+)

Piața Sfatului
21:00 Warm-up video clips
22:00 MIELUL SHAWN / SHAWN THE SHEEP (6+)
Regia: Mark Burton, Richard Starzak (Studioul Aardman)

SÂMBĂTĂ 27 IUNIE

Centrul Cultural Reduta
12:00 Program de scurtmetraje MINIMEST 2 (6+)
14:00 Mielul Shaun / Shaun the Sheep (6+)
Regia: Mark Burton, Richard Starzak (Studioul Aardman)
16:00 Best of Anim’est 2 (10+)
19:00 Se-nalță vântul / The Wind Rises (15+)
Regia: Hayao Miyazaki
23:30 TRIPPY ANIMATION NIGHT (+18)

Piața Sfatului
21:00 Warm-up video clips
22:00 TRIPLETELE DIN BELLEVILLE / LES TRIPLETTES DE BELLEVILLE (10+)
Regia: Sylvain Chomet

DUMINICĂ 28 IUNIE

Centrul Cultural Reduta
12:00 Program de scurtmetraje MINIMEST 3 (6+)
14:00 Mama mea este în America și l-a întâlnit pe Buffalo Bill / Ma maman est en Amérique, elle a rencontré Buffalo Bill / (6+)
Regia: Marc Boréal, Thibaut Chatel
16:00 Romanian Re:Animation (14+)
18:00 Cheatin’ / Amanții electrici / (15+)
Regia: Bill Plympton
20:00 Lisa Limone și Maroc Orange: O idilă furtunoasă / Lisa Limone & Maroc Orange: A Rapid Love Story / (9+)
Regia: Mait Laas

Piața Sfatului
21:00 Warm-up video clips
22:00 MINUSCULE (6+)
Regia: Thomas Szabo, Hélène Giraud

INFO

Accesul este liber la proiecţiile din Piaţa Sfatului. Preţul unui bilet general la proiecţiile de la Centrul Cultural Reduta este de 5 lei. Accesul este liber pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari la toate proiecţiile, cu excepţia evenimentelor nocturne.

Bilet Creepy Animation Night: 15 lei
Bilet Trippy Animation Night: 10 lei

29
/10
/20

PORTRET Cunoscuta regizoare japoneză Naomi Kawase, o obişnuită a Festivalului de la Cannes, va susţine sâmbătă, de la ora 17.00, un masterclass online pentru publicul din România, în cadrul "Les Films de Cannes à Bucarest", unde este invitat special. Prilej de a vă propune un scurt portret al acestei cineaste inclasabile.

28
/10
/20

CRONICĂ DE FILM „Mia își ratează răzbunarea” (2020), al doilea lungmetraj, realizat tot în regim independent, al regizorului Bogdan Theodor Olteanu, este o comedie care vorbește despre feminitate și are ca protagonistă o tânără actriță, jucată de Ioana Bugarin.

23
/10
/20

„Desigur, cel mai important în perioada aceasta este să fim sănătoși și să facem ca lucrurile să continue să meargă cât de cât într-o normalitate, de la școală și familiile noastre și până la joburi – care sunt în pericol, în special cele ale free-lancerilor din domeniul cultural și al organizării de evenimente. Altfel însă, e important și să încercăm să ne păstrăm pe cât se poate obiceiurile din viața noastră de dinainte – inclusiv cele care nu sunt necesare supraviețuirii imediate, cum sunt cele culturale în general și un festival de film în particular. Căci da, nu se oprea lumea în loc dacă nu organizam noi ediția a 11-a a Les Films de Cannes à Bucarest – însă ne-am încăpățânat tocmai pentru fărâma de normalitate pe care continuarea acestei tradiții o aduce în viața noastră” spune Cristian Mungiu, inițiatorul festivalului.

22
/10
/20

Săptămâna aceasta, marele regizor, scenarist și actor Nikita Mihalkov, laureat al premiului Oscar, a împlinit 75 de ani, iar TVR 2 îl aniversează programând două dintre filmele sale reprezentative. Bărbierul din Siberia”, cu Julia Ormond, Oleg Menşikov şi Richard Harris – sâmbătă, la Filmul săptămânii şi Ochi negri (OCI CIORNIE), cu inegalabilul actor Marcello Mastroianni - duminică, la Filmul de Artă.

21
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră la Festivalul Astra de la Sibiu şi selectat la prestigiosul IDFA (International Documentary Film Festival Amsterdam), „Copii pierduţi pe plajă” (2020) este debutul în lungmetrajul documentar al tinerei regizoare Alina Manolache şi încearcă să facă un portret al generaţiei de 30 ani, născută imediat după Revoluţie.

20
/10
/20

Mai sunt doar câteva zile până la startul celei de-a 11-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest ce va avea loc între 23 octombrie și 1 noiembrie. Timp de zece zile spectatorii vor putea vedea cele mai noi titluri de la Cannes 2020 și din selecția celor mai importante festivaluri de film din lume la drive-in dar și outdoor.

19
/10
/20

„Spiral/ Spirala”, primul lungmetraj al regizoarei clujene Cecília Felméri, a fost recompensat cu Mențiunea Specială a Juriului în Competition 1-2 la Festivalul Internațional de Film de la Varșovia.

19
/10
/20

CRONICĂ DE FILM Programat să poată fi văzut la noua ediţie a Festivalului "Les Films de Cannes à Bucarest" (23 octombrie - 1 noiembrie), adaptată condiţiilor de pandemie, „Mandibules” (2020), cel mai recent film al excentricului regizor francez Quentin Dupieux, este o comedie absurdă a cărei lejeritate este şi marele său atu.

18
/10
/20

Asociația Arta în Dialog anunță cea de-a șaptea ediției a Festivalului de Film UrbanEye, care va avea loc în perioada 4 – 8 noiembrie online, dar și în mai multe birouri de arhitectură din România.

18
/10
/20

Cinema ARTA este, în prezent, cel mai vechi cinematograf din România care încă își păstrează funcțiunea. Istoria lui nu este doar istoria unui loc, ci el reflectă istoria ultimului secol în care se intersectează straturi din istoria orașului, a filmului, precum și straturi ale memoriei – straturi subiective, personale.