Divanele FNT au loc în prezenţa lui Ion Caramitru
https://www.ziarulmetropolis.ro/divanele-fnt-au-loc-in-prezenta-lui-ion-caramitru/

Divanele FNT vor avea loc şi anul acesta în spaţiul cald şi intim al Ceainăriei Serendipity de pe strada Dumbrava Roşie nr. 12, la două minute de mers (pe jos!) de Sala „Toma Caragiu” a Teatrului „Bulandra”.

Un articol de Andrada Văsii|27 octombrie 2013

Divanele FNT  vor avea loc şi anul acesta în spaţiul cald şi intim al Ceainăriei Serendipity de pe strada Dumbrava Roşie nr. 12, la două minute de mers (pe jos!) de Sala „Toma Caragiu” a Teatrului „Bulandra”.

Aici, printre gusturi dulci şi arome de ceai, oamenii de teatru vor sta la taifas – cu folos! Reţeta de succes în dialog este, la actuala ediţie, titlul acestor întâlniri, care vor încerca, printre altele, să dezlege zicala „Omul potrivit la locul potrivit”. Şi să dezvăluie secrete ce pot asigura succesul în teatrul zilelor – şi mai ales al serilor – noastre.

Sau pot atenua crize – financiare ori de personalitate! -, conflicte între generaţii, între experiment şi accesibilitate, sau concurenţa dintre sistemul de stat şi cel independent. Totul, într-o atmosferă destinsă, din ce în ce mai preţioasă – pentru că e tot mai rară… – în dialogul public.

Persoane importante la Divanele FNT

Se vor afla în dialog directori/manageri ai celor mai „vizibile” teatre ale momentului, fie ele mari sau mici, din Bucureşti sau din ţară, astfel:

– luni, 28 octombrie – invitaţi: Ion Caramitru, director general al Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti, şi Cristian Hadji-Culea, director general al Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi;

Citiţi şi: FNT 2013 – un festival naţional cu buget redus

– marţi, 29 octombrie – invitaţi: Constantin Chiriac, director general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu, şi Mircea Cornişteanu, director general al Teatrului „Marin Sorescu” Craiova;

– miercuri, 30 octombrie – invitaţi: Alina Moldovan, director general al Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, şi George Remeş, manager Godot Café-Teatru;

Divanele FNT

Divanele FNT fac parte din programul FNT 2013

– sâmbătă, 2 noiembrie – invitaţi: Lucian Vărşăndan, director al Teatrului German de Stat Timişoara, Andrei şi Andreea Grosu, fondatori ai teatrului UNTEATRU;

– duminică, 3 noiembrie – invitaţi: Ada Lupu-Hausvater, manager al Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” Timişoara, şi Attila Gáspárik, director general al Teatrului Naţional din Târgu-Mureş.

Gazdă de la Divanele FNT va fi criticul de teatru Alice Georgescu, directorul artistic al FNT.

Info:

Întâlnirile încep la ora 10.30. Iar când discuţiile se vor termina şi ceştile se vor goli, printre frunzele de ceai vor rămâne, cu siguranţă, şi câteva reţete de succes bune de lăsat moştenire urmaşilor FNT – şi nu numai.

Foto credit: Florin Biolan, Divanele FNT

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.