Documentare ale cineastului ucrainean Serghei Lozniţa, disponibile online
https://www.ziarulmetropolis.ro/documentare-ale-cineastului-ucrainean-serghei-loznita-disponibile-online/

Mai multe documentare din ultimii 20 de ani ale cineastului ucrainean Serghei Lozniţa, care chestionează momente din istoria Ucrainei, Rusiei şi URSS, sunt disponibile pe platforma MUBI.

Un articol de Ionuţ Mareş|2 martie 2022

Recunoscut ca un mare cineast european atât pentru numeroasele sale documentare, cât şi pentru patru filme de ficţiune (toate selectate la Cannes), ucraineanul Serghei Lozniţa a fost întotdeauna interesat de momente esenţiale din trecutul recent al Ucrainei, al Rusiei şi al întregului fost spaţiu sovietic, dar şi din istoria URSS şi chiar a Europei.

Cu o filmografie începută în a doua parte a anilor `90 şi care a ajuns să numere aproape 30 de titluri, Serghei Lozniţa lucrează foarte mult în documentarele sale de montaj (dominante) cu imagini de arhivă, completate cu un design de sunet elaborat şi în mare parte reconstituit, însă are şi filme de nonficţiune de actualitate, realizate în stil observaţional şi care folosesc cadre largi şi lungi pentru a surprinde dinamica şi energia grupurilor şi mulţimilor de oameni (într-unul dintre ele, „Maidan” (2014), a surprins revoltele de stradă din 2013 şi din 2014 din centrul Kievului). În filmele de ficţiune, este adeptul naturalismului şi al unei imersări a spectatorului în poveste.

În contextul invaziei ruse din Ucraina, regizorul a ajuns din nou în centrul atenţiei presei internaţionale, de data aceasta însă pentru poziţiile publice luate faţă de reacţia Academiei Europene de Film (EFA) la război.

Printr-o scrisoare publică transmisă luni, Serghei Lozniţa îşi anunţa demisia din EFA, acuzând instituţia că, într-un comunicat transmis sâmbătă, a avut o reacţie prea moale la invazie. Marţi, EFA a revenit cu o nouă declaraţie, prin care condamna şi mai ferm atacul Rusiei şi, în plus, anunţa că exclude oficial cinematografia rusă de la premiile sale. Însă această decizie a fost imediat taxată de Serghei Lozniţa, care a afirmat că cineaştii ruşi nu ar trebui să fie luaţi drept ţintă.

În contextul acestui război de la graniţele noastre, vizionarea filmelor cunoscutului cineast ne-ar putea ajuta să înţelegem mai bine cât de influenţat este de fapt prezentul de trecutul acestei părţi a Europei.

Nu mai puţin de 11 documentare ale lui Serghei Lozniţa, de lungmetraj şi de mediumetraj, sunt disponibile în acest moment pe platforma MUBI. Toate merită descoperite sau revăzute, însă mai jos am făcut o selecţie de cinci dintre cele mai bune titluri.

Realizat exclusiv din imagini de arhivă sovietice rare, „Blockade” (2006) prezintă viaţa din fostul Leningrad în timpului asediului de 900 de zile la care a fost supus oraşul în Al Doilea Război Mondial.

Tot din imagini de arhivă inedite este format şi „The Trial” (2018), un documentar cu fragmente dintr-un un proces-spectacol stalinist din 1930 de la Moscova. Montajul relevă teroarea dintr-un astfel de fals act de justiţie în care sentinţele necruţătoare erau stabilite de dinainte de aşa-zisul proces.

„The Event” (2015) redă manifestaţiile de stradă din 1991 de la Leningrad în contextul tentativei de lovitură de stat a comuniştilor din luna august a acelui an.

În „Revue” (2008), Serghei Lozniţa foloseşte imagini de propagandă din arhivă produse în URSS în anii `50 şi `60 pentru a arăta aspectele uitate ale perioadei sovietice şi modul în care se gândea atunci.

„Perception” (2002) este un documentar-eseu alb-negru despre activităţile de zi cu zi într-un centru rural pentru persoane cu probleme mintale din Rusia, un studiu despre cum influenţează comportamentul regulile percepţiei.

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.