Documente străvechi care descriu viaţa evreilor din Asia Centrală, descoperite în Afganistan
https://www.ziarulmetropolis.ro/documente-stravechi-care-descriu-viata-evreilor-din-asia-centrala-descoperite-in-afganistan/

Mai multe documente străvechi, care oferă o privire de ansamblu inedită despre viaţa de zi cu zi a comunităţii evreieşti din Asia Centrală, în Evul Mediu, au fost descoperite într-o peşteră din Afganistan şi au fost prezentate în premieră joi la Ierusalim. „Este pentru prima dată când am alcătuit o colecţie importantă de documente care […]

Un articol de Andrada Văsii|10 ianuarie 2013

Mai multe documente străvechi, care oferă o privire de ansamblu inedită despre viaţa de zi cu zi a comunităţii evreieşti din Asia Centrală, în Evul Mediu, au fost descoperite într-o peşteră din Afganistan şi au fost prezentate în premieră joi la Ierusalim.

„Este pentru prima dată când am alcătuit o colecţie importantă de documente care evocă civilizaţia şi cultura evreilor din acele ţinuturi”, la începutul secolului al XI-lea, a declarat profesorul Haggai Ben-Shammai, directorul Bibliotecii Naţionale din Israel.

Documentele au fost descoperite din întâmplare într-o peşteră ocupată de vulpi, în urmă cu doi ani, în nordul Afganistanului.

Ele au fost găsite într-o „geniza”, o ascunzătoare amenajată cu scopul de a adăposti în mod tradiţional documente cu un caracter religios, care nu pot fi pur şi simplu aruncate şi îngropate.

Geniza afgană, cea mai îndepărtată geografic de Israel descoperită până în prezent, conţinea câteva sute de documente, care au intrat apoi în posesia mai multor colecţionari şi comercianţi din lumea întreagă.

Biblioteca Naţională din Israel a cumpărat de curând 29 dintre acele documente de la un comerciant din Ierusalim şi le-a prezentat presei în cursul zilei de joi.

Colecţia include documente redactate în limba iudeo-persană, dialectul dominant din epocă, transcris cu caractere arabe şi ebraice şi traduse în limbile arabă şi ebraică.

Acele documente atestă în premieră implantarea unei comunităţi evreieşti într-un loc central de pe ruta comercială care lega China de Occident. Ele conţin printre altele şi un comentariu despre „Cartea lui Isaia” făcut de un exeget al secolului al X-lea, Saadia Gaon.

„Până acum, nu aveam niciun document care să ateste prezenţa evreilor în această parte a lumii persane”, a declarat Haggai Ben-Shammai, care a spus că Biblioteca Naţională din Israel se pregăteşte să pună aceste documente la dispoziţia tuturor utilizatorilor, publicându-le pe internet.

 

 

Sursa: Mediafax

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.

07
/02
/24

Eyedrops și Pinholes, trupe de rock alternativ, pleacă într-un turneu ce cuprinde nouă orașe prin țară dar și în Republica Moldova, începând cu data de 8 februarie, din Timișoara, urmând să transforme într-o petrecere, pe rând, alte opt puncte geografice importante.

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.