„Dogman”. Viața la periferie
https://www.ziarulmetropolis.ro/dogman-viata-la-periferie/

CRONICĂ DE FILM Cu fizicul său firav, care sugerează o supunere cvasi-reflexă faţă de ceilalţi, şi cu chipul său caraghios, aproape imperturbabil dacă nu ar fi străpuns uneori de câte un zâmbet forţat, Marcello setează din start atmosfera de comedie neagră ce domină noul film al italianului Matteo Garrone, „Dogman” (2018).

Un articol de Ionuţ Mareş|7 decembrie 2018

Meseria protagonistului nu face decât să amplifice bizareria: Marcello, jucat de actorul Marcello Fonte, premiat la Cannes pentru interpretarea sa, are o mică afacere – toaletează câini de rasă, de la cei mai mici și mai inofensivi la cei mai mari și mai fioroși.

Secvențele în care bărbatul, vizitat din când în când de fata sa dintr-o căsătorie eșuată, care pare să fie singura bucurie din viața sa, este arătat îngrijind patrupezii prilejuiește câteva gaguri reușite.

Asta și datorită aparentei predispoziții naturale spre comic a lui Marcello Fonte, care întruchipează cu naturalețe un personaj naiv, dar cu un suflet mare.

Însă acesta nu este decât primul strat.

Sub masca impenetrabilă, protagonistului începe să i se ghicească treptat drama: Marcello este un marginal singuratic într-o lume deja marginală – magazinul este plasat lângă blocuri sărăcăcioase, aparent la periferia unui oraș și în apropierea unei plaje, un spațiu filmat cu voluptate de Matteo Garrone.

Mai mult, Marcello este ținut sub control de un înfricoșător și violent borfaș, Simoncino (Edoardo Pesce), care terorizează de altfel întregul cartier, însă mai curând din postura unui „lup singuratic”, decât ca trimis al vreunei grupări mafiote (deși viața sa este lăsată în afara firului narativ central).

Farmecul filmului vine în bună parte din relația tensionată și imprevizibilă între Marcello și Simoncino – contrastul dintre piperniceala primului și masivitatea celui de-al doilea este o bună sursă de umor, dar reflectă și raportul disproporționat de forțe dintre ei, dramatic în esență.

Pentru a complica și mai mult lucrurile, Matteo Garrone ambiguizează felul în care Marcello se raportează la bruta căreia îi vinde droguri.

Pe de o parte, îl privește cu teamă și respect, fiind nevoit să i se supună, cel puțin până la un punct. În același timp, pare să îl vadă și ca pe singurul său prieten (Simoncino este cel care îl duce într-un club de noapte și îl împinge în brațele unei dansatoare, lucru care îi face plăcere lui Marcello) sau măcar ca pe un posibil partener într-ale fărădelegii, fie el și de conjunctură, pentru care e dispus chiar să se sacrifice.

Matteo Garrone este un abil creator de imagini spectaculoase, captivante, în care realitatea brută capătă o aură aproape magică (înclinația spre basm marchează o mare parte din filmografia italianului). Iar regia sa are forță, fără a cădea în păcatul autosuficienței.

Însă dincolo de mesajul subînțeles – și destul de convențional – că oamenii sunt mai degrabă cei cu instincte animalice și de energia personajului Marcello, „Dogman” nu oferă alte idei memorabile.

„Dogman” va intra în cinematografe la 25 ianuarie, fiind distribuit de Voodoo Films.   

07
/05
/15

MARI FILME ROMÂNEȘTI UITATE Ultimul lungmetraj realizat în România de Mircea Săucan înainte de a fi interzis și, apoi, de a pleca în Israel, „O sută de lei” (1973) este, alături de „Meandre” (1967), al aceluiași cineast, unul dintre cele mai moderne filme ale cinematografiei române.

06
/05
/15

Emoție, tensiune dusă la extrem și încercări surprinzătoare ale unor cineaști tineri de a revigora filmul de gen se vor regăsi anul acesta în Competiția Festivalului Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie).

05
/05
/15

Numărul de bilete vândute de cinematografele româneşti a crescut cu 12,4% în anul 2014, iar cota de piaţă a filmelor europene a ajuns anul trecut la un nivel record, a anunţat, luni, Observatorul European al Audiovizualului.

04
/05
/15

Cele mai bune filme recente în care tăcerea e uneori asurzitoare, iar emoțiile explodează în gesturi și imagini percutante vor fi reunite la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie) în secțiunea tematică Cuvintele sunt de prisos/ Words are Very Unnecessary.

04
/05
/15

Lungmetrajul “AFERIM!”, în regia lui Radu Jude, a fost desemnat marele câștigător la Festivalul Internațional de Film IndieLisboa. Evenimentul care a avut loc în capitala Portugaliei, între 23 Aprilie și 3 Mai.

02
/05
/15

S-a încheiat cea de-a 4-a ediție a binevenitului Festival Cinepolitica (26-30 aprilie), iar trofeul a fost câștigat de un documentar surprinzător, ”The Russian Woodpecker”, de Chad Gracia, premiat și la Sundance. Ziarul Metropolis a păstrat cinci filme – toate exemple de cinema bine făcut și stimulativ.

02
/05
/15

Actorii principali din cea mai amplă producţie HBO Europe realizată în România, serialul "Umbre", printre care Şerban Pavlu, Maria Obretin, Adreea Vasile şi Ştefan Velniciuc, vor fi prezenţi la East European Comic Con, care se va desfăşura, între 8 şi 10 mai, la complexul Romexpo din Bucureşti.

01
/05
/15

Filmul The Russian Woodpecker/ Ciocănitoarea rusească, regizat de Chad Gracia, a câștigat Trofeul Cinepolitica 2015. Surprinzător și complex, filmul merge pe urmele teoriei unui excentric artist ucrainean care susține că în spatele exploziei de la Cernobîl există un motiv întunecat, care implică serviciile secrete sovietice și o instalație militară poreclită „Ciocănitoarea rusească”.

01
/05
/15

The Cut, cel mai recent film in regia lui Fatih Akin, cu Tahar Rahim in rolul principal (Un prophete), spune povestea unui supravietuitor al genocidului armenilor de la inceputul secolului XX, care porneste in cautarea fetitelor sale disparute in timpul masacrului. Filmul va avea premiera in Romania vineri, 8 mai, si este distribuit de Independenta Film.

30
/04
/15

Debutul în regie al lui Vlad Păunescu, lungmetrajul “LIVE” va fi lansat de Castel Film în cinematografele din România pe 15 mai.Pelicula îi are în distribuție pe actorii Rodica Lazăr, Tudor Chirilă, Crina Tofan, Ioana Blaj, Constantin Chiriac, Adrian Titieni, Doru Ana, Claudiu Bleonț, Andrei Huțuleac.