„Doi pe un balansoar”, pe scena de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/doi-pe-un-balansoar-pe-scena-de-la-sibiu/

Cea mai nouă premieră a Teatrului „Radu Stanca” din Sibiu este spectacolul „Doi pe un balansoar”, pe care-l veţi regăsi în această primăvară în programul teatrului.

Un articol de Liliana Matei|10 februarie 2020

Atunci când visul american nu este altceva decât o iluzie, atunci când trecutul își întinde tentaculele în orice loc te-ai afla, singura șansă de scăpare este iubirea. O iubire explozivă, bine ancorată în prezent. Dar cum poți alimenta această iubire, cât timp încă nu ești pe deplin conștient de propriile tale nevoi emoționale? La această întrebare dau răspuns Cristina Blaga-Tomuș și Andrei Gîlcescu, în cel mai nou spectacol al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, „Doi pe un balansoar” de William Gibson, regia Dan Glasu.

Plasat la limita dintre dramă și comedie, „Doi pe un balansoar” ne spune povestea atipică a unei iubiri ce sparge clișeele convenționale, dar și a procesului de vindecare emoțională a două suflete pereche ce învață că „după a iubi, a fi de folos e cel mai important lucru din lume”. Captivi într-o lume mult prea strâmtă și rigidă pentru aspirațiile lor, Jerry (Andrei Gîlcescu) și Gittel (Cristina Blaga-Tomuș) încearcă să învingă împreună capriciile vieții, în urma unei întâlniri providențiale. Dar iubirea nu este un lucru simplu… pentru că ea este o ingenuă care nu este conștientă de propria fragilitate, pe când el nu poate rupe cercul strâmt al unui trecut care-l leagă de o altă femeie. Iar când totul e presărat cu un limbaj dinamic ce oscilează între tandrețe și ironie, situația pare cu atât mai problematică.

„După o răsunătoare carieră internațională, iată că Doi pe un balansoar de William Gibson poposește ca opțiune repertorială pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu. Doi pe un balansoar este o incitantă poveste de dragoste dintre un bărbat și o femeie. Profund marcați de experiențe negative cu foștii lor parteneri de viață, cei doi reușesc, într-un final în drumul unuia către celălalt, să-și vindece rănile și să spere la o dragoste sinceră și adevărată. În distribuție sunt doi actori care fac dovada unui strălucit examen de maturitate profesională: Cristina Blaga-Tomuș și Andrei Gîlcescu”, explică regizorul Dan Glasu.

Dan Glasu și-a obținut în 2008 doctoratul în Teatru la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică I.L. Caragiale din București, după ce a absolvit studiile de regie de teatru ale Facultății de Teatru, din cadrul Universității de Artă Teatrală Târgu Mureș. După această experiență academică ce s-a soldat cu publicarea a două cărți (I.L. Caragiale – Exegeze scenice din ultimele decenii ale secolului XX și Dramaturgia lui Lucian Blaga. Note de lectură – ambele publicate la Editura Universității Lucian Blaga din Sibiu), Dan Glasu s-a dedicat total teatrului, atât în calitate de actor și regizor al naționalului sibian (semnând spectacolele Take, Ianke și Cadîr, Capricii și Emigranții), cât și în calitate de profesor al Departamentului de Artă Teatrală – Facultatea de Litere și Arte (ULBS). Dan Glasu a făcut parte din distribuția mai multor spectacole importante ale TNRS regizate de nume marcante ale momentului: Faust și Lulu (regia: Silviu Purcărete), Electra (regia: Mihai Măniuțiu), De ce Hecuba?! (regia: Anca Bradu), Breaking the waves (regia: Radu Nica),  Fantoma e aici (regia: Kushida Kazuyoshi) etc. De asemenea, activitatea de actor a lui Dan Glasu a fost recompensată cu Diploma revistei Familia din Oradea la Festivalul de Teatru Scurt din 1984 (pentru rolul Nemeș din O sărbătoare princiară de Teodor Mazilu, în regia lui Cristian Ioan, la Teatrul Național Târgu Mureș, 1983), precum și cu o nominalizare la Gala Premiilor UNITER la categoria „Cel mai bun actor în rol secundar”, ediția 2008, pentru rolul Șamraev din Pescărușul de A. P. Cehov, în regia lui Andrei Șerban, la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu, 2007.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.