Dolce far niente. Spectacol caranfilian
https://www.ziarulmetropolis.ro/dolce-far-niente-spectacol-caranfilian/

MARI FILME ROMÂNEŞTI UITATE „Dolce far niente” (1998) este cel mai puţin cunoscut film al lui Nae Caranfil, nedreptăţit de lipsa unei distribuţii în România. Însă complexitatea construcţiei şi amestecul de umor caranfilian şi dramă de epocă în stil italian îl recomandă ca unul dintre cele mai reuşite filme ale regizorului.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 septembrie 2014

Acest text continuă seria de articole lunare, începută în aprilie, care încearcă să readucă în atenţie filme importante, dar mai puţin cunoscute sau pur şi simplu uitate, ale cinematografiei române de ieri sau de azi.

Realizat cu o echipă franco-italiano-belgiană (cu excepţia directorului de imagine Cristian Comeagă), „Dolce far niente” reprezintă o adaptare după un roman de succes, „La comedie de Terracina”, de Frederic Vitoux, şi este vorbit în franceză şi italiană.

Nedistribuit în România la vremea lui, filmul a trecut relativ ignorat. Însă complexitatea construcţiei îl face demn de o repunere în drepturi rapidă. „Dolce far niente” este, probabil, cel mai echilibrat şi fin construit film al lui Nae Caranfil, departe de tonurile care dau târcoale vulgarităţii din precedentul său lungmetraj, „Asfalt Tango”, şi de barocul comediei umane de mai târziu, când personajele sunt mai mult caricaturizate şi, de aceea, mai tuşante – „Filantropica” sau „Restul e tăcere”.

Nae Caranfil foloseşte eternul protagonist visător, în acest caz un viitor scriitor francez (însuşi Stendhal) prins în tulburările politice din statele italiene la începutul secolului XIX. Un personaj în apropierea căruia istoria îşi etalează intrigile şi transformările, pe care el însă nu le vede pentru că este victima slăbiciunilor amoroase (neîmplinite).

Este o situaţie tipică de comedie, iar actorul francez Francois Cluzet în rolul lui Stendhal oferă, sub îndrumarea lui Caranfil, o bună combinaţie de stângăcie, naivitate, perplexitate, ridicol şi sentimentalism.

Caranfil împrumută ceva din dramele de epocă italiene, în care, pe fundalul unor schimbări istorice, au loc intense intrigi personale şi amoroase, iar pasiunile influenţează destine. Fără a parodia acest gen (faţă de care păstrează un vizibil respect), el îl colorează totuşi prin comic, rezultatul fiind un spectacol caranfilian (sau când seriosul Luchino Visconti s-ar întâlni cu hâtrul Woody Allen, iar între ei şi-ar face loc şi ceva din „Amadeus”-ul lui Milos Forman).

Cu „Dolce far niente” Nae Caranfil ajungea la abia al treilea său film, după „E pericoloso sporgersi” şi „Asfalt Tango”, însă arăta o maturitate dovedită atât prin dirijarea sigură a unei distribuţii formate din actori celebri – deja menţionatul Francois Cluzet, Giancarlo Giannini, Isabella Ferrari, Margherita Buy sau Pierfrancesco Favino -, cât şi printr-un bun control asupra multiplelor planuri pe care le etalează trama (el este şi autorul scenariului-adaptare).

Muzica degajată a lui Nicola Piovani, care a lucrat inclusiv la ultimele filme ale lui Federico Fellini, ajută la accentuarea sensurilor multora dintre scene şi, alături de comicul bine proporţionat şi care îşi are sursa în ciocnirea dintre „educaţia sentimentală” şi gravitatea istorică, face mai plăcută pentru spectator pătrunderea într-o poveste de epocă, ale cărei coordonate istorice reale sunt puţin cunoscute de un public mai larg.



12
/10
/15

Trofeul Dracula a fost câștigat de producția israeliană JeruZalem, regizată de frații Doron și Yoav Paz, care prezintă povestea a două turiste americane ce au ghinionul de a nimeri în timpul Apocalipsei în Ierusalim. Invazia demonilor și a creaturilor mitologice este filmată de una dintre turiste prin intermediul Google Glass.

12
/10
/15

Cel mai recent film al regizorului Radu Muntean, Un etaj mai jos, a câștigat cel mai important premiu la Filmfest Hamburg, al treilea festival internațional de film din Germania, ca mărime. Până pe 15 octombrie, filmul poate fi văzut la Cinema City AFI Cotroceni și Cinemateca Union din București și la Cinema Victoria din Cluj.

09
/10
/15

Peste exact o săptămână, debutează cea de a X-a ediție a Zilelor Filmului German (ZFGX). Proiecția filmelor are loc la Cinema Studio, începând din seara zilei de 16 octombrie, data care marchează deschiderea ediției jubiliare, cu o peliculă de excepție: „Victoria”, elogiatul thriller al lui Sebastian Schipper, considerat surpriza germană a Berlinalei din acest an și răsplătit cu Ursul de Argint.

09
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Walk”, cel mai nou film al lui Robert Zemeckis, este reconstituirea spectaculoasă a unei fapte reale legendare, redată sub forma unei alegorii despre îndrăzneală şi cu tensiunea unui film de acţiune. Folosind inteligent 3D-ul, filmul oferă unul din cele mai rafinate momente ale cinemaului popular din acest an.

09
/10
/15

În ultimii 22 de ani Astra Film Festival a transformat Sibiul în spațiul privilegiat unde anual, timp de o săptămână, se poate vedea mersul lumii doar prin vizionarea selecției de filme. Viața de la 1,30 metri înălțime, spaimele interioare ale Hertei Muller – laureate a premiului Nobel, cum a învins Chuck Norris comunismul și viitorul filmului documentar în atelierele Aristoteles, sunt doar câteva din reperele weekend-ului la AFF 2015.

07
/10
/15

S-a dat startul celei de-a treia ediții a Dracula Film Festival. Hotel Transilvania 2 (R. Genndy Tartakovsky), film dublat în română de actorii Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Anca Sigartău, Tamara Roman, Gabriel Costin şi Cristi Neacşu, a deschis ediţia din acest an a festivalului.

07
/10
/15

Les Films de Cannes à Bucarest și Asociația Culturală Control N lansează o provocare pentru tinerii critici de film, pe care își propun să-i angreneze în dezbatere. Un concurs organizat special cu ocazia acestor conferințe, „Fii critic la Cannes!”, oferă șansa participanților de a obține o acreditare - cu transport și cazare asigurate - la Festivalul de la Cannes, ediția din 2016.

06
/10
/15

CRONICĂ DE FILM „The Martian”, noul blockbuster al lui Ridley Scott, oferă mult prea puţin din ceea ce promite, alegând o reţetă facilă de a ilustra o aventură spectaculară. „Black Mass”, regizat de Scott Cooper, are meritul de a-şi asuma genul filmului cu gangsteri, fără a cădea în tentaţia pastişei sau a luării în zeflemea.