Domnisoara Christina. Platitudine şi calofilie
https://www.ziarulmetropolis.ro/domnisoara-christina-platitudine-si-calofilie/

CRONICĂ DE FILM Inspirat din nuvela cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade şi promovat ca primul horror românesc, „Domnişoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este un film de o platitudine regretabilă, care nu doar că nu produce fiorii scontaţi, dar frizează uneori şi ridicolul.

Un articol de Ionuţ Mareş|11 noiembrie 2013

CRONICA DE FILM Inspirat din nuvela cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade şi promovat ca primul horror românesc, „Domnisoara Christina”, în regia lui Alexandru Maftei, este un film de o platitudine regretabilă, care nu doar că nu produce fiorii scontaţi, dar frizează uneori şi ridicolul.

În 2010, Alexandru Maftei şi-a încercat, fără prea mare succes, norocul în comedie, cu „Bună! Ce faci?”. Premisa era ofertantă – soţ şi soţie, Gabriel (Ionel Mihăilescu) şi Gabriela (Dana Voicu) se aventurează, separat şi în secret, în lumea internetului, în căutarea unei „aventuri”. Când pare că fiecare s-a îndrăgostit, online, de câte un necunoscut, iese la iveală că, de fapt, s-au găsit tot unul pe celălalt.

Comicul era, însă, de cele mai multe unul forţat, iar Alexandru Matei arăta – în afara inapetenţei de a alege distribuţia potrivită – un deficit vizibil în lucrul cu interpreţii, necredibili în partiturile repartizate.

Regia slabă asupra actorilor frapează în primul rând şi în „Domnisoara Christina”, adăugându-se calofiliei excesive (!) a imaginii (Radu Aldea), dialogurilor livreşti şi artificiale, dramaturgiei schematice, scenografiei aseptice şi muzicii preponderent bombastice (John Wygens), care, deşi se încadrează în limitele cuminţi ale genului, nu creează efectele dorite.

Revenit în cinema într-un rol mai consistent după cel din „Luna verde” (r. Alexa Visarion, 2010), Tudor Aaron Istodor îl interpretează în „Domnisoara Christina”, într-o poveste plasată în perioada interbelică, pe Egor Paşchievici, protagonistul care ajunge, împreună cu iubita Sanda (Ioana Anastasia Anton, „O lună în Thailanda”), la conacul familiei acesteia.

domnisoara christina

Ioana Anastasia Anton şi Maia Morgenstern joacă în filmul „Domnisoara Christina“

Acolo, Egor descoperă că sora mai mică a Sandei, Simina (Ioana Sandu), şi mama celor două, doamna Moscu (Maia Morgenstern), vorbesc de o misterioasă domnişoara Christina (Anastasia Dumitrescu), o soră a doamnei Moscu ce ar fi fost omorâtă tânără, în timpul răscoalei ţărăneşti din 1907.

După ce lui Egor îi este arătat un tablou cu domnişoara Christina care îl fascinează, încep să i se întâmple o serie de lucruri stranii şi să i se reveleze o latură ascunsă a doamnei Moscu, a Siminei şi chiar a Sandei, ce par a fi sub vraja unei domnişoare Christina sub apariţie de strigoi.

Din nefericire, acest amestec narativ şi vizual nu se leagă într-un ansamblu fluid, coerent şi dătător de fiori şi nu reuşeşte să depăşească platitudinea în care se instalează de la primele replici, după imaginile spectaculoase şi antrenante de la început.

Citiţi şi: Domnisoara Christina o aduce pe Maia Morgenstern într-un film cu strigoi

Alexandru Maftei bifează doar câteva trăsături recunoscute ale genului horror-fantasy, în special hollywoodian, fără a reuşi să le facă să funcţioneze cu adevărat: un conac ascuns lângă o pădure, un subsol întunecat, o crimă misterioasă din trecut, multe scene de noapte, fetiţa diabolică, sunete ciudate şi presupus înfricoşătoare în fundal, dorinţe sexuale şi ceva sânge, amestec între realitate, vis şi fantastic, tăieturi bruşte de montaj.

Tudor Aaron Istodor este fals în partitura grea care i-a fost încredinţată, la fel şi Anastasia Dumitrescu în rolul domnişoarei Christina şi Ovidiu Ghiniţă în rolul unui arheolog prezent de asemenea la conac, în timp ce Maia Morgenstern este aceeaşi tragediană (cu lacrimi în ochi) din aproape toate filmele sale recente. Mai credibilă este Ioana Anastasia Anton, al cărei chip expresiv, combinaţie de inocenţă şi mister, o ajută să-şi construiască onorabil rolul de victimă.

„Domnisoara Christina”, care a reuşit să atragă până acum peste 9.000 de spectatori, ar fi putut fi un film respectabil în încercarea tot mai insistentă în ultimii ani de diversificare stilistică şi tematică a cinematografiei româneşti, însă nu reuşeşte să atingă nivelul mediu al producţiilor străine de gen care ajung prin sălile de proiecţie de la noi.

INFO

Domnisoara Christina (România, 2013)

Regia: Alexandru Maftei

Cu: Maia Morgenstern, Ioana Anastasia Anton, Tudor Aaron Istodor

Rating: ●○○○○

Ionuţ Mareş, autorul cronicii,

este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică

Marele Ecran

Foto din Domnisoara Christina: capturi film

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.

27
/09
/21

OPINIE Subfinanţat de nişte autorităţi nepăsătoare, fără cinematografe care să îi fie dedicate şi cu un public larg pus mai degrabă pe miştouri, filmul românesc de autor face performanţă an de an la cel mai înalt nivel. Iar 2021 o dovedeşte din plin. Este unul din paradoxurile româneşti.

24
/09
/21

Festivalul KINOdiseea aduce pe marele ecran filme despre protejarea mediului, relațiile dintre copii și părinți, curaj și empatie, la Cinema Gloria și Cinema Eforie.