Dorel Vişan – Cinci roluri esenţiale în cinema
https://www.ziarulmetropolis.ro/dorel-visan-cinci-roluri-esentiale-in-cinema/

Dorel Vişan a debutat târziu în cinema, după vârsta de 35 de ani, însă a devenit rapid unul dintre cei mai distribuiţi actori români, activ şi astăzi. În patru decenii de carieră cinematografică, a făcut zeci de roluri în filme şi a lucrat cu mari regizori din generaţii diferite.

Un articol de Ionuţ Mareş|15 decembrie 2015

La mijlocul anilor ’70, Dorel Vişan a ajuns să facă film după circa un deceniu de actorie de teatru la Cluj, unde fusese angajat după absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) din Bucureşti şi unde a continuat să joace pe scenă în paralel cu activitatea din cinema.

A avut roluri în peste 50 de filme, iar printre regizorii cu care a lucrat se numără mulţi dintre cei mai importanţi autori români de cinema, din generaţii diferite: Mircea Daneliuc, Lucian Pintilie, Alexandru Tatos, Dan Piţa, Iosif Demian, Mircea Veroiu, Stere Gulea sau Cristian Mungiu.

A avut numeroase roluri principale, dar a interpretat şi mai multe personaje secundare. A fost, de cele mai multe ori, preot, poliţist, primar, preşedinte de CAP sau secretar de partid, demnitar în post-comunism, director de fabrică, dar şi militar, ţăran sau miner. A jucat chiar şi personalităţi, cea mai cunoscută fiind Ion Creangă.

Inevitabil, o carieră atât de bogată, întinsă pe patru decenii tulburi ale cinematografiei române, a însemnat, pe lângă apariţia în filme remarcabile sau cel puţin vizionabile, şi destule roluri în producţii de duzină, de propagandă sau pur şi simplu lipsite de valoare.
Toate însă au consolidat, pe merit, faima unui actor dotat cu o forţă a jocului impresionantă, cu un lăudabil simţ al naturaleţii, dar şi cu o înclinaţie specială spre roluri de compoziţie.

În cele mai bune interpretări ale sale, a ştiut să nuanţeze discret personaje aflate în poziţii de autoritate, relevându-le slăbiciunile sau ridicolul. A reuşit de asemenea să arate tăria şi inteligenţa unor protagonişti – oameni simpli – aparent vulnerabili. Fiecare personaj al său, chiar şi cele malefice sau hâtre, dezvăluie, datorită unei interpretări actoriceşti întotdeauna credibile, nebănuite resurse de umanitate şi de bonomie. Un actor care s-a luptat, în cuvintele regizorului Iosif Demian, „să ducă la capăt fiecare „atentat” împotriva manierismului”.

Am ales cinci roluri care pot fi definitorii pentru stilul lui Dorel Vişan. Nu sunt doar interpretări diferite şi foarte bune, recunoscute ca atare. Dar sunt parte a unor filme la rândul lor îndrăzneţe şi rezistente la proba timpului, aceste calităţi fiind printre criteriile principale de selecţie. Patru sunt roluri principale, iar unul este secundar. Trei sunt interpretări cunoscute de un public mai larg (în filme de Mircea Daneliuc şi Stere Gulea), în timp ce două sunt apariţii în filme nedreptăţite ale cinematografiei române din timpul comunismului şi demne de a fi (re)descoperite, ambele regizate de Iosif Demian.

O lacrimă de fată (1980) – Iosif Demian

În acest film (foto sus) puţin cunoscut dar extrem de modern, unul din cele mai bune din cinematografia română, Dorel Vişan interpretează, cu eleganţă, echilibru şi în special reţinere, un anchetator care, împreună cu asistentul său, ajunge într-un sat de pe Valea Mureşului pentru a investiga moartea suspectă a unei tinere, tehnician agronom, stând de vorbă cu persoanele care au cunoscut-o şi cu simplii săteni (majoritatea „jucaţi” de ţărani autentici).

Interpretarea în cheie cât mai realistă se contopeşte în stilul special al acestui film în care Iosif Demian favorizează elipsele, discontinuitatea, fragmentarul, totul ducând spre un demers deconstructivit în căutarea adevărului. Dorel Vişan creează un personaj care impune respect, nu datorită funcţiei, ci prin firescul său.

Baloane de curcubeu (1982) – Iosif Demian

dorel visan baloane de curcubeuDorel Vişan joacă un personaj comic cu momente de seriozitate, un preşedinte hâtru de CAP prins între iubirea faţă de o tânără – care îi este „furată”, imediat după nuntă, de un rival din sat – şi datoria de a conduce o comunitate pestriţă, un univers (cinematografic) închis şi cu propriile reguli.

Este unul din foarte puţinele filme burleşti ale cinematografiei române, iar acest discurs propus de Iosif Demian, care face trimiteri inclusiv la tradiţia slapstick-ului, impune un joc special al actorilor, care mimează o anumită lejeritate şi care sunt puşi în situaţii de vulnerabilitate.

Iar Dorel Vişan face unul din cele mai bonome personaje ale carierei sale, uşor de ţinut minte şi de îndrăgit.

Moromeţii (1987) – Stere Gulea

Când se vorbeşte de acest film-cult, prima calitate care este adusă în discuţie o constitutie distribuţia plină de nume mari. Dorel Vişan îl joacă pe Bălosu, vecinul ceva mai înstărit al lui Ilie Moromete. Este singurul rol secundar din cele cinci alese, însă, din nou, talentul, creativitatea, instinctul şi experinţa îl ajută pe Dorel Vişan să facă un personaj rămas în memoria cinefilă.

dorel visan morometii.php

Cu pălărie, cu vestă peste cămaşa albă, cu mustaţă şi cu un ochi suferind, dar, mai ales, cu siguranţa unei situaţii materiale mai bune, Bălosu devine, prin jocul discret şi sigur al lui Dorel Vişan, un personaj extem de autentic. Un cap de familie a cărui siguranţă este zdruncinată de răzvrătirea fetei sale Polina.

Iacob (1988) – Mircea Daneliuc

iacob dorel visanEste, probabil, cel mai consistent rol al său.

Datorită scenariului şi mai ales regiei lui Mircea Daneliuc, lipsită, ca întotdeauna, de preţiozitate, dar în căutarea voluptoasă a autenticităţii, Dorel Vişan face din minerul Iacob un personaj viu, complex, tuşant.

Un personaj credibil, cu răutăţi şi răbufniri violente, dar şi cu frici şi dileme, a cărui moarte tragică din final – după ce rămâne singur, în noaptea de Crăciun, într-un funicular deasupra unui hău îngheţat – aruncă o altă lumină asupra existenţei sale de până atunci. Un joc actoricesc bogat în nuanţe şi tonuri şi capabil să dea profunzime psihologică personajului.

Senatorul melcilor (1995) – Mircea Daneliuc

În acest film cu care Mircea Daneliuc a fost prezent la Festivalul de la Cannes, Dorel Vişan interpretează unul din personajele obsesive ale cinematografiei române post-revoluţionare: politicianul – care, prin fişa postului imaginată de mulţi cineaşti, trebuie să fie veros, grotesc, demn de cel mai profund dispreţ.

senatorul melcilor dorel visan
Excesivul senator Vârtosu are toate aceste „calităţi”, plus doze separate de cinism, emfază şi ridicol. Prin jocul său dezinvolt, a cărui aparentă lejeritate camuflează construcţia atentă a personajului, Dorel Vişan îşi salvează protagonistul de la schematism şi caricaturizare. Îl face caraghios, îl umanizează, nu însă până într-acolo încât să devină şi simpatic.

Un rol de compoziţie, pe care Dorel Vişan îl va relua şi în alte filme, în forme mai accentuate sau mai discrete.

02
/02
/23

CRONICĂ DE FILM Probabil că e şi simbolic, însă cu siguranţă e ceva comic în constatarea că cel mai prolific regizor de filme comerciale din cinematografia română post-2000 e un spaniol. În timp ce noi eram ocupaţi cu filmele de festival, Jesús del Cerro îşi urma neabătut şi vesel propriul drum, aproape singur pe culoar.

30
/01
/23

În perioada 20 – 28 ianuarie a avut loc în Franța cea de-a 5-a ediție a Festivalului de film documentar (FIPADOC) de la Biarritz, primul eveniment major al anului din circuitul celor dedicate acestui gen, care reunește anual 50 de țări participante și peste 30.000 de spectatori. Cu această ocazie, „Pâinea noastră cea de toate zilele”, cel mai nou documentar regizat de Șerban Georgescu („Varză, cartofi și alți demoni”; „Jurnalul familiei -escu”) a avut premiera internațională, fiind nominalizat în cadrul secțiunii IMPACT, dedicată producțiilor cu teme sociale, de mediu sau justiție.

26
/01
/23

Pe 27 ianuarie, unul dintre cei mai importanți actori din România împlinește 87 de ani. Pe Florin Piersic îl puteți vedea pe 30 ianuarie în spectacolul „Străini în noapte” de Eric Assous, regizat de regretatul Radu Beligan și găzduit de Naționalul bucureștean.

26
/01
/23

Festivalul Internațional de Film Transilvania (9 – 18 iunie 2023, Cluj Napoca) anunță Focus Nordic, un program complex, cel mai mare de acest fel din istoria TIFF, dedicat unei cinematografii europene bogate, diverse și inovatoare, cea din țările nordice: Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia și Islanda.

25
/01
/23

CRONICĂ DE FILM Reacţiile la “Close” (2022) par să se fi împărţit în două: “heartbreaking” (cu versiunea românească “vai, cât am plâns”) şi, mult mai rar, “tearjerker”. O zic din capul locului: sunt din a doua categorie. Deşi am plecat setat să mă las emoţionat (nu am nici cea mai mică problemă să dau garda jos în sala de cinema), am ieşit iritat.

22
/01
/23

Apariţia în română, pe final de 2022, la Editura Tracus Arte, a două cărţi de Pier Paolo Pasolini - una de poezii şi alta cu texte despre literatură şi artă - a tulburat puţin apatia cu care a fost marcat la noi centenarul acestui mare cineast şi scriitor.

18
/01
/23

Din 20 ianuarie spectatorii din București, Bacău, Bistrița, Botoșani, Buzău, Cluj, Oradea, Pitești, Satu Mare, Sibiu, Sinaia și Târgu Mureș vor putea vedea pe marile ecrane controversata poveste a trupei Phoenix, spusă chiar de membrii ei în documentarul „Phoenix. Har/Jar”.

13
/01
/23

Două filme din competiţia Festivalului de la Cannes, foarte diferite, pot fi găsite în ianuarie în cinematografe: "Frate şi soră", de Arnaud Desplechin, şi "Păianjenul sfânt", de Ali Abbasi.