Două cărți-document despre teatru, lansate în FNT 2014
https://www.ziarulmetropolis.ro/doua-carti-document-despre-teatru-lansate-in-fnt-2014/

Vineri, 31 octombrie, a avut loc ultima lansare de cărţi la Ceainăria Arcub din cadrul Festivalului Naţional de Teatru.

Un articol de Judy Florescu|2 noiembrie 2014

Cărțile care au fost prezentate, în cadrul lansării în spațiul Ceainăriei Arcub, au fost „Regizorul,acest…” și „Emil Coșeru, actorul nostru”, ambele scrise Călin Ciobotari și editate de Editura Opera Magna. La lansarea celor două cărți au luat cuvântul Mircea Morariu, Călin Ciobotari și Emil Coșeru.

Mircea Morariu: ” „Regizorul acest… „este o carte în care Călin Ciobotari i-a provocat la un dialog pe câțiva dintre regizorii care au montat în vremea din urmă pe scenele ieșene. Sunt de asemenea regizori de origină română, Iulian Negulescu, dar stabiliți în alte părți, la fel cum este și Anca Ovanez, care spune dacă voi nu mă vreți eu vă vreau.  E vorba despre regizori care aparțin unor generații diverse, unii dintre ei aflați într-un moment de culme al profesiei așa cum e cazul a două nume deja clasicizate ale regiei românești – Mihai Măniuțiu și Gabor Tompa.

Dar e vorba și de regizori tineri, unii aflați la o reorientare a profesiei, cum ar fi cazul Antonellei Cornici sau al lui Octavian Jighirgiu. Găsim în carte și un interviu cu Claudiu Goga.  De asemenea, găsim un foarte important interviu care-i probează seriozitatea, făcut cu Radu Alexandru Nica, un regizor care a marcat prin personalitatea sa Teatrul Luceafărul. Îl găsim de asemenea pe Vlad Massaci. Firește, găsim în carte tot felul de aproximări asupra funcției regizorului, asupra relației lui cu trupa , cu teatrul,  cu textul, cu felul în care îl îndrum pe actor pentru găsirea drumului spre rol. Găsim un oarecare război al regizorului cu critica teatrală, care bineînțeles niciodată nu știe să-i aprecieze cum trebuie opera. Toate aceste interviuri trebuie păstrate pentru că pot ajuta la reconstituirea carierei artiștilor.”

Călin Ciobotari spune despre cartea sa,  „Emil Coșeru, actorul nostru”: „Ceea ce mi se pare mie important,  ca și contribuția la istoria teatrului românesc, e în primul rând acea secțiune în care Emil Coșeru rememorează principalele roluri, pe care le-a avut. Domnul Emil Coșeru are capacități analitice, își comentează foarte bine fișele de personaj, are o memorie foarte bună și a reconstituit niște contexte relevante pentru un anumit spirit al teatrului ieșean din acel moment. Apoi o altă secțiune este cea în care schițează niște micro-portrete ale regizorilor cu care a lucrat, și pe primul plan se află doamna Cătălina Buzoianu care realmente a făcut istorie la Iași, în anii 70.”

Emil Coșeru: „A fost o bucurie să reînființăm catedra de actorie, pentru că în 1952 rușii desființaseră Institutul de teatru din Iași. Școala de teatru ieșean este una dintre cele mai bune școli de teatru. Am înființat secția de regie de teatru, care merge foarte bine și să sperăm că în doi-trei ani de zile vom avea un regizor de primă mână“.

27
/01
/15

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.