Dragoș Bojin – Pasaj la OrigameStudio
https://www.ziarulmetropolis.ro/dragos-bojin-pasaj-la-origamestudio/

Miercuri, 16 iulie, începând cu deja obişnuita oră 19.30, Dragoş Bojin schimbă foaia la OrigameStudio. Renunţă la pânză în favoarea zidului, mai potrivit parcă să îi primească personajele la întreaga lor amploare, mai potrivit chiar decât pânzele enorme pe care le foloseşte de obicei.

Un articol de Ștefania Dumbravă|8 iulie 2014

De data asta, Bojin nu își aduce nălucile în fața publicului, ci inversează paradigma tradițională în artă: invită publicul în mintea sa, făcând astfel realitate visul oricărui amator de artă – o incursiune în sursa imaginilor pe care, altfel, trebuie să se mulțumească să le admire ca simplu spectator, străin de întreg procesul creator.

Pentru că totul trebuia să se întâmple undeva și să poarte un nume, locul este galeria OrigameStudio, terenul de acasă al artistului, iar vizita cu ghid pentru public este intitulată, anticipativ, Pasaj. Pasaj atât pentru public, cât și pentru artist.

Publicul este în trecere. Șansa de a trage cu ochiul la universul în care există și se mișcă personajele care populează mintea lui Bojin nu poate fi decât meteorică. Explorarea nemijlocită a lumii la care spectatorul comun are acces doar în măsura în care primește fragmentele pe care artistul i le pune în față cu ocazia unei expoziții este un privilegiu rezervat, de regulă, puținilor inițiați. De cealaltă parte, punându-și pe tapet un întreg și consistent capitol creativ, Bojin se arată dispus și pregătit să treacă mai departe. Nălucile invadează spațiul fizic, dansând, luptându-se și cățărându-se pe pereții galeriei, iar aceasta devine astfel, prin expozitia Pasaj, suportul exteriorizării universului populat de fantasme și angoase al artistului.

Going out (temporarily) with a bang!

Fiindcă ne plac simetriile, Pasaj este un punct de turnură și pentru OrigameStudio. Din toamnă, galeria nebunilor devine Pleshoo Contemporary. În 17 septembrie inaugurăm noul format cu o descindere în forță a Expresionismului Balcanic, materializată într-o manifestare de grup care îi reunește pe Paul Hitter, Marina Obradovic, Dragoș Bojin și Mircea Dragomirescu, tonul evenimentului fiind întregit de invitații speciali, Taraf de Haïdouks.

22
/01
/24

Art Safari revine în această primăvară cu o ediție ce marchează un deceniu de existență. În prim plan, marii maeștri ai artei românești: Eustațiu Stoenescu, Grigorescu, Tonitza, Luchian, Pallady, Baba, Petrașcu, Mützner, Dărăscu, Ressu, Iser. Noul sezon prezintă 5 expoziții de artă, ce pot fi văzute în perioada 8 martie-28 iulie, la Palatul Dacia-România de pe Lipscani.

22
/01
/24

Anul acesta, Teatrul Tamási Áron celebrează Ziua Culturii Maghiare prin deschiderea a trei spaţii de întâlnire : luni, 22 ianuarie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, spectatorii din Sfântu Gheorghe pot urmări spectacolul "Voiam să mă revolt cu voi", o producţie a Teatrului Naţional din Târgu Mureş, în regia lui Aba Sebestyén; în aceeași zi, Trupa Tamási Áron joacă una dintre producţiile sale de succes, Floarea Soarelui, în regia lui Radu Afrim, pe scena Teatrului Naţional din Târgu Mureş; miercuri, 24 ianuarie, la Braşov, va fi lansată cartea despre viaţa actorului Nemes Levente, fostul director al Teatrului Tamási Áron.

18
/01
/24

Prima expoziția a anului 2024 din programul curatorial al galeriei Arsmonitor este totodată și un prim solo-show dedicat artistului vizual Răzvan Neagoe, unul din artiștii reprezentați de galerie.

15
/01
/24

Peste 50.000 de perechi de ochi au avut plăcerea să privească expoziția Efectul Picasso în cele 4 luni de când s-a deschis. Vizitatori de toate vârstele au fost impresionați de cele 46 de lucrări de Pablo Picasso din colecția familiei sale, precum și de cele 65 de lucrări semnate de 37 de artiști români contemporani influențați de opera gigantului spaniol.

12
/01
/24

Proiectul „Narațiuni ale națiunii”, produs de PostModernism Museum cu ocazia Zilei Culturii Naționale 2024, abordează valorile naționale într-o perspectivă multidisciplinară, prin teme dedicate unor genuri și mijloace de exprimare atractive: bandă desenată, muzică rock și folk, literatură, arte vizuale, istoria artei, în care reprezentările naționale sunt înțelese ca valori democratice, dimensiune europeană, influențe creative specifice unui spațiu de spiritualitate și limbaj comun.

12
/01
/24

Luna ianuarie aduce în spațiile galeriei neconvenționale Celula de Artă două noi vernisaje: acumulare.colecție 3, expoziția-colecție de lucrări dăruite de prieteni artiști a co-fondatorului Celulei de Artă, Daniel Loagăr, la spațiul-vitrină din B-dul Carol nr. 53 și experimental I, expoziția de fotografie experimentală a artistului vizual Marius Adrian, la Pop Up Window de la Galeria Kulterra (str. Știrbey Vodă nr. 104 – 106).

12
/01
/24

Scrisoarea trimisă de către scriitorul Mircea Damian din închisoare, jurnalul intim al unei doamne de la curtea regală, un jurnal de front din cel de-al Doilea Război Mondial, catrenul dedicat de Lucian Blaga uneia dintre muzele sale și ultima scrisoare trimisă de Ion Antonescu către soție s-au numărat printre cele mai discutate obiecte de colecție licitate la finalul anului trecut.