“Dumnezeu iubește”, o nouă premieră la Teatrul de Artă București
https://www.ziarulmetropolis.ro/dumnezeu-iubeste-o-noua-premiera-la-teatrul-de-arta-bucuresti/

Teatrul de Artă Bucureşti invită publicul la o nouă premieră: vineri, 28 octombrie, de la ora 19.15, “Dumnezeu iubeşte”, după Zlata Demina, un spectacol despre condiţia femeii şi despre rostul ei de mamă.

Un articol de Petre Ivan|27 octombrie 2016

Subiectul piesei atinge o temă emoțională și scoate în evidență statutul femeii, ca viitoare mamă, indiferent de zona socială din care provine.Dumnezeu iubește

Patru femei însărcinate sunt internate într-o rezervă a unui spital, asteptând să nască. Patru destine care se intersectează într-un punct din timp și din spațiu, urmând ca mai apoi să-și reia traiectoriile separat, fiecare mai bogată cu o viață; toate, în afară de una.

Șase actori construiesc o poveste în care spectatorii se regăsesc întru totul, pentru că, până la urmă, cu toții sunt fiii sau fiicele unor mame, cu toții au iubit, iubesc sau sunt iubiți și fiecare s-a gândit, măcar o dată, cum e să aibă un copil.

Scenografia și regia spectacolului Dumnezeu iubește sunt semnate de Tomi Cristin, iar distribuția este alcătuită din Magda Catone, Amalia Ciolan, Ana Maria Carablais, Teodora Calagiu Garofil, Tamara Roman și Darius Daradici/Liviu Cheloiu. Producția: Liviu Cheloiu.

Spectacolul este o coproducție Teatrul de Artă București și Teatrul IV București.

Foto: Dumnezeu iubește – Teatrul de Artă București

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.