EDEN de Eugene O’Brien – TNB duce mai departe povestea tinerilor
https://www.ziarulmetropolis.ro/eden-de-eugene-obrien-tnb-duce-mai-departe-povestea-tinerilor/

Un nou spectacol a intrat în repertoriul de la Sala Mică a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, spaţiu destinat în ultimele două stagiuni exclusiv tinerilor creatori, prin Programul 9G la TNB. Premiera spectacolului EDEN de Eugene O’Brien, din 15 martie, continuă demersul de a sprijini artiştii tineri.

Un articol de Petre Ivan|10 martie 2016

EDEN este rezultatul colaborării dintre Ambasada Irlandei (care a acordat o bursă unui masterand pentru a monta un text irlandez), Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti şi TNB, spectacolul reprezentând examenul de master-regie al Cristinei Giurgea.

Eugene O’Brien este un tânăr actor şi dramaturg cu performanţe recunoscute în teatru, film şi televiziune. Cea mai de succes piesă a sa este EDEN.

Textul vorbeşte despre singurătatea în cuplu şi disperarea determinată de lipsa încrederii în sine şi în celălalt, despre orgiile plictiselii născută din această disperare.

Aparent, o poveste simplă, adică un el şi o ea, fiecare cu gândurile lui, cu proiecţia lui asupra iubirii de la început şi a lipsei de atracţie din prezent, dar, mai ales, cu dramele patului conjugal.

Ea e grasă şi crede că aceasta este cauza rupturii dintre ei. Începe să se transforme în ceea ce era când s-au cunoscut, el observă, dar nu se poate opri, sau nu îşi mai doreşte să iasă din mirajul fantasmelor erotice şi al dorinţelor neîmpărtăşite.EDEN

O lume ameţitoare roieşte în jurul lor, cu petreceri, alcool, sex… într-o paradoxală noapte a conştientizării de sine. EDEN este o comedie despre tragedia singurătăţii sau tragedia unor oameni care devin comic de singuri, pentru că au ales să trăiască împreună.

Ea este interpretată de Victoria Dicu (actriţă din trupa TNB), el, de Silvian Vâlcu (actor al Teatrului Odeon), un cuplu ce dezvăluie calităţi actoriceşti convingătoare, în jurul căruia se construieşte întregul spectacol.

Eden  este un spectacol despre singurătate. Singurătatea ca boală a sufletului omenesc. Billy şi Breda sunt prizonierii propriei lor singurătăţi. Deşi un cuplu, ei îşi trăiesc vieţile separat, fără să comunice, fără să se destăinuie, fără dragoste, fără mister. Ei devin un Adam şi o Eva din zilele noastre, locuitori ai unui paradis vetust în care se scufundă pe măsură ce timpul trece, bântuiţi de vise, fantezii şi amintiri, adâncindu-se în propria lor banalitate-  Cristina Giurgea.

EDEN de Eugene O`Brien – – info

Traducerea:  Andrei Marinescu

Regia & adaptarea:  Cristina Giurgea

Scenografia: Alexandra Panaite şi Alexandra Constantin

Masterclass: Alexandru Darie şi Ştefan Caragiu

Light design: Laurenţiu Iordache

Sound design: Radu Barbu

Asistent regie: Cătălina Baciu

Asistent Scenografie: Andrei Moacă

Asistent lumini: Daniel BugleaEDEN

Distribuţia

Breda:    Victoria Dicu

Billy:     Silvian Vâlcu

Imelda Egan:     Bianca Popescu

Jennifer Cullen/Therese Nolan:    Dana Marineci

Eilish Moore:     Oana Puşcatu

Tony Tyrell:    Silviu Mircescu

Eoghan:    Rareş Andrici

Brefine Grehan:    Mădălin Mandin

PREMIERA: 15 martie, ora 20.00, Sala Mică, TNB

O producţie a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” din Bucureşti, prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală “Ion Sava”, în colaborare cu U.N.A.T.C. “I.L. Caragiale” şi Ambasada Irlandei în România.

Foto: EDEN – tnb.ro

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.