Eduard Antal începe ediţia a IV-a a Turneului naţional „Orgile României”
https://www.ziarulmetropolis.ro/eduard-antal-incepe-editia-a-iv-a-a-turneului-national-orgile-romaniei/

Turneul naţional Orgile României, ajuns la a patra sa ediţie, revine în lunile iulie şi august cu zece concerte în întreaga ţară, susţinute de tânărul organist Eduard Antal.

Un articol de Liliana Matei|28 iunie 2022

Eduard Antal continuă astfel incursiunea în istoria acestui fabulos instrument pe teritoriul României, invitând la descoperiri şi redescoperiri ale unui tezaur cultural ascuns, prin recitaluri extraordinare susţinute în nouă catedrale şi biserici catolice şi reformate din România dar şi la Palatul culturii din Arad.

Înaintea turneului, Eduard Antal declara: „Cred că de-a lungul timpului turneul s-a transformat în ceva mai profund și mai important decât o înșiruire de concerte. Simt să turneul a devenit o comunitate, o familie a organizatorilor, gazdelor și ascultătorilor.”

Turneul va începe pe 3 iulie la Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti şi în prima sa etapă va ajunge în patru localităţi din Transilvania, mai precis pe 5 Iulie la Sibiu, Catedrala evanghelică CA „Sfânta Maria” (în cadrul Zilelor Muzicale Româno-Americane), pe 6 Iulie la Deva, la Biserica Reformată, pe 8 Iulie la Arad, la Palatul Culturii, iar pe 9 Iulie, la Vinga, la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”. Turneul va continua în luna august cu o nouă etapă în Moldova şi Transilvania.

„Tot mai des suntem înconjurați de realități macro, fie că vorbim despre globalizare, pandemie sau conflict militar, toate au o doză de negativitate, dar cum ar fi să descoperim și să ne concentrăm asupra lucrurilor pozitive din jurul nostru? Din această perspectivă, repertoriul propus în acest an intenționează să surprindă unele din cele mai frumoase lucrări compuse în spațiul european. Astfel, buchetul repertorial va cuprinde compozitori din Franța, Germania, Anglia, Italia, Spania, Ungaria, dar va cuprinde și teme românești pentru că turneul este despre lucrurile bune și frumoase din jurul nostru.”, mărturisea organistul Eduard Antal.

În bisericile din România există peste 1000 de orgi. Acestea reprezintă un tezaur de tradiție culturală pe cât de bogat, pe atât de neștiut de public. Repertoriul ales de Eduard Antal propune o panoramare plină de culoare a modului în care s-a scris pentru „Regina Instrumentelor” în secole de istorie a muzicii, cuprinzând lucrări adaptate sau scrise în original pentru orgă din repertoriul universal şi românesc din creaţia lui Louis-Nicolas Clérambault, Johann Pachelbel, Juan Cabanilles, Girolamo Frescobaldi, Padre Davide da Bergamo, Dietrich Buxtehude, Johann Sebastian Bach, Theodor Grünberger, John Stanley, Béla Bartók.

Turneul național – Orgile României

ediția a IV-a

iulie-august 2022

EDUARD ANTAL – orgă

3 iulie, ora 20 – Bucureşti, Catedrala Sfântul Iosif

5 iulie, ora 19:00 – Sibiu, Catedrala evanghelică CA „Sfânta Maria” (Zilele Muzicale Româno-Americane)

6 iulie, ora 19:00 – Deva, Biserica Reformată

8 iulie, ora 19:00 – Arad, Palatul Culturii

9 iulie, ora 19:00 – Vinga, Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”

7 august, ora 19:00 – Bacău, Biserica Romano-Catolica „Fericitul Ieremia” (Inaugurarea orgii)

14 august, ora 19:00 – Iași, Catedrala Romano-Catolică „Sfânta Fecioară Maria Regină”

16 August, ora 19:00 – Cacica, Basilica Minor „Adormirea Maicii Domnului”

27 August, ora 18:00 – Brașov, Biserica Neagră (Festivalul „Organ Nights”)

28 August, ora 18:00 – Codlea, Biserica Evanghelică

Detalii pe www.orgileromaniei.ro.

Program muzical

Eduard Antal – orgă

Louis-Nicolas Clérambault (1676-1749) – Suite du Deuxiéme Ton

Johann Pachelbel (1653-1706) – Chaconne în re minor P. 41

Juan Cabanilles (1644-1712) – Corrente italiana

Girolamo Frescobaldi (1583-1643) – Aria detta la Frescobalda, F 3.32

Padre Davide da Bergamo (1791-1863) – Elevazione in Re minore

Dietrich Buxtehude (1637-1707) – Preludiul în fa# minor, BuxWV 146

Johann Sebastian Bach (1685-1750) – Fantezia în sol major, BWV 572

Theodor Grünberger (1756-1820) – Nach der Epistel

John Stanley (1712-1786) – Trumpet Voluntary

Béla Bartók (1881-1945) – Șase dansuri românești

Foto: Vasile Adrian

03
/11
/23

Fundația Culturală „Camil Petrescu” (FCCP) continuă să construiască contexte pentru un dialog profesional bogat în mediul teatral autohtom, lansând, astăzi, 3 noiembrie 2023, un nou proiect – un podcast realizat de Zomir Dimovici.

03
/11
/23

În perioada 6-19 noiembrie 2023, la sediul ICR Londra va putea fi vizitată expoziția documentară „Circular Catalysts“, program al British Council România, realizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român.

03
/11
/23

În luna noiembrie, compania independentă de teatru Vanner Collective își aduce pe scenă spectacolele atât în spațiile consacrate, cât și în cadrul proiectului „Deschis - microstagiune de spectacole invitate”, de la Teatrul Masca din București, și în programul Festivalului Caleido, care se va desfășura în 2023 la Timișoara.

02
/11
/23

La începutul lunii noiembrie, MNAC deschide noul sezon expozițional, Art Safari Stars Edition continuă să atragă iubitorii artelor vizuale pe Lipscani cu două noi expoziții, iar la MNAR sezonul de toamnă s-a lansat cu un important eveniment dedicat sculpturii.

02
/11
/23

Nu pierdeți expoziția de final a celei de-a doua ediții a proiectului ATELIERE DE PRACTICI COLABORATIVE, program de educație non-formală prin artă co-finanțat de Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, în cadrul Programului Cultura 2023!

01
/11
/23

În noiembrie, HBO Max vine cu filme și seriale proaspete, noi episoade și sezoane ale unor producții de succes, dar și cu documentare care promit să nu dezamăgească.

31
/10
/23

Montări jucate des cu casa închisă, cunoscuți dramaturgi români contemporani și internaționali, proiecte câștigătoare ale programului StarT. Alchimia suferinței, larghețea sufletului uman, frumusețile și grozăviile lumii noastre, povești cu ecouri largi pentru tineri și adulți – din 3 noiembrie.