Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice şi reevaluarea ştiinţelor exacte
https://www.ziarulmetropolis.ro/efectul-razelor-gamma-asupra-craitelor-lunatice-si-reevaluarea-stiintelor-exacte/

Betty (Oana Pellea) îşi iartă propriul destin în fiecare dimineaţă, când se trezeşte într-o veselie cinică. E o veselie dată de hazul de necaz, căci Betty nu mai are bucurii…

Un articol de Diana Trăncuţă|1 martie 2017

În seara lui 23 februarie, la Teatrul Metropolis, în timpul unui spectacol, cineva din public făcea, deranjant, diverse remarci ce țineau de ordinul evidenței. ,,A rămas înțepenită, hă hă hă”. Conştientă sau nu, vocea care ,,traducea” piesa pentru restul audienței poate fi considerată drept efectul Oanei Pellea asupra spectactorului care se crede comentator sportiv. Fără să accept această atitudine iritantă şi inutilă, pot totuşi să-i găsesc cel puțin o scuză. Iar ea constă tocmai în superlativul spectacolului – ,,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice” –, care înalță și doboară în același timp. Probabil ca urmare a dimensiunii emoționale au venit și reacțiile impulsive de exteriorizare a trăirilor de moment. Să se ierte, căci iertarea e și pe această scenă.

Betty (Oana Pellea) își iartă propriul destin în fiecare dimineață, când se trezește într-o veselie cinică. E o veselie dată de hazul de necaz, căci Betty nu mai are bucurii, doar bătrâni senili de care are grijă în schimbul câtorva dolari. Betty iartă însăși viața, chiar dacă, pentru ea, aceasta n-a fost altceva decât un lung șir de pierderi. Sunt zile în care Betty bea, zile în care plânge și zile în care dansează. Iar dansul, o rămășiță a unui vis de altădată, aduce în acest spectacol nuanțe de musical și, implicit, și mai mult farmec.

Se spune că exploziile de raze gamma au loc atunci când moare o stea. Radiaţia energetică emisă în timpul acestui proces este extrem de strălucitoare şi călătoreşte prin univers cu o viteză comparabilă cu cea a luminii. Pe scena Teatrului Metropolis, explozia de raze gamma e în ochii unui copil care vorbeşte despre atom – „ce cuvânt frumos!”. Matilda (Cristina Casian) e fata cuminte a lui Betty. Pasionată de chimie, ca urmare a unei iubiri tăcute pentru profesorul ei, Matilda se visează om de ştiinţă, iar acest ideal se învârte în jurul crăiţelor galbene. Denumirea lor ştiinţifică – Tagetes patulaia – vine de la zeul etrusc Tages, reprezentant al frumuseţii şi al puterii. Ce simbol mai potrivit pentru această fetiță care va aduce, în cele din urmă, salvarea familiei?

Ruth (Florina Gleznea), sora Matildei, are o personalitate tragi-comică, marcată de efuziuni gălăgioase și grimase care stârnesc râsul, dar și de frici, de angoase vechi, de coșmaruri permanente. Ruth își iubește și își urăște mama, în modul său expansiv prin care trăiește această viață și minimul ei lux: un ruj ,,Sărutul diavolului”, o țigară, un iepure care să aline singurătatea.

Se spun cuvinte deloc blânde, e un spațiu al regretelor și al reproșurilor, care cere, între timpi, un repaus. Tăcerea din piesă e personificată de Nini (Alexandrina Halic), o ființă de care se lovesc vorbele celor din jur și care își lasă, în felul său, amprenta asupra mediului familial.

În ,,Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice”, fiecare personaj este prin sine un spectacol. Se pierde şi se câştigă în această poveste extrem de umană, unde familia e catalizator al frustrărilor şi-al luptelor interioare. Însă tocmai această legătură de sânge stă drept avanpost al iubirii. Iar iubirea, un plâns de bucurie isterică şi-o îmbrăţişare vie ca un cântec de-al Tinei Turner, dau o şansă la a ţine piept vieţii.

You can’t be wrong

Take my heart and make it strong…

Spectacolul „Efectul razelor gamma asupra crăiţelor lunatice”, de Paul Zindel, regia şi ilustraţia muzicală Mariana Cămărăşan, poate fi văzut la Teatrul Metropolis din București.

Foto: Mihai Georgiadi / www.idmm.ro

Betty iartă însăși viața, chiar dacă, pentru ea, aceasta n-a fost altceva decât un lung șir de pierderi. Sunt zile în care Betty bea, zile în care plânge și zile în care dansează.

 

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.