Elie Wiesel si Barack Obama colaboreaza pentru lansarea unei carti
https://www.ziarulmetropolis.ro/elie-wiesel-si-barack-obama-colaboreaza-pentru-lansarea-unei-carti/

Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului şi laureat al premiului Nobel pentru pace, a declarat că lucrează la o carte pentru care colaborează cu preşedintele SUA, Barack Obama. Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, a declarat pentru site-ul de ştiri israelian Haaretz că volumul pentru care colaborează cu Barack Obama va fi „cartea a […]

Un articol de Andrada Văsii|12 noiembrie 2012

Elie Wiesel, supravieţuitor al Holocaustului şi laureat al premiului Nobel pentru pace, a declarat că lucrează la o carte pentru care colaborează cu preşedintele SUA, Barack Obama.

Elie Wiesel, în vârstă de 84 de ani, a declarat pentru site-ul de ştiri israelian Haaretz că volumul pentru care colaborează cu Barack Obama va fi „cartea a doi prieteni”, potrivit guardian.co.uk.

„Obama şi cu mine am decis să scriem o carte împreună, o carte scrisă de doi prieteni”, a spus Elie Wiesel, autor al volumului de memorii „Noaptea/ Night”. Publicată pentru prima dată în 1958, la Editions de Minuit, „Noaptea” este prima carte semnată de Elie Wiesel, volumul spunând povestea experienţei pe care acesta şi familia sa au trăit-o în lagărele de exterminare naziste.

Barack Obama l-a văzut pentru prima dată pe Elie Wiesel atunci când scriitorul a susţinut o lectură publică la colegiul la care actualul preşedinte american era student. Cei doi au devenit prieteni în 2009, când Wiesel a fost invitat să-l însoţească pe preşedintele american Barack Obama într-o vizită într-unul dintre locurile simbolice ale Holocaustului, fostul lagăr de concentrare de la Buchenwald.

Barack Obama şi Elie Wiesel sunt acum buni prieteni şi, uneori, iau cina împreună, a spus scriitorul pentru Haaretz. „Vorbim despre filosofie, contemplăm, reflectăm, însă niciodată nu discutăm despre politică”, a spus Elie Wiesel.

Elie Wiesel, autor a peste 50 de cărţi de ficţiune şi non-ficţiune, nu a dorit să spună mai multe despre noul volum la care lucrează în prezent. „Mereu lucrez la ceva, chiar şi acum. Dar nu pot să vorbesc despre asta. Cred în superstiţii. Nu vorbeşti despre un copil care încă nu s-a născut”, a mai spus el.

Născut în 1928 în România, Elie Wiesel a fost deportat în 1944, împreună cu întreaga familie, la Auschwitz, unde aveau să-şi găsească sfârşitul mama, sora mai mică şi tatăl său. De atunci, autorul a scris peste cincizeci de opere – romane, povestiri, eseuri, mărturii, interviuri -, militând constant pentru drepturile omului şi pentru condamnarea ororilor Holocaustului. În 1986 a primit premiul Nobel pentru pace, iar în 1996 a fost numit membru al Academiei Americane de Artă şi Literatură. Din 2001 este membru de onoare al Academiei Române, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România purtându-i numele. În prezent, el este directorul Centrului pentru studii iudaice de la Universitatea din Boston.

 

Sursa: Mediafax

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.

30
/08
/23

Cel mai așteptat spectacol din perioada sărbătorilor se întoarce cu cea mai grandioasă ediție de până acum: instrumentiști de top și soliști de calibru de la Opera de Stat din Viena, Arena din Verona, Opera din Roma sau Teatrul Scala din Milano vor lua parte la turneul REGAL VIENEZ 2023, ce se va derula în perioada 5 decembrie – 29 decembrie și se va opri în 25 de orașe.

30
/08
/23

Timp de 29 de zile, publicul este așteptat să se bucure de o nouă ediție a Festivalului Enescu, fie că asistă în sălile de concerte sau urmărește transmisiile de la Televiziunea Română sau de pe site-ul FestivalEnescu.ro. O lume întreagă este invitată să descopere o ediție a cărei temă este ”Generozitatea prin muzică”.

30
/08
/23

Asociația FRUI VITA te invită să te alături unei experiențe muzicale și culturale unice în cadrul evenimentului „Dor de Doină", care va avea loc pe data de 30 septembrie, începând cu ora 18:00, la Grădina Monteoru din București; ocazie care va marca și lansarea manualului digital, pe care tinerii îl vor putea utiliza pentru a explora doina în propriul ritm.

29
/08
/23

Competiția Internațională de Lungmetraj a Festivalului Internațional de Film Experimental București (BIEFF), dedicată filmelor cu o dimensiune experimentală care abordează într-o manieră inovatoare convențiile limbajului cinematografic, revine cu titluri semnate de cei mai apreciați cineaști emergenți ai momentului.