Emil Boroghină, în Festivalul „Shakespeare“ de la Gdańsk
https://www.ziarulmetropolis.ro/emil-boroghina-duce-monodrama-recitandu-l-pe-shakespeare-la-festivalul-shakespeare-de-la-gdansk/

Monodrama ,,Recitându-l pe Shakespeare. Lumea întreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori”, în regia şi interpretarea actorului Emil Boroghină, va fi prezentată la Festivalul Internaţional de Teatru ,,Shakespeare” de la Gdańsk, Polonia.

Un articol de Andrada Văsii|1 august 2013

Monodrama „Recitându-l pe Shakespeare. Lumea întreagă e o scenă şi toţi oamenii-s actori“, în regia şi interpretarea actorului Emil Boroghină, va fi prezentată la Festivalul Internaţional de Teatru „Shakespeare” de la Gdańsk, Polonia, care va avea loc în perioada 1 – 6 august.

Reprezentaţiile vor avea loc în zilele de 4 şi 5 august, pe scena Teatrului Wybrzeże din Gdańsk, ambele fiind urmate de discuţii între realizatorii români şi public. Festivalul se află anul acesta la cea de-a şaptea ediţie şi prezintă spectacole din Georgia, Germania, Croaţia, România şi Polonia.

Limbajul lui Titus Andronicus

Festivalul „Shakespeare” 2013 va fi completat de conferinţa internaţională „Limbajele puterii/ Limbajele artei”, care va avea loc în perioada 1-4 august, la Primăria Veche din Gdańsk. Punctul de plecare al temei conferinţei îl reprezintă punerea în scenă, în 1992, a piesei „Titus Andronicus”, de William Shakespeare, în regia lui Silviu Purcărete, la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, notează Mediafax.

Apărută la doi ani de la căderea regimului lui Nicolae Ceauşescu, piesa a fost receptată nu numai ca un comentariu politic, o analiză profundă a răului, dar şi ca o parabolă atemporală. De asemenea, a fost o modalitate complet nouă de a vorbi despre politică şi putere, totodată, de a supune analizei critice limbajul folosit de acestea: limbaj, nu numai în sensul unui sistem fonetic de comunicare, ci şi în cel de instrument al forţei, violenţei, manipulării psihice şi fizice, falsităţii şi minciunii.

Scopul conferinţei, aflată în strânsă legătură cu festivalul, este analiza modului în care regizorii tinerei generaţii vorbesc despre lume prin intermediul aceleiaşi opere a lui Shakespeare „Titus Andronicus”.

Invitatul din România al conferinţei va fi istoricul Marius Stan, care va susţine un referat cu titlul „Post-communist Romania and Its Rocky Road to Transition”.

Foto credit: artactmagazine.ro

12
/06
/15

FEST-FDR se află la a douăzecea ediţie. De fapt, în această formulă este doar la a treia. Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) este partea de tradiţie din proiect. Acesteia i s-a adăugat în 2012 partea dedicată artelor spectacolului (FEST). Aşa s-a ajuns la FEST-FDR. Sufletul întregului demers este Ada Lupu Hausvater, directoarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara.

11
/06
/15

Cea de-a XXII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (12 – 21 iunie 2015) își propune să continue tradiția unei oferte culturale la cel mai înalt nivel. Timp de zece zile, oraşul Sibiu se transformă într-o scenă uriaşă cu artişti din toate colţurile lumii ce prezintă spectacole de teatru, dans, muzică, circ şi instalaţii, dar și expoziții, conferințe, lansări de carte sau filme.

11
/06
/15

Violoncelistul Adrian Naidin prezintă sâmbătă, 13 iunie, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, în premieră, proiectul muzical “Pân la Rai”, un proiect de world music ce poate deveni revelația acestui an.

11
/06
/15

Pe 12 iunie, Timbuktu se lansează în cinematografele din țară. Regizorul filmului, Abderrahmane Sissako, a găsit într-o tabără de refugiați o mică vedetă de cinema.Cu peste 1 milion de spectatori în Franța, filmul a câștigat numeroase premii importante și a obținut o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun film străin.

10
/06
/15

O Livadă de vișini după Cehov, în montarea intensă a ucrainenilor de la Voskresinnia Theatre și Medio Monte, un performance care a transformat în teatru pur instalația scenografică, muzica, arta video și literatura, sunt cele două spectacole care au dat startul celei de a doua etape a Festivalului European al Spectacolului – Festivalul Dramaturgiei Românești (FEST - FDR), eveniment organizat de Teatrul Național Timișoara cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local al Municipiului Timișoara.