Erich Maria Remarque, în scrisorile către Marlene Dietrich
https://www.ziarulmetropolis.ro/erich-maria-remarque-in-scrisorile-catre-marlene-dietrich/

Erich Maria Remarque şi Marlene Dietrich s-au cunoscut la Veneţia, în 1937, şi, deşi relaţia lor s-a încheiat în 1940, au continuat să corespondeze până la sfârşitul vieţii scriitorului, în 1970.

Un articol de Alina Vîlcan|27 iulie 2021

„Spune-mi că mă iubești…” Erich Maria Remarque – Marlene Dietrich: Mărturii ale unei patimi (Editura Polirom, 2021) reunește scrisorile schimbate de Erich Maria Remarque și Marlene Dietrich într-un volum de colecție, realizat de editorii Werner Fuld și Thomas F. Schneider, din care am selectat unele dintre rândurile memorabile pe care scriitorul german i le-a trimis, de-a lungul anilor, celebrei actrițe.

St. Moritz, 13. 01. 1938

Iubită dulce, scrisorile tale au sosit. Sunt fericit și nefericit că le am. Fiindcă tu cu siguranță m-ai uitat între timp sau nu mă mai placi sau nu mă mai vrei – și poate că scrisorile nu mai sunt decât un fermecător și mare amurg, pe când soarele a asfințit deja. Amândoi avem niște nervi grozav de iuți și e greu să fim despărțiți mult timp.

St. Moritz, 02. 02. 1938

Poate că suntem despărțiți deja de prea multă vreme, poate că ne cunoaștem de prea puțin timp, poate că nimic nu e adevărat, poate că aud prea puțin despre tine și poate că totul nu e decât cealaltă față a lui Ianus, care se holbează la mine întunecat și solitar, iar eu nu trebuie decât să întorc capul și chipul pe care îl iubesc e din nou aici – blând, cu ochi adânci și buzele tuturor visurilor de tinerețe.

Click pe imagine pentru mai multe detalii despre „Spune-mi că mă iubești” (Polirom, 2021)

Porto Ronco, 04. 04. 1938

Suntem atât de asemănători – mereu simt ce urmează să-mi răspunzi. Trăim sub aceleași stele. Tu ești născută la sfârșitul lui decembrie și eu, la sfârșitul lui iunie. În astrologie există mereu o potrivire la capătul intervalelor de șase luni – ianuarie și iulie, iunie și decembrie. Au aceleași constelații – și destine asemănătoare. Noi suntem protejații zbuciumați ai lui Jupiter la marginea beznei lui Saturn.

Paris, 25. 09. 1938

Parcul Luxemburg în ploaie – mormintele lui Chopin și Heine sub frunzișul umed – sombre dimanche
Am găsit într-un mic bistro vinul de Vienne (n.r. – oraș din Franța, pe malul fluviului Ron) pe care l-am iubit – uite-l – să-l beți nu prea rece, în vreme ce afară ploaia cade pe străzi, iar despărțirile mărunte stau la ferestre –

Porto Ronco, 14. 12. 1938

Ai râs adesea când îți spuneam că ne-am fi putut cunoaște în vremuri demult trecute – și că atunci, în barul Eden, aș fi știut deja că nu vei mai pleca din viața mea. Îmi răspundeai că în tot acest timp n-aș fi făcut prea multe pentru asta și e adevărat. Însă în realitate, mai mult decât orice altceva, este și o dovadă. Am știut, dar așa cum știi ceva ce încă nu s-a materializat. Era în același timp dorință și retragere, poate și o teamă vagă să nu-mi pierd libertatea, era vântul sorții, pe care îl simțeam în ceafă.

Porto Ronco, 11. 02. 1939

Draga mea, au sosit aici câteva reviste de cinema; le-am răsfoit și le-am dat deoparte, profund îngrozit. Ce cauți tu printre botocudos (n.r. – denumire care se referă la indienii din pădurile braziliene) ăia? Undeva am văzut și o fotografie de-a ta – cică ai fi pe locul al treilea la frumusețea picioarelor – nu mai știu cine le avea pe cele mai frumoase și cine era pe locul al doilea, probabil Shirley Temple sau Sonja Henje sau vreo altă bucată de carne inexpresivă. Ce maniere de măcelari!

New York, 31. 10. 1942

Ah, despărțirile noastre! La Cherbourg, pe chei, când nava uriașă luneca spre larg și câteva chibrituri fâlfâiau în vânt – (eu eram o mică lumină și ardeam în cârciumi), la Paris, de fiecare dată când mă îmbolnăveam și făceam febră, și la Antibes, unde l-am lovit pe tânăr cu mașina, ah, despărțirile astea, când nu știam niciodată dacă ne vom revedea, într-o lume care se făcea fărâme – și apoi ne vedeam iarăși și apoi a venit ultima dată.

Ai râs adesea când îți spuneam că ne-am fi putut cunoaște în vremuri demult trecute – și că atunci, în barul Eden, aș fi știut deja că nu vei mai pleca din viața mea. (E.M.R.)

 

 

11
/06
/21

Triumf Amiria și Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) îi invită pe traducătorii profesioniști și amatori la un atelier de traducere queer cu profesoara universitară Ruxandra Vișan și traducătoarea Laura Sandu în cadrul secțiunii de literatură a proiectului.

08
/06
/21

„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercând să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș).

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

31
/05
/21

O nouă carte care a ținut prima pagină a publicațiilor din întreaga lume în ultimii ani a apărut zilele acestea în traducere în colecția ANANSI World Fiction. Este vorba despre ”Niciun prieten, doar munții”, volum de memorii al cunoscutului refugiat iranian de etnie kurdă Behrouz Boochani, o istorie tăioasă ce descrie poveștile adevărate ale refugiaților de pe Insula Manus, din Papua Noua Guinee, unde autorul a fost închis în 2013, după ce a fost prins încercând să intre cu barca în apele teritoriale ale statului australian.

30
/05
/21

„Mi se pare că mai degrabă aș putea fi învinuit de lăcomie, de beție, de superficialitate, de indiferență, de orice doriți”, îi scrie Cehov lui A.N. Pleșcev, prietenul lui, la 1888, „însă nu de dorința de a părea ori de a nu părea ceva. Nu m-am ascuns niciodată! Dacă dumneavoastră îmi sunteți drag, sau Suvorin, sau Mihailovski, n-o ascund nicăieri”.

28
/05
/21

Cum a arătat copilăria pentru trei dintre cei mai cunoscuți artiști rock din toate timpurile – Bruce Springsteen, Freddie Mercury și Keith Richards?

20
/05
/21

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura•facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul „Vîntul, duhul, suflarea”, recent publicat la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd”.

17
/05
/21

Noi, copiii din Bahnhof Zoo de Christiane F este una dintre acele cărți care nu te lăsa indiferent. Adicția în rândul adolescenților este văzută din interiorul unei povești de viață reale. Cum te afunzi într-o experiență traumatizantă, consumul de heroină, din dorința de a aparține, de a simți că ești important pentru cei din jur și că ceea ce trăiești are o intensitate ieșită din comun? Și ce șanse ai cu adevărat să o poți depăși?