Eu, Seinfeld si tumoarea – cinismul învinge boala
https://www.ziarulmetropolis.ro/eu-seinfeld-si-tumoarea-cinismul-invinge-boala/

Care este legătura dintre Seinfeld şi o tumoare pe creier? Adrian Novac ne invită să descoperim răspunsul în romanul său de debut, „Eu, Seinfeld şi tumoarea”, inspirat din propria sa întâlnire cu „apocalipsa medicală”.

Un articol de Teodora Gheorghe|6 ianuarie 2014

CRONICĂ DE CARTE Care este legătura dintre Seinfeld şi o tumoare pe creier? Adrian Novac ne invită să descoperim răspunsul în romanul său de debut, Eu, Seinfeld si tumoarea“, inspirat din propria sa întâlnire cu „apocalipsa medicală“.

Pentru Andrei, anul 2012 aduce, într-adevăr, sfârşitul unei lumi. Existenţa sa de om perfect banal se cutremură când află că are un neurinom, sau, după cum ne informează chiar împricinatul, “Un creier mai mare decât al lui Einstein”.

Întreg universul său, până atunci neclintit, începe să deraieze de la axa liniştii rutiniere, iar protagonistul îşi începe marea călătorie în labirintul spaimelor.

Şi cum ar putea fi altfel, când la capătul tunelului îi face cu ochiul doamna cu coasa? În rest, se poate considera un tip norocos. Acasă îl aşteaptă Melania, soţia iubitoare şi cei doi copii, Eva şi Matei.

Un prieten face rost miraculos de o sumă indecentă de bani, care îi permite să vadă viaţa în nuanţe mai puţin sumbre, graţie doctorului Samii, binefăcătorul său din Germania.

Simona, îngerul din spatele tastelor, îi trimite e-mailuri în care îl călăuzeşte pe calea cea bună prin sfaturi spirituale.

În ciuda înlănţuirii mai mult sau mai puţin bizare de întâmplări băftoase, Andrei se loveşte (nu doar cu capul) de ostilitatea unei societăţi în care nu numai oamenii sunt bolnavi, ci şi sistemul medical.

Cucuiul de indiferenţă rezultat din impact se evaporă abia când paşii îl poartă în afara ţării. Până atunci, coşmarul include priviri răutăcioase, grimase intimidante, o lipsă stupefiantă de empatie şi, surprinzător sau nu, o psihiatră irascibilă cu vocabular licenţios.

Eu, Seinfeld si tumoarea

Eu, Seinfeld si tumoarea, de Adrian Novac

Adrian Novac îşi condimentează textul cu un cinism încântător. Ştie că la urma urmei, când moartea bate la uşă, a-ţi plânge de milă nu e varianta cea mai sănătoasă.

Umorul lui se încadrează într-o categorie aparte, a învingătorilor cerebrali şi autoironici.

În povestea cu iz biografic, sarcasmul reprezintă metoda cea mai eficientă de supravieţuire: „Hm, habar n-aveam că există peste un milion de pagini doar pe Google.com despre această tumoare. Noroc cu boala, că mai află omul una, alta.”

Războiul tragi-comic dintre om şi tumoare oferă o lecţie importantă tuturor celor care se simt copleşiţi de apăsarea unui destin aparent implacabil: nimic nu este imposibil, chiar dacă te afli în plină apocalipsă. Orice sfârşit aduce cu sine o renaştere.

„Dacă sunteţi curioşi cum am tras lozul medical necâştigător şi am ajuns, în final, să spun fericit Dear brain tumor. F*ck you. I won, citiţi romanul meu de debut”, ne spune Adrian Novac.

Foto cu Seinfeld și „Eu, Seinfeld si tumoarea” – wikipedia, Facebook

27
/01
/15

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, laureatul premiului Nobel pentru literatură pe anul 2010, va debuta ca actor la vârsta de 78 de ani, într-un spectacol de teatru care va avea premiera în această săptămână la Madrid.

21
/01
/15

Critici de la cele mai mari publicaţii, dar şi de la site-uri specializate din domeniul cărţilor şi al editurilor, au votat cele mai bune cărţi ale secolului 21 publicate în limba engleză, pentru un top realizat de BBC Culture.

20
/01
/15

Editura Humanitas Multimedia a lansat audiobook-ul „Jurnalul Annei Frank", în lectura actriței Ana Ularu. Unul dintre cele mai celebre jurnale din lume, textul scris de tânăra Anne Frank a devenit materie de studiu în multe școli și a avut parte de numeroase adaptări teatrale și cinematografice.

17
/01
/15

Fundația Calea Victoriei a împlinit în această iarnă șapte ani de existență. Alături de lectorii fundației, cursanții au descoperit lumi fabuloase, s-au delectat cu sunetele rafinate ale muzicii clasice și s-au bucurat de poveștile efervescente ale unor oameni speciali, printre care: Georgeta Filitti, Neagu Djuvara, Adina Nanu, Vintilă Mihăilescu și Tiberiu Soare.

14
/01
/15

Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera “Luceafărului poeziei româneşti” se regăsesc în programele de miercuri la TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Internaţional, precum şi online pe portalul TVR+.

13
/01
/15

Joi, 15 ianuarie, de la ora 18.30, la Ceainăria Cărtureşti Verona, va avea loc o audiţie specială Tudor Vianu. În cadrul evenimentului organizat de Editura Casa Radio se va consuma şi o dezbatere despre importanţa personalităţii lui Vianu pentru cultura română, pornind de la dublul CD, Tudor Vianu, Cum se scrie o carte. Conferinţe radiofonice, recent apărut la Editura Casa Radio, în Colecţia „Lecturi pe întuneric”.

12
/01
/15

Scriitorul brazilian Paulo Coelho şi soţia sa, artista Christina Oiticica, au anunţat că vor înfiinţa o fundaţie, pe care o vor inaugura în curând la Geneva, în Elveţia, alături de un muzeu virtual, a dezvăluit duminică săptămânalul Epoca.