Evanghelia după Licu
https://www.ziarulmetropolis.ro/evanghelia-dupa-licu/

Se găseşte în cinematografe filmul documentar „Licu, o poveste românească”. Regizat de Ana Dumitrescu, o artistă stabilită în Franţa.

Un articol de Andrei Crăciun|10 septembrie 2018

Licu e un personaj care se îndreaptă spre suta de ani (a trecut de nouăzeci și merge neabătut tot înainte). Povestea lui e o fereastră către secolul XX.

Provenit dintr-o familie de români alungați din Bucovina, Licu s-a stabilit în cele din urmă la Sibiu și a funcționat aici ca mare inginer în a doua jumătate a secolului trecut (călătorind prin toată România în interes de serviciu).

Licu s-a gândit că la Sibiu e cel mai bine, că e chiar în mijlocul țării și sunt șanse mai mici să fie iar deportat. Alungarea de acasă e o traumă care nu trece niciodată.

Securitatea

Fratele lui Licu s-a născut fără un rinichi și a murit de tânăr, nu înainte de a ajunge și el un mare inginer român. Cumnatul lui Licu a dispărut într-o zi din deceniul obsedant, din întunecații ani `50, și nu se mai știe nimic de el. Securitatea.

Licu este ceea ce s-ar chema un om cu foarte multă harfă. Trece toate cele câte sunt pe lume prin filtrul unui umor pe care nu și-l cenzurează. Are și un râs grozav – îmi imaginez că exact ca domnul Licu râdeau vechii zei când făceau vreo poznă.

Licu a trăit și a văzut multe, știe să repare orice, readuce la viață obiecte despre care credeai că nu mai pot fi înviate.

Curiozitatea

Licu este, peste toate, un neobosit curios. Vrea să vadă, să înțeleagă. Filmul acesta despre viața lui pătimește prin aceea că nu ni-l arată pe domnul Licu în societate.

Venit la București și la cinema să se vadă, Licu ne-a și spus acest lucru: nici nu i s-a spus că se face un film, căci altfel…

Dar Licu are și prieteni, are o viață socială superbă și, una peste alta, e foarte fericit. Cel mai trist moment din film este, totodată, în mod paradoxal, și cel mai comic.

Iubirea

Iată cum a fost posibil: Licu evocă adormirea soției sale, care nu mai putuse vorbi în ultimele luni de viață, dar chiar în noaptea când s-a săvârșit a putut spune răspicat numai aceste vorbe: Adios, muchachos.

Domnul Licu oftează și ne traduce, nouă, spectatorilor: voia să spună, adică, adio, Licule

Și tot în ziua aceea la București, Licu ne-a mai spus ce contează cel mai mult pe pământ, când te tot îndrepți spre o sută de ani și ai în urmă o salbă de amintiri pe care le readuci la viață pentru a-ți încălzi sufletul. Iubirea.

Iubirea e cea mai importantă. Și acesta este toată evanghelia după Licu, un domn foarte credincios.

Licu este ceea ce s-ar chema un om cu foarte multă harfă. Trece toate cele câte sunt pe lume prin filtrul unui umor pe care nu și-l cenzurează. Are și un râs grozav – îmi imaginez că exact ca domnul Licu râdeau vechii zei când făceau vreo poznă.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.