Evenimente speciale dedicate artei contemporane, la Noaptea Albă a Galeriilor – ediția #10
https://www.ziarulmetropolis.ro/evenimente-speciale-dedicate-artei-contemporane-la-noaptea-alba-a-galeriilor-editia-10/

Noaptea Albă a Galeriilor, proiect iniţiat şi organizat de Asociaţia Ephemair, prezintă pe 30 septembrie, în cadrul celei de-a zecea ediţii, expoziţii şi evenimente dedicate artei contemporane, în galerii de artă, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artist din zece oraşe – alături de Bucureşti, la NAG#10 vor participa în acest an Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Sibiu, Târgu Mureş şi Timişoara.

Un articol de Petre Ivan|9 septembrie 2016

Vor avea loc, de asemenea, evenimente speciale NAG:

No Man’s Land – 30 septembrie, Rezidența Scena9 (RS9)

Extinderea programului NAG la nivel național nu este singura premieră a ediției aniversare. În București, continuă seria de expoziții produse de Asociația Ephemair exclusiv pentru Noaptea Albă a Galeriilor prin proiectul No Man’s Land, care reunește zece expoziții focus dedicate celor zece orașe NAG. La invitația Asociației Ephemair și cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național și al Ministerului Culturii vor prezenta fiecare dintre orașele NAG curatorii: Călin Dan (Arad), Cosmin Năsui (Baia Mare), George Roșu (Brașov), Simona Vilău (București), Horea Avram (Cluj Napoca), Adrian Bojenoiu (Craiova), Cătălin Gheorghe și Cristian Nae (Iași), Dan Raul Pintea (Sibiu), Laura Borotea și Bartha József (Târgu Mureș), Cosmin Haiaș (Timișoara).

Expoziția „No Man’s Land / zece discursuri din arta contemporană românească” prezintă pe același teritoriu zece expoziții distincte, fiecare dintre ele construită în jurul câte unui concept diferit, alăturarea lor generând, prin poziționarea aleatorie în spațiile Rezidenței Scena9, stări conflictuale sau armonii. Încăperea rămasă neocupată, o zonă de tranziție către toate spațiile destinate expozițiilor focus, devine terenul neadjudecat de către nimeni, un spațiu de întâlnire, dialog și dezbatere între ele. No Man’s Land definește și justifică acest spațiu, în care curatorii dezvoltă independent câte un discurs reprezentativ pentru fiecare oraș, configurând în labirintul casei un traseu neașteptat. Semnificația titlului expoziției leagă astfel conținutul expozițiilor de prezența lor temporară într-una dintre clădirile istorice deosebite ale Bucureștiului. Noaptea Albă a Galeriilor

No Man’s Land va avea vernisajul pe 30 septembrie și va putea fi vizitată timp de o lună la Rezidența Scena9 din centrul capitalei. Clădirea declarată monument istoric de pe strada Ion Luca Caragiale nr. 32 datează din 1890 și a aparținut Regelui Mihai, fiind un dar al Regelui Ferdinand către Regina Maria. În viitor, BRD — Groupe Société Générale își propune să o transforme într-un spațiu cultural-artistic, deschis noilor generații de creatori.

Expoziție retrospectivă NAG

La finalul lunii septembrie, NAG propune o întoarcere în timp printr-o expoziție retrospectivă de amploare a primilor nouă ani în care a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor artiști români. Expoziția retrospectivă va cuprinde lucrări ce au fost prezentate în edițiile anterioare NAG, dar și lucrări noi a peste 25 de artiști contemporani. Mai multe detalii, în curând.

MAMUCA – 30 septembrie, Muzeul de Artă Recentă (MARe)

Partener al NAG la cea de-a zecea ediție a evenimentului, Muzeul de Artă Recentă (MARe) se deschide pentru o noapte vizitatorilor. Primul muzeu privat de artă din România, construit cu scopul de a fi doar muzeu de artă și nu altceva, MARe va prezenta prin colecțiile și expozițiile sale arta contemporană românească și internațională într-o manieră proprie, inedită, incitantă.

Vineri, 30 septembrie, ora 21:00, la sediul Muzeului de Artă Recentă (MARe), din Bulevardul Primăverii nr. 15, București, va avea loc vernisajul expoziției Mai-mult-ca-abstractul (MAMUCA). O expoziție de o noapte, prezentată într-o clădire aflată în construcție. Un eveniment efemer într-un proiect în derulare. Nimic nu descrie mai adecvat profilul MARe, pentru care „șantierul” va fi o stare de spirit, mai ales după ce muzeul va fi inaugurat oficial. Vizitatorii care îi vor călca pragul cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor vor fi, practic, primii vizitatori ai viitorului muzeu MARe.

Expoziția MAMUCA înseamnă, din punct de vedere formal, 25 de artiști, de la Diet Sayler la Constantin Petrașchievici și de la Miklos Onucsan la Paul Gherasim, fiecare reprezentat de câte o singură lucrare. O expoziție menită să arate, dar să și provoace, să placă, dar să și irite, să intrige, dar să dea și răspunsuri. Un pariu făcut pe libertatea fiecărui privitor de a vedea, de a întreba, de a interpreta, de a crede. La vernisaj se va lansa și catalogul expoziției, un adevărat eveniment editorial. Curator: Erwin na2Kessler.

Specialiști internaționali în arta contemporană, la NAG#10

NAG se adresează nu doar publicului român iubitor de artă, ci va face vizibilă la nivel internațional, începând cu ediția din 30 septembrie 2016, infrastructura dinamică a spațiilor ce găzduiesc evenimente de artă contemporană în România. Un grup de specialiști străini din domeniul artei contemporane va avea ocazia să intre în contact direct cu scena artistică locală. Tinerii artiști emergenți vor putea interacționa cu Hilde de Bruijn, curator la Cobra Museum of Modern Art, Simon Hewitt, istoric de artă, curator independent și jurnalist, care a scris pentru publicații precum Art & Auction, ArtNews, Huffington Post New York sau The Art Newspaper, Kate Sutton, curator independent și jurnalist, colaborator Artforum.com din 2008, Branko Franceschi, directorul Muzeului de Artă din Split, Croația și Gunnar Benedikt Kvaran, director Astrup Fearnley Museet Oslo. Iar pe 2 octombrie, la Rezidența Scena9, în cadrul unei mese rotunde – Do You See What We See? – al cărei moderator va fi Erwin Kessler, aceștia vor împărtăși impresiile lor cu privire la scena artei contemporane din România și nu numai.

În curând, programul NAG al celor zece orașe va fi disponibil aici.

Foto: Noaptea Albă a Galeriilor – noapteagaleriilor.ro

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Teatrul de Balet Sibiu prezintă sâmbătă, 2 martie, începând cu orele 19:00, spectacolul de teatru-dans „Despre noi/About Us”. Regia și scenariul poartă semnătura lui Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea, interpretează Teatrul de Balet Sibiu, cu participarea actorilor Naționalului bucureștean Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.

28
/02
/24

“Mamma Mia!”, cel mai faimos musical din România, revine weekend-ul acesta pe scena Sălii Palatului din Capitală, într-o nouă reprezentație de zile mari, asta după ce în ultimii cinci ani spectacolul a fost văzut de peste 80.000 de români. Până acum producția a avut nu mai puțin de 33 de reprezentanții în țara noastră, în nouă orașe, dintre care doar 20 în București, unde fiecare spectacol a fost sold-out de fiecare dată.

22
/02
/24

„Invit tinerii să vadă ceva rar, deosebit - prima expoziție organizată în România despre imaginea samuraiului văzută de cei mai importanți artiști japonezi din perioadele Edo și Meiji”, a spus avocatul George Șerban, colecționar de stampe japoneze, la vernisajul expoziției „Samurai. Legendele Japoniei”, care a avut loc pe 21 februarie, la Muzeul Brukenthal din Sibiu, cu sprijinul JTI.