Expoziția Licitației de Primăvară animează Cazinoul din Constanța în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-licitatiei-de-primavara-animeaza-cazinoul-din-constanta-in-bucuresti/

Licitaţia de Primăvară se desfăşoară în Bucureşti, la J.W. Marriott Grand Hotel, la data de 20 martie.

Un articol de Andrada Văsii|5 martie 2013

Constanța intră în circuitul de interes pentru valorile artei de patrimoniu. În perioada 7-9 martie, liderul pieţei de artă din România, Artmark, aduce la malul mării o selecție reprezentativă de 40 de capodopere semnate de cei mai valoroşi pictori români de patrimoniu: Grigorescu, Tonitza, Petrașcu, Pallady, Băncilă, Cumpăna, Iser, Baba ș.a.

Expoziția Licitației de Primăvară este găzduită de monumentul emblematic al Constanței, Cazinoul, readucând astfel în discuție problema conservării și repunerii în circuitul public a unor opere culturale amenințate cu diferitele forme de decădere: uitare, nepăsare, blocaj administrativ, abandon.

Constanța, 5 martie 2013

Cazinoul din Constanța nu a pierdut la jocurile de noroc, atâta vreme cât cei mai valoroși artiști de patrimoniu vin cu asul din mânecă. Suntem expresia simbolurilor culturale care ne reprezintă. Ce se întâmplă însă când devenim asemenea Cazinoului din Constanța, un simbol al decăderii prin abandon?

Vedeta expoziției este capodopera grigoresciană „Colombina în verde” (valoare estimativă 150.000 – 250.000 de euro), tablou cu o istorie fascinantă, repatriat în urmă cu câteva zile, în cadrul unei misiuni de negociere întreprinse de experții Artmark în sudul Franței. Capodopera, dispărută în timpul persecuției sovietice din anii ‘50, a fost descoperită la o familie de francezi, lângă Montpellier. Pentru repatrierea capodoperei, s-a depus un efort imens: de la Paris la Montpellier, de la Montpellier la Carcassonne, plus 11 ore de negociere încheiate cu un rezultat pozitiv în ceea ce priveşte întoarcerea „Colombinei în verde” în România.

Expoziţia, organizată cu sprijinul Primăriei Constanța și a Consiliului Judeţean Constanța, poate fi vizitată la Cazinou joi, 7 martie, în intervalul orar 12:00 – 21:00, iar vineri, 8 martie și sâmbătă, 9 martie, în intervalul orar 10:00 – 21:00. Conferința de presă pe tema degradării versus conservării operelor de patrimoniu se desfășoară joi, începând cu ora 12:00.

Operele expuse la Cazinoul din Constanța pot fi adjudecate în cadrul Licitației de Primăvară, eveniment ce se desfăşoară în Bucureşti, la J.W. Marriott Grand Hotel, la data de 20 martie.

 

Text preluat în parteneriat cu Modernism.ro

 

16
/04
/21

TRIUMF AMIRIA. Muzeul Culturii Queer [?] este un proiect de recuperare a producției culturale queer din ultimii 20 de ani, care se axează pe trei direcții: arte vizuale, arte performative și literatură. TRIUMF AMIRIA este un efort de diseminare extinsă a culturii queer locale, care își propune în același timp să identifice mai multe direcții pentru viitorul producției culturale queer.

05
/04
/21

În aşteptarea întâlnirii cu publicul, spectacolul „Maria Tănase. O poveste”, pus în scenă de regizoarea Carmen Lidia Vidu la Teatrul de Stat din Constanţa, şi-a avut repetiţia generală, într-un weekend înnorat şi friguros. O vreme ce poate amplifica dezolarea pe care i-o sugerează unui nou-venit multe din clădirile în paragină din centrul oraşului.

02
/04
/21

Ambasada Spaniei la Bucureşti organizează, în colaborare cu Muzeul Naţional Prado din Madrid şi cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca şi al Consulatului onorific al Spaniei la Cluj-Napoca, expoziţia fotografică „Muzeul Prado iese în stradă”.

29
/03
/21

După expoziții care-au atras atenția în 2020, precum „Woman Unchained“, by Irina Greciuhina, „Un veac de singurătate“, aparţinând celei mai mari pictoriţe din Republica Moldova, Valentina Rusu Ciobanu, ajunsă la vârsta centenarului, și „The Severed Garden“, by Vadim Creţu, spațiul expozițional Arbor.art.room propune, începând de săptămâna aceasta, o nouă expoziție, de această dată deschizându-se spre domeniul „artei conceptuale“.

28
/03
/21

Primăvara aduce, săptămânal, la TVR 3, peste 40 de ore de programe culturale. Sezoane noi ale emisiunilor consacrate, dar şi producţii realizate în premieră vă aşteaptă din 29 martie, la TVR 3.