Expozitie de costume și vizită în spații secrete ale Operei Comice pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-de-costume-si-vizita-in-spatii-secrete-ale-operei-comice-pentru-copii/

Sâmbătă, pe 21 mai, în intervalul 16:00-01:00, iubitorii de operă şi balet vor avea ocazia să descopere o expoziţie inedită de peste 100 de costume din cele mai apreciate producţii de operă, balet, operetă şi musical din stagiunile Operei Comice pentru Copii. Evenimentul include şi o vizită surpriză – în premieră! – în spaţii secrete ale clădirii.

Un articol de Liliana Matei|18 mai 2016

Noaptea Muzeelor este un eveniment european, iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, în anul 2005. Evenimentul este patronat de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor. Noaptea Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc pe 18 mai.

 

“Lumea scenei este fascinantă. Până la produsul final, care farmecă spectatorul așezat confortabil în fotoliu, sunt nenumărate aspecte, de care se ocupă o armată invizibilă, ce ne este dezvăluită în tururile ghidate în spatele cortinei. De această dată, ne bucurăm să prezentăm publicului cele mai îndrăgite costume din producțiile de operă, balet, operetă și musical ale Operei Comice pentru Copii, precum și o incursiune surpriză, organizată în premieră în spații ale clădirii care nu au mai fost nicicând vizitate. Vă invităm să ne bucurăm împreună de Noaptea Muzeelor!.”, a declarat Felicia Filip, managerul instituției

Până la finalul stagiunii, Opera Comică pentru Copii pregătește a doua ediție a festivalului organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, în perioada 1-4 iunie. Anul acesta, Festivalul “Opera Copiilor” include peste 25 de evenimente pentru întreaga familie, desfășurate în Parcul Herăstrău, la Muzeul Satului și la sediul instituției.

Gala de Balet și Gala de Operă, OCC cinema, concerte lecție, concerte folk, concursuri de puzzle, concursuri pe Freewheel și Treasure Hunt sunt doar câteva dintre evenimentele de care ne vom bucura în cele 4 zile de festival. Bilete pentru cele două spectacole de gală sunt disponibile în rețeaua bilete.ro – cu minim 48 de ore înainte de spectacol – și de la casa de bilete a Operei Comice pentru Copii (Calea Giulești nr. 16) – între orele 10-14, în zilele de luni, marți, miercuri, vineri și duminică, între orele 10-20 sâmbăta, joia fiind închis.

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

19
/12
/23

Pe 19 și 20 decembrie, de la ora 19:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, susține spectacolul extraordinar „Pe drumul Crăciunului”, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București.

19
/12
/23

Sâmbătă, 16 decembrie 2023, în cadrul festivalului internațional de film studențesc CineMAiubit 2023, a avut loc conferința „Filmul și educația publicului tânăr”, organizată de Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București (UNATC) prin Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii Sorin Botoșeneanu.

19
/12
/23

Crăciunul într-un sat ucrainean este decorul în care se petrece o poveste de dragoste presărată cu elemente fantastice: fierarul satului, Vakula, este nefericit în dragostea ce i-o poartă Oksanei, fiica unui moșier, care îi promite că se va căsători cu el doar dacă îi aduce pantofii auriți ai țarinei. Disperat, fierarul face un pact cu diavolul pentru a îndeplini dorința iubitei.

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.