Expoziție In Memoriam Augustin Buzura la ICR
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitie-in-memoriam-augustin-buzura-la-icr/

O expoziţie In Memoriam Augustin Buzura, organizată de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii, în parteneriat cu Biblioteca Naţională a României, va fi deschisă în perioada 14-31 iulie la sediul ICR din Aleea Alexandru, nr. 38.

Un articol de Liliana Matei|15 iulie 2017

Expoziția cuprinde volume în limba română și traduceri în alte limbi din opera marelui prozator, aflate în depozitul Bibliotecii Naționale a României și în biblioteca Institutului Cultural Român.

Scriitorul a debutat editorial la 25 de ani cu volumul de povestiri „Capul Bunei Speranțe“ (1963), urmat de volumul „De ce zboară vulturii?“, ambele publicate în anii imediat următori „obsedantului deceniu“ (1963, respectiv 1967). Au urmat volumele „Absenții“ (1970), „Fețele tăcerii“ (1974), „Orgolii“ (1977), „Vocile nopții“ (1980), „Refugii“ (1984), „Drumul cenușii“ (1988), „Recviem pentru nebuni și bestii“ (1999), „Teroarea iluziei“(2004), „Raport asupra singurătății“ (2009). Între 2013-2014 i-au fost tipărite primele patru romane din seria „Opere complete“.   Printre romanele lui Augustin Buzura traduse în alte limbi se numără „Report on the State of Loneliness“/ „Raport asupra singurătății” (2016) „Refuges“/ „Refugii“ (1993) în engleză, „Ansichten des Stolzes“/ „Orgolii“ (1982) în germană, „Askans väg“/ „Drumul cenușii“ (2002) în suedeză, „A kintiek“ / „Absenţii“ (1974), „A hallgatas arcai“/ „Feţele tăcerii“ (1976), „Gog“/ „Orgolii“ (1979) în maghiară.

Romanele sale au fost traduse și în franceză chineză, poloneză, rusă, portugheză, slovenă, japoneză, spaniolă.  Creația lui Augustin Buzura, demistificatoare și incitantă prin subtilitatea analizei psihologice, prin seriozitatea și gravitatea expresiei, a cunoscut încă de la început recunoașterea criticii literare și simpatia publicului. Romanele sale au cunoscut tiraje uriașe și nenumărate reeditări în țară și străinătate, fiind unul dintre cei mai iubiți și admirați scriitori români.  Augustin Buzura a fost din 1990 președinte al Fundației Culturale Române. În 2003, prin reorganizarea Fundației Culturale Române și a Editurii Fundației Culturale Române, a devenit primul președinte al Institutul Cultural Român – ca instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, dispunând de buget propriu și dotată cu institute culturale românești în străinătate. A fost președinte al ICR a fost până în 2005. Din 1992 a devenit al membru al Academiei Române.

Accesul publicului la expoziție este liber.

16
/01
/23

Tatiana Ernuțeanu, poetă, eseistă și publicistă, a publicat recent volumul „Buletin de știri blues“, la Editura Tracus Arte (2022) și volumul „Carne, visuri si oase triste uitate în Hydra“, Editura Eikon (2020). Scrie pentru revistele Forbes Life și Psychologies.

11
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, duminică, 15 ianuarie 2023, de la ora 16.00, la Seneca Anticafe (str. Arhitect Ion Mincu 1), va avea loc o întâlnire cu tema „Presa culturală: schițe pentru un viitor posibil” – dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei Lettre Internationale. Dezbaterea este organizată de ICR prin Centrul Național al Cărții.

10
/01
/23

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Muzeul Național de Artă al României (MNAR) vă invită duminică, 15 ianuarie 2023, între orele 11.00 - 13.00, la un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă și artele vizuale.

22
/12
/22

Luna aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction de la Editura Pandora M a apărut ediția în limba română a unei cărți mult-așteptate: „Infinitul într-o trestie” de Irene Vallejo, cartea de eseu care, acum doi ani, a ținut primele pagini ale ziarelor de cultură din Spania, fiind recompensată cu două dintre cele mai importante distincții: Premiul Național pentru Eseu și Premiului Ojo Crítico. Ulterior, cartea lui Irene Vallejo a cucerit spațiul cultural internațional, fiind în curs de traducere în peste 30 de limbi.

20
/12
/22

Miercuri, 21 decembrie, de la ora 19.30, Editura Humanitas vă invită în Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o discuție despre volumul „Societatea digitală. Stăpâni, cetățeni sau sclavi?", în care Răzvan Rughiniș, profesor la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnice din București, unde predă cursuri de securitate cibernetică, internetul lucrurilor și protecția vieții private, cercetător și unul dintre inițiatorii programului Innovation Labs, analizează problemele și potențialul structurilor digitale care fac din ce în ce mai mult parte din viețile noastre.

19
/12
/22

În cartea sa „Hoții de atenție. De ce nu te poți concentra”, jurnalistul Johann Hari a adunat experiență din 50.000 de kilometri parcurși pentru a sta de vorbă cu nu mai puțin de 250 de experți care studiază consecințele pierderii atenției și concentrării, ea a declarat că, potrivit studiilor sale, acum „suntem mai predispuși să scanăm și să trecem cu ușurință mai departe atunci când citim pe ecrane – ne trecem privirea rapid peste informații pentru a extrage ce avem nevoie".

18
/12
/22

Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Lecții de chimie” de Bonnie Garmus, apărut recent și în limba română, la Editura Nemira. Bestseller The New York Times, cartea a fost nominalizată pentru Waterstones Debut Fiction Prize și este în curs de ecranizare ca serial Apple TV, cu Brie Larson în rolul principal.