„Factorul uman” – cu râsul printre lacrimi
https://www.ziarulmetropolis.ro/factorul-uman-cu-rasul-printre-lacrimi/

La Sala Nouă a Teatrului de Comedie se derulează programul „COMEDIA ȚINE LA TINEri” având ca obiectiv susţinerea tinerilor artişti. Spectacolele aduc în atenţia publicului texte contemporane scrise de autori de succes, ce tratează probleme cu tentă socială. Cei patru regizori cuprinşi în proiect, în perioada 2013–2014, sunt:Vlad Cristache, Eugen Gyemant, Alexandru Mâzgăreanu şi Vladimir Anton.

Un articol de Monica Andrei|9 mai 2014

CRONICĂ DE TEATRU „Factorul uman”, recenta premieră de la Sala Nouă, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, scenografia Mihai Păcurar, are la bază un text contemporan scris de Thierry Janssen, tradus de Nicolae Prelipceanu. Textul a fost premiat premiat în 2005 cu Premiul Juriului Străin în cadrul Concursului “Premiile regizorului de teatru” organizat de Centrul de Dramaturgie Wallonie-Bruxelles.

Alexandru Mâzgăreanu a ales foarte bine textul scris de Thiery Janssen, tocmai ca să ne pună pe gânduri, pentru ca atunci când plecăm din sală să recunoaştem că ne putem regăsi într-unul din personajele pe care le-am văzut în spectacol.

Este un spectacol despre insatisfacţia de a trăi şi de a fi, despre propria noastră viziune asupra lumii şi a vieții unde ne ascundem, despre singurătate, despre gândurile ce ne macină mintea până la obsesii şi duc la depresii profunde, despre lipsa de afecţiune. O dramă care stârneşte un râs ce izbucneşte printre lacrimi.

Acțiunea se desfășoară într-un decor funcţional, semnat de scenograful Mihai Păcurar, format din nişte corpuri albe pe rotile, plasate între un suport cu geamuri semitransparente pe care se pot proiecta imagini (astfel, spaţiul devine dormitorul şi bucătăria din locuinţa lui Victor, precum şi chioşcul de ziare).

Pe Dan Rădulescu poate l-aţi mai văzut în spectacolele de la Teatrul Metropolis („Opposites attract”, „Nevestele vesele” şi, mai nou, „Funcţionarii”).  În „Factorul uman”, interpretează rolul Ludovic. Tânărul construieşte în curtea casei un OZN, cu gândul să ajungă la tatăl lui mort de mult, transmite ştiri banale despre pământeni, undeva în galaxie, lucrează la un chioşc, spune despre el că nu are emoţii nici atunci când Cendre (Monica Săndulescu) vine să cumpere ţigări şi se împrietenesc. Inhibat şi blocat în propriile lui angoase existenţiale, subjugat de atitudinea posesivă a mamei sale, alege soluţia fatală, în final.

Dan Rădulescu este un actor talentat, despre care sigur veţi mai auzi.

Mama lui Ludovic, personaj admirabil interpretat de către Ana Ciontea, e fascinată de micuţa Dorothy din filmul „Vrăjitorul din Oz”, refugiindu-se în povestea ei, adoră emisiunile de la televizor de genul „Câştigi dacă câştigi”, visează la cadoul de ziua femeii; porţia ei de fericire constă în neurolepticele, vreo trei la număr, luate des şi zilnic. Îşi torturează băiatul cu mesele lungi, gătindu-i cu dragoste, făcându-l dependent de ea, iar – când intervine Cendre – toate limitele din universul lor se frâng, declanşând gelozia mamei faţă de fată. Nici o femeie nu e bună pentru unicul băiat al ei, care reprezintă totul pentru ea (îl alintă Toto).

Cendre (nume sugestiv, înseamnă ,,cenușă”), rol interpretat de Monica Săndulescu, ştie totul despre Ludovic, este mai mult decât prietena lui. Se străduieşte să aibă dialog cu sala, pune întrebări şi răspunde singură, conştientă fiind că spectatorii nu vor reacţiona. Fata e tot timpul în vervă, uşor stridentă, îi ironizează munca şi activitatea, vine în întâmpinarea lui Ludovic dorind să-l scoată din izolarea lui. Este personajul care dezvăluie adevărul despre viaţa şi familia lui Ludovic, cu fiecare scenă în parte, până la finalul spectacolului. Dar despre acest adevăr veţi afla mergând să vedeţi spectacolul. Nu veţi regreta.

Spectacolul cu piesa “Factorul uman” a avut premiera pe 27 aprilie 2014 la Sala Nouă a Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Foto din Factorul uman: Vlad Vîrban

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.