Fără piele – Milena Grigore la Pleshoo Contemporary
https://www.ziarulmetropolis.ro/fara-piele-milena-grigore-la-pleshoo-contemporary/

„De ce alegerea lemnului ars ? Am fost atrasă de textura acestuia, iar folosirea lemnului şi reducţia la alb şi negru au contribuit la esenţializarea imaginilor, m-au ajutat să ies dintr-un soi de timiditate plastică, păguboasă pentru orice artist. Povestea poate fi una de mărturisire a sentimentului de alienare şi de fragilitate, a omului care se simte în viaţă ca un jupuit printre mărăcini, fără pielea ca minim scut între sine şi lume.” – Milena Grigore

Un articol de Ştefania Dumbravă|2 decembrie 2014

Fără piele – Milena Grigore / Există, în linii mari, două direcții de interpretare a ceea ce s-ar putea numi „utilitatea” artei – dacă se ignoră principiul, adoptat ca motto în epoca modernă și golit de sens prin supralicitare de atunci până azi, al „artei pentru artă”.

Conform celor două concepții în care arta servește, totuși, un scop, ea poate privi fie spre public, cu scopul de a-l face să se simtă mai bine în mediul lui sau, dimpotrivă, de a-i provoca unele interogări incomode, fie spre artist, caz în care singurul ei sens este exteriorizarea unor trăiri ale acestuia.

Milena GrigoreCatharsis, termenul găsit de grecii antici pentru această valoare a artei, rămâne una dintre cele mai vechi și importante funcții ale ei, cu atât mai valabilă în prezent, odată cu afirmarea post-modernă a subiectivității individuale ca instanță supremă a onestității.

Demersul Milenei Grigore este cathartic în sensul unui curaj pe care puțini artiști îl au: curajul de a aduce în fața publicului expresia cea mai intensă a propriei sensibilități exacerbate, dar mai ales curajul de a-i da și un nume.

Trăirea în lume cu filtrul acestei hipersensibilități este, așa cum mărturisește poate șocant titlul expoziției, o trecere printre mărăcini fără protecția minimă a pielii, barieră vulnerabilă a cărei valoare ne-am obișnuit s-o ignorăm. Dar dacă n-am avea-o? – ne face să ne întrebăm Milena Grigore.

Cu rezerva unei licențe serioase de la contextul original rizibil, nu pare exagerată afirmația că o asemenea conștiință agresată „vede enorm și simte monstruos”, în sensul pozitiv, iar alegerile tehnice ale artistei se supun necesităților de expresie ale Milena Grigore unui asemenea mesaj de vulnerabilitate permanentă și implacabilă.

Lemnul ars lipit pe pânza albă nu poartă, în cazul lucrărilor Milenei, doar sensul contrastului fundamental al universului vizual, care îl face forma ideală a radicalității. Dincolo de sugestiile formale ale siluetelor, care trimit la întreaga galerie modernă a colajului și benzii desenate stilizate până la esență, descifrarea lor trebuie să înceapă, în primul rând, de la tratamentul pe care îl mărturisesc.

Din contactul cu focul, bucățile de lemn nu ies doar cu texturile potrivite, ci mai ales purtătoare de sens: focul, elementul cel mai agresiv și distructiv, este totodată unul dintre cele mai vechi ritualuri purificatoare și regeneratoare. Un mit uriaș al omenirii, cel al Păsării Phoenix, se bazează pe această polaritate simbolică.

Relicvele focului își găsesc astfel locul pe pânzele albe nu numai din rațiuni compoziționale, cât pentru a alcătui un autoportret, o reconstituire a propriului parcurs torturat și, paradoxal, finalizat de speranță.

Scindarea, strivirea, conflictul, agresiunea și vidul ființei, pe care siluetele reușesc să le sugereze lipsindu-se de ceea ce se numește în mod obișnuit „expresie” nu apar, prin urmare, ca trucuri sentimentale menite să inducă aceleași stări privitorului, ci ca exorcizări necesare pentru asimilarea propriei vulnerabilități fundamentale – și ca posibil prim pas în cucerirea ei.

Foto:  Milena Grigore, Fără piele – Pleshoo Contemporary

 

 



26
/10
/22

Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din țară, prezintă în cadrul ediției a X-a, o artistă neconvențională, cu un parcurs atipic la fel ca personalitatea sa: Lilian Theil. Născută la Brașov în 1932, artista are o tehnică specială (appliqué): „pictează” cu acul de cusut și creează artă profund încărcată de simboluri contemporane din haine pe care nu le mai poartă.

24
/10
/22

De joi, 27 octombrie până la finalul lunii noiembrie, 40 de tineri din Ucraina cu vârstă cuprinsă între 15-18 ani sunt invitați să participe la etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, în cadrul căreia vor realiza patru instalații artistice ce au ca temă imaginarea viitorului, tinerii având astfel ocazia de a deveni creatorii unei lumi capabile să-i integreze pe ei și pe cei din generațiile următoare.

21
/10
/22

Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.