Festivalul de la Avignon, dereglat de grevă
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-la-avignon-dereglat-de-greva/

Cele două spectacole din deschiderea Festivalului de teatru de la Avignon au fost anulate din cauza grevei angajaţilor responsabili cu punerea în scenă a reprezentaţiilor, care susţin mişcarea de protest a lucrătorilor sezonieri din domeniul artistic, a anunţat directorul evenimentului.

Un articol de Petre Ivan|7 iulie 2014

Potrivit lui Olivier Py, directorul Festivalului internaţional de teatru de la Avignon, spectacolele programate pentru sâmbătă se vor desfăşura conform programului stabilit.

În timpul unei adunări generale, care s-a desfăşurat joi, cei mai mulţi dintre salariaţii implicaţi în festival au votat pentru susţinerea acestei greve, promovată de uniunea sindicală CGT Spectacle, care a organizat protestele împotriva noilor reguli de austeritate privitoare la asigurarea de şomaj, ce înăspresc condiţiile de acordare a indemnizaţiilor lucrătorilor sezonieri din domeniul artistic – tehnicieni, operatori de recuzită -, denumiţi „intermitenţi” în Franţa, notează Mediafax.

Pentru cele două spectacole anulate se vânduseră bilete în valoare de 29.000 de euro. Posesorii de bilete îşi vor putea primi banii înapoi sau vor putea alege un alt spectacol din cadrul festivalului.

Angajaţii „intermitenţi” din Franţa (artişti, tehnicieni, regizori care îşi desfăşoară activitatea alternând perioade de angajare cu perioade de şomaj) au denunţat Festivalul de la Avignonnoua convenţie de asigurare de şomaj, care înăspreşte condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru perioadele de inactivitate, într-un domeniu marcat de instabilitate pe piaţa muncii.

Festivalul de teatru de la Avignon este unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din lume şi se desfăşoară în sudul Franţei. Programul festivalului include spectacole de teatru ale celor mai mari artişti din lume, dar şi evenimente conexe.

Festivalul cuprinde şi secţiunea „Avignon Off”, dedicată companiilor de teatru independente, care se desfăşoară în paralel cu evenimentul tradiţional.

În cadrul acestei secţiuni, vor fi prezentate şi patru spectacole ale dramaturgului Matei Vişniec: „Moi, le mot”, „Caii la fereastră/ Les chevaux à la fenêtre”, „Trois nuits avec Madox”, „L’Homme poubelle”, dar şi lectura „Lettres d’amour à une princesse chinoise”, în interpretarea autorului şi a actorului Béla Czuppon.

Festivalul de teatru de la Avignon, ajuns anul acesta la cea de-a 68-a ediţie, are loc între 4 şi 27 iulie.

Foto cu Festivalul de la Avignon – festival-avignon.com

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.