Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis vine la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-teatru-tanar-ideo-ideis-vine-la-bucuresti/

Ideo Ideis prezintă Noaptea Teatrului Tânăr, pentru prima dată în Bucureşti. Evenimentul va fi găzduit de ArCuB şi va avea loc vineri, 14 noiembrie, între orele 19:00 şi 02:00.

Un articol de Ziarul Metropolis|1 noiembrie 2014

Noaptea Teatrului Tânăr, un concept special creat pentru tinerii bucureșteni, reprezintă un concentrat de Ideo Ideis. Cele 9 zile de festival se comprimă în noiembrie într-o singură noapte. Pentru prima dată, toate elementele care fac din Alexandria un loc magic în fiecare vară – adolescenți, teatru, muzică, artă, educație alternativă, mentorship – se reunesc într-un singur eveniment în București.

Cu scopul comun de a oferi cât mai multor tineri acces liber la cultură, echipa Ideo Ideis și BRD au gândit împreună un eveniment inspirat de realitatea tinerilor din București. Noaptea Teatrului Tânăr își propune, într-o manieră cât mai relaxată, să le arate adolescenților că teatrul poate fi tânăr, iar cultura poate fi cool.

Pentru mare parte din adolescenții urbani, teatrul rămâne în continuare o noțiune învechită sau elitistă. Conceptul evenimentului din București își propune să aducă puștimea bucureșteană mai aproape de un teatru viu, de un teatru tânăr care le vorbește pe limba lor. Piesele care ajung an de an la Ideo Ideis reinterpretează constant concepte clasice, aducându-le aproape de ei înșiși și de lumea în care trăiesc. Teatrul de la Ideo Ideis nu este un teatru învechit, ci din contră unul care se updatează constant și care își dă refresh de la an la an. (Andreea Borțun, Co-Președinte IDEO IDEIS)

Ne gândeam de ceva vreme să facem un eveniment în Bucuresti și ne doream ca experiența de la Alexandria să fie accesibilă cât mai multor tineri. Parteneriatul cu BRD ne-a ajutat să realizăm lucrul ăsta mai repede decât ne așteptam. Am gândit împreună evenimentul și cred că am reușit să includem în el cele mai importante elemente din Ideo Ideis.  (Alexandru Ion, Co-Președinte IDEO IDEIS)

Noaptea Teatrului Tânăr include spectacole de teatru, o serie de evenimente conexe dedicate procesului de educație alternativă și îi are ca invitați speciali pe câțiva dintre membrii familiei Ideo Ideis. În cadrul evenimentului veți putea vedea 3 dintre spectacolele de teatru tânăr de la ultima ediție a festivalului: “5 nuanțe de negru” (trupa Domino, Râmnicu Vâlcea), “ampiticipecreier.com” (trupa Atelierul de Teatru, Botoșani) și “Clasa noastră” (trupa AS, București).

Programul detaliat al evenimentului va fi disponibil pe siteul oficial Ideo Ideis și pe pagina oficială de Facebook începând cu 7 noiembrie.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

27
/09
/23

Duminică s-a încheiat la București a 26-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu printr-un concert susținut de Orchestra Regală Concertgebouw dirijată de Klaus Mäkelä cu o lucrare enesciană în interpretarea uneia dintre cele mai importante orchestre din lume: Uvertura de concert pe teme populare românești

26
/09
/23

Trăim secolul vitezei, vorbim repede, tastăm repede, aproape că am uitat cum se scrie de mână, cui îi mai pasă azi de virgule puse corect, de „i”-uri dublate, de verbe reflexive sau de expresii greşite?

26
/09
/23

Programul de educație cinematografică dedicat copiilor din localitățile fără cinematograf, cu acces limitat la cultură este în această săptămână în județul Mehedinți în școlile din localitățile Livezile și Vânju Mare iar în octombrie va fi în școlile din Hărman, județul Brașov.

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.